Rezultatele cautarii pentru seminte de in masti creme de fata

Masti pentru un ten frumos din ingrediente naturale

Postat in Frumusete   Tags:

În lupta pentru păstrarea unui ten frumos şi lipsit de imperfecţiuni, femeile recurg pe parcursul vieţii la numeroase metode de înfrumuseţare. Creştem odată cu tehnologia şi învăţăm ce să folosim pentru a obţine cele mai bune rezultate, însă pentru un oarecare motiv, nu renunţăm la vechile trucuri transmise din generaţie în generaţie.

Surprinzător sau poate deloc, în ciuda faptului că multe dintre noi nici nu înţeleg complet mecanismele prin care măştile pentru faţă cu ingrediente naturale acţionează, aceste tratamente de înfrumuseţare se dovedesc a fi întotdeauna eficiente şi conferă acel sentiment de implicare activă în întreţinerea proprie.

Cred că întotdeauna vom fi mai atrase de a sparge oul şi a-l amesteca în praful de argilă decât vom putea fi vreodată în faţa rafturilor cu cosmetice sau aţintite de monitoare, cercetând beneficiile unei creme sau al unui ser pentru ten.

masti cu ingrediente naturaleImplicarea activă, hands-on, în acest proces, nu îşi pierde niciodată farmecul, cu atât mai mult cu cât există oameni ca mine şi că tine, care păstrează vie amintirea măştilor de faţa naturale şi a infuziei de ceai deasupra căreia stăteai acoperită de un prosop până aproape îţi pierdeai cunoştinţa.

Retrăieşte senzaţia aceea de răsfăţ din nou, asumandu-ţi în rutină ta de înfrumuseţare atât rolul de cercertator, citind mai multe despre măştile pentru faţa cu ingrediente naturale, cât şi de laborant, mixând laolaltă toate ingredientele de care ştii că vor fi benefice pentru tenul tău. Noi îţi recomandăm în materie de măşti pentru faţa reţete ce pot fi ajustate pentru a se plia perfect de nevoile pielii tale:

Masca pentru tenul gras, predispus la acnee cu albuş de ou – Albuşurile de ou strâng porii şi conţin proteine care repară suprafaţa pielii. Acest ingredient natural împiedică producţia excesivă de sebum, motiv pentru care este deosebit de benefic tenului acneic. Bate spumă albuşul unui ou cu o linguriţă de suc de lămâie, pentru ca amestecul să fie mai uşor de aplicat. Problema cu măştile pentru faţă homemade este că nu conţin agenţi de îngroşare precum produsele cosmetice, pentru a mari vâscozitatea produsului finit, prin urmare întreaga procedură va fi puţin dezordonată. Aşteaptă că masca să se întărească timp de 10, 15 minute şi curăţ-o cu apă caldă.

Mască pentru ten gras, acneic cu argilă – Argila este o grupă de minerale cu funcţii renumite în îngrijirea cosmetică a tenului gras, cu tendinţe acneice. Folosită pe post de binder (liant) în orice tip de mască de faţa, argila este un foarte bun ingredient absorbant şi conditionant pentru piele. Foloseşte o mască pe baza de argilă pentru a elimina impurităţile care blochează porii şi cauzează reacţiile acneice.

Amestecă într-un bol două linguri de praf de argilă (disponibilă la plafar sau farmacii) cu apa necesară pentru a forma o pastă groasă. Aplică uniform compoziţia pe tenul curat şi uscat şi aşteaptă 15 minute până ce se întăreşte şi începe să crapă. Îndepărtează cu apă caldă şi tapotează uşor faţa pentru a o usca.

Masca pentru ten uscat cu avocado – Acizii graşi conţinuţi de avocado sunt cei mai potriviţi emolienţi pentru tenul uscat. Fă piure jumătate de fruct până ce consistenta îţi uşurează sarcina de a o aplica pe faţă, adăugă o lingura de miere în amestec. Dacă ai tenul iritat, poţi amesteca şi puţin iaurt simplu, cu efect calmant, iar dacă tenul tău este foarte uscat, adăugă şi câteva picături de ulei de măsline virgin. Odată combinate toate ingredientele, aplică pastă pe faţa curată, pe gât şi pe decolteu, lasă ingredientele să acţioneze preţ de 15, 20 de minute şi clăteşte-te cu apă caldă.

Masca pentru ten uscat cu banane – Care este alimentul cu cel mai mare efect reparator asupra pielii? Studiile arăta că banana, motiv pentru care şi noi ţi-o recomandăm în special dacă ai tenul uscat. Fă piure o banană şi amestecă pasta cu două linguri de miere, cu efect intens de curăţare. Dacă pasta e prea groasă, adăugă puţină apă sau lapte. Aplică pe faţa curată şi uscată, las-o preţ de 10, 20 de minute să acţioneze şi curat-o cu apă caldă. Vei căpăta o piele catifelată şi proaspătă!

Masca pentru ten cu aspect tern cu papaya – Aspectul tern al pielii poate avea două implicaţii – ori stilul de viaţa, tradus prin alimentaţie, program de somn şi nivel de stres are de suferit în această perioadă, ori pielea ta nu a mai primit atenţie de multă vreme, iar procesul de descuamare nu a fost facilitat în niciun fel.

Dacă nu obişnuieşti să foloseşti produse cosmetice cu AHA sau BHA, bazează-te pe acţiunea exfoliantă a enzimelor din papaya. Curăţă coaja şi scoate seminţele unui fruct şi taie-l bucăţele. Adăugă jumătate de cană de miere şi mixează ingredientele cu un blender sau un mixer de bucătărie, până ce obţii o pastă omogenă. Aplică pe tenul curat şi uscat, evitând zona ochilor, lasă masca să acţioneze timp de 10,15 minute şi curăţ-o conştiincios cu apă caldă (altfel papaya va păta tenul într-o nuanţă portocalie ).

Citeste aici restul
Autor: Luiza Burhai
Sursa: one.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Produse cosmetice pe baza de ulei de rodie

Postat in Frumusete   Tags:

ulei de rodie frumuseteFoarte multe produse cosmetice au la baza uleiul de rodie, fie ca e vorba despre creme pentru bronz, creme si unturi puternic hidratante pentru corp, masti pentru par sau balsamuri pentru buze. Pentru a alege sa folosesti un produs pe baza de ulei din samburi de rodie, trebuie sa ii cunosti destul de bine avantajele si beneficiile.

Datorita componentei unice de lipo-acizi este un agent (substanta) foarte valoros si cautat in ingrijirea anti-imbatranire a pielii. Uleiul bogat în antioxidanti (tocoferoli), fitoestrogeni si lipo-acizi conjugati (omega-5/super CLA) se absoarbe repede in piele, lasand in urma un miros placut asemanator ciocolatei topite.

Acidul elagic continut in fructele de rodie este unul dintre cei mai puternici anti-oxidanti, fiind o bariera eficienta impotriva radicalilor liberi. Cercetarile arata ca acidul elagic are cea mai puternica actiune anti-aging si in prezent se fac studii pentru proprietatile sale anticancerigene si de vindecare.

Studii recente au aratat ca uleiul din seminte de rodie contribuie la ingrosarea epidermei, ajutand la revitalizarea pielii si rezolvand problema ridurilor fine. Acest ulei este unul dintre cele mai eficiente uleiuri pentru obtinerea unei pieli elastice, sanatoase, contribuind totodata la prevenirea si minimalizarea deteriorararii pielii.

Incetineste procesul de imbatranire, restabileste elasticitatea pielii. Intareste rezistenta naturala a pielii, diminueaza pierderea de lichide. Protejeaza pielea impotriva efectelor daunatoare ale radicalilor liberi, are efect regenerator.

Incearca si tu acasa o masca cu cirese si seminte de rodie. Fa o pasta din aceste ingrediente si aplica masca pe fata timp de aproximativ 6 minute. Masca iti va da luminozitate fetei pentru ca ciresele si rodiile contin enzime naturale cu efect de fermitate asupra pielii, si contribuie la imbunatatirea circulatiei.

Trebuie sa pastrezi in vedere faptul ca uleiul de rodie se aplica pe piele doar diluat in uleiuri sau compozitii cosmetice in dozaj regular de 1 – 10%. Uleiul de argan, un alt remediu anti-imbatranire, este foarte eficient in combinatie cu uleiul din seminte de rodie, ceea ce ii confera proprietati antioxidante sporite.

Sursa: flu.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Citricile au un rol insemnat in ingrijirea pielii

Postat in Ingrijire   Tags:

Citricele se numără printre fructele care menţin pielea frumoasă şi sănătoasă. Portocalele şi grepfrutul au un rol important în îngrijirea pielii, întrucât sunt bogate în vitaminele A, C, D şi E.

Efectele nutrienţilor din citrice – Vitamina C reduce ridurile şi liniile fine ce apar, în general, în jurul ochilor, creşte producţia de colagen, îmbunătăţeşte elasticitatea pielii, încetineşte procesul de îmbătrânire a pielii şi protejează organismul de efectele negative ale radicalilor liberi.

Vitamina A îmbunătăţeşte aspectul pielii, reduce acneea, creşte producţia de colagen şi hidratează pielea.

citrice pentru ingrijirea tenuluiVitamina E reduce liniile fine, previne apariţia petelor de îmbătrânire a pielii şi estompează cicatricile, în timp ce vitamina D previne lăsarea pielii şi reduce iritaţiile.

Include citricele în îngrijirea zilnică – Pentru îngrijirea pielii, foloseşte citrice în fiecare zi. Prepară un fresh de citrice cu care să te speli pe faţă în fiecare zi. Ai nevoie de o lămâie, un grepfrut, esenţă de portocale sau lămâie verde şi apă. Ingredientele se amestecă într-un blender după care sucul se toarnă într-un recipient cu pulverizator. De asemenea, este indicat să foloseşti creme, geluri şi loţiuni care conţin vitaminele A, C, D şi E.

Măşti faciale – Pentru redarea strălucirii pielii, prepară o mască din citrice (1-2 fructe) în combinaţie cu miere (2-3 linguri) şi aplic-o pe faţa curată. Masca se lasă să acţioneze timp de câteva minute, după care se îndepărtează cu apă din abundenţă.

Dacă ai tenul uleios, o mască pe bază de grepfrut va face minuni asupra pielii tale. Fructul are rolul de a deschide porii, smântâna va hidrata tenul, însă fără a-l îngrăşa, în timp ce ouăle au rolul de a tonifia pielea. Pentru început, stoarce un grepfrut cu ajutorul unui blender, după care sparge ouăle şi păstrează doar albuşurile pe care trebuie să le amesteci cu sucul de grepfrut. Apoi, adaugă sucul unei lămâi şi un măr tăiat cubuleţe (fără seminţe). La sfârşit, adaugă 2-3 linguri de miere şi smântână, pentru a obţine o pastă consistentă. Masca poate fi ţinută la frigider timp de o săptămână.

Sursa: clicksanatate.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Idei de cadouri pentru sarbatori

Postat in Sfaturi   Tags:

Sarbatorile de iarna ne bat la usa si cei mai multi dintre noi suntem intr-o alergatura continua: job, cutreierat prin magazine dupa cadouri pentru cei dragi sau pregatiri pentru seara de Craciun.

Daca faci parte din aceasta categorie sau mai rau, ai fost atat de prins cu responsabilitatile de la locul de munca incat nici macar nu stii ce cadouri sa cumperi pentru cei dragi, noi iti recomandam:

dior homme intenseParfumul J’Adore L’Or – este un parfum cu esenta de vanilie si este ideal pentru a fi oferit in dar persoanei dragi, deoarece este ambalat intr-un mod minutios: sticluta de parfum este asezata pe o panglica alba de matase, intr-o cutie imaculata.

Pentru barbati, alege fara griji Clasicul Dior Homme Intense, care este disponibil acum si la 150 ml. Parfumurile Dior sunt rafinate si contin note de iris toscan subliniat de accente subtile de mosc, cum sunt semintele de hibiscus, iar cedrul de Virginia si vetiverul formeaza un acord lemnos pretios, in acelasi timp masculin si rafinat.

De asemenea, puteti alege produse din gama Dior Prestige. Aceasta contine produse de ingrijire, revitalizare sau hranire a pielii, precum si unele care au efecte anti-aging, printre care creme revitalizante, creme revitalizante pentru contur ochi sau mastile de fata revitalizante.

Gama Prestige este una pretioasa gratie ingredientelor folosite printre care: „Rose Satine Nectar”,un elixir puternic anti-imbatranire, care ofera pielii o delicatete aparte, „Knophofia Nectar”, care are capacitatea se a stimuli energia necesara reactivarii organismului in procesul de revitalizare a pielii. In plus, aceste doua ingredient hranesc pielea in profunzime, asigurandu-i toate elementele nutritive esentiale pentru o activitate celulara mai buna.

Poti opta pentru produse de makeup din gama „Les Rouges D’OR”. Colectia este disponibila in opt nuante spectaculoase de rosu, roz si auriu, urmata de patru culori pentru lacuri de unghii cu reflexe aurii.

Sursa: intrefete.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Matar.ro
StarShinerS

Primeste articole prin email


Etichete tunsori si manichiura