Articole etichetate cu secrete japoneze

Obiceiuri de la japoneze pentru o piele mai fina

Pe lângă o interesantă cultură și produse alimentare delicioase, japonezele se mândresc cu un ten minunat. Se pare că anumite obiceiuri, păstrate de sute de ani, le ajută să aibă o piele catifetală și un păr frumos și sănătos.

secrete de la japonezeConsumă ceai verde – Este dovedit clinic faptul că ceaiul verde conține proprietăți antibacteriene, antiinflamatorii și antioxidante. Frumoasele japoneze îl consumă la orice masă, ba mai mult, îl utilizează pe ten, în formă concentrată, pentru ameliorarea acneei.

Orez pentru piele și păr – Japonezele folosesc apă de orez pentru a hidrata pielea și pentru clătirea părului. Orezul protejează pielea de razele UV, hrănind-o în profunzime și prevenind ridurile. Dacă vrei să ai tenul și părul frumos, orezul este secretul.

Folosesc uleiuri naturale – Uleiul este utilizat de femeile nipone pentru hidratarea profundă a pileii, cât și pentru curățarea ei. Printre cel mai folosit ulei se numără uleiul natural de Camellia. În loc să folosească apă pentru a îndepărta machiajul și pentru a curăța pielea, ele folosesc ulei. Acesta este considerat ca fiind unul dintre cele mai renumite trucuri de înfrumusețare japoneze, care combate semnele de îmbătrânire ale pielii.

Nu pun pe față ce nu pot mânca – În Japonia, există o regulă de la care femeile nu se abat: nu-și pun nimic pe piele ce n-ar putea consuma. Există o sumedenie de produse cosmetice pe rafturile din magazine. Dacă acestea conțin substanțe dăunătoare, după ce le aplici, ele ajung în fluxul sangvin în câteva minute.

Machiaj cât mai discret – Cand vine vorba de machiaj, femeile japoneze sunt campioane la discreție. Având în vedere că ele se concentrează atât de mult pe îngrijirea pielii, nu e de mirare că nu folosesc multe produse de machiaj, mai ales că acestea înfundă porii. Pentru ele, machiajul este un accesoriu pentru o piele fără cusur, nu principala atracție.

Importanța curățării tenului – Pentru japoneze, cea mai importantă parte a îngrijirii pielii nu este folosirea serumului ori a cremei de noapte, ci curățarea în profunzime a pielii. Folosește un produs potrivit tipului tău de ten și curăță fața în fiecare zi, dimineața și seara, chiar dacă nu te-ai machiat.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

StarShinerS
StarShinerS

Primeste articole prin email


Etichete tunsori si manichiura