Rezultatele cautarii pentru exercitii fizice in anxietate

Exercitiile fizice care combat in mod eficient stresul

Postat in Sport   Tags:

Nivelul ridicat de stres afectează orice aspect al vieţii, de la starea de spirit până la creşterea tensiunii arteriale. Întrucât nu oricând mergi la spa pentru a te relaxa, poţi opta pentru o alternativă care combate în mod eficient stresul, şi anume exerciţiile fizice. Pe lângă faptul că întăresc musculatura, cresc rezistenţa organismului la efort şi ard calorii, exerciţiile fizice efectuate în mod constant elimină anxietatea şi tensiunile, menţinând organismul sănătos.

În cele ce urmează, află ce exerciţii fizice te ajută sa scapi de stres.

Mersul pe jos – Dacă sarcinile de serviciu te epuizează de fiecare dată sau treburile casnice îţi dau bătăi de cap, ia o pauză şi fă o scurtă plimbare, deoarece te ajută să îţi limpezeşti mintea, iar la întoarcere vei avea o putere mai mare de concentrare. Nu te forţa să mergi prea repede, dar găseşte o zonă liniştitoare prin care să te plimbi, precum un parc.

exercitii fizice utileBoxul – În cazul în care eşti agresiv, irascibil şi stresat peste măsură, o bună modalitate de a te elibera de astfel de stări este boxul. Pe lângă faptul că îţi întăreşti musculatura, loviturile în sacul de box te vor ajuta să te deconectezi de la problemele personale şi să eliberezi stresul din organism.

Alergarea – Atunci când alergi, organismul secretă endorfine, acei hormoni ai fericirii care îţi dau o stare de bine pentru o lungă perioadă de timp. De asemenea, ia în calcul şi alergările rapide, întrucât acestea te ajută să fii relaxat şi fericit pentru 90 de minute de la încheierea antrenamentului.

Yoga – Yoga şi meditaţia sunt două dintre cele mai bune modalităţi de reducerea a stresului din organism. Cercetătorii de la Şcoala Medicală Harvard au ajuns la concluzia că 13 minute de meditaţie sau yoga, în fiecare zi, reduc densitatea materiei cenuşii în acea parte a creierului asociată cu stresul şi anxietatea.

Dansul – Nu trebuie să faci obligatoriu anumite exerciţii fizice pentru a te relaxa. Deseori, câteva mişcări pe ritmuri preferate contribuie la reducerea stresului şi anxietăţii. De asemenea, prin intermediul şedinţelor de dans coordonate de un profesor, vei învăţa să faci exact acele mişcări care au beneficii asupra întregului organism, în special asupra musculaturii.

Sursa: clicksanatate.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Remedii naturale pentru anxietate, atacurile de panica

În cazul în care simţi dintr-o dată cum inima îţi bate mai repede, iar respiraţia este sacadată, ai frisoane sau pusee de căldură, ai furnicături în palmă sau tălpi şi ai un sentiment de teamă necontrolat înseamnă că ai un an atac de panică.

Potrivit datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Mintală din SUA, atacurile de panică se numără printre cele mai comune afecţiuni. Însă, vestea cea bună este că deşi atacurile de panică sunt înspăimântătoare, nu sunt periculoase şi există modalităţi naturale prin care le poţi controla.

Fii bună cu tine însăţi
În general, persoanele care au atacuri de panică tind să fie foarte critice cu propriul lor comportament. În timpul unor situaţii stresante, adu-ţi aminte că dai tot ce-i mai bun din tine.

atacuri de panicaMeditaţiile reduc tensiunile
Scăderea nivelelor de stres şi anxietate prin efectuarea unor şedinţe de meditaţie contribuie implicit şi la diminuarea atacurilor de panică. De asemenea, şi exerciţiile fizice au un rol important în detensionarea musculaturii, ajutând la eliminarea energiilor negative.

Valeriana combate anxietatea
Valeriana este una dintre cele mai folosite plante medicinale din lume. În ceea ce priveşte atacurile de panică, valeriana reduce anxietatea şi depresia. Această plantă se găseşte în plafaruri sub formă de ceai, capsule şi extracte lichide. Un tratament pe bază de valeriană trebuie urmat timp de cel puţin 4 săptămâni, deoarece efectele pozitive se văd în timp. Însă, înainte de a opta pentru un astfel de remediu, este indicat să consulţi un medic specialist.

Optează pentru aromaterapie
Uleiurile esenţiale s-au dovedit a fi eficiente în tratarea atacurilor de panică. Aşadar, poţi face o baie caldă la care să adaugi câteva picături de uleiuri esenţiale sau poţi opta pentru un masaj. Cele mai comune uleiuri esenţiale care pot fi folosite pentru combaterea anxietăţii şi a tensiunilor musculare sunt: uleiul de lavandă, de trandafir, chiparos şi geranium.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Combina cura de slabire cu exercitiile fizice si masajul!

Postat in Diete si slabire   Tags:
O bicicletă nu strică niciodată
Cum vine primăvară, dispoziţia noastră se schimbă, se schimbă și garderobă și vrem să arătăm și să ne simţim cât mai bine. Unii îşi cumpără bicicletă și profită de fiecare weekend că să facă mişcare în aer liber, alţii preferă să meargă la sală de aerobic de cîteva ori pe săptămână sau să țină cure de slăbire pentru a-și recăpăta silueta.
Ceea ce mulți ignoră sau nu știu, pur și simplu, este că exercițiile fizice sau dietă alimentară pot deveni mai eficace dacă sunt însoțite de masaj.
De altfel, nu de puține ori am întâlnit sfaturi care spun că este mai eficient să combini cură de slăbire cu masajul sau sauna pentru a căpăta un tonus muscular mai bun și o ținută de invidiat.

Cît de util este masajul

Masajul este foarte des folosit de sportivi în curele de recuperare și se recomanda oricui, mai ales dacă este asociat cu exercițiile fizice.

Dacă pe lângă exercițiile pe care le faceţi veți apela și la un masor, veți descoperi că mușchii devin mai flexibili și mai puternici fără însă a fi încordați tot timpul sau fără a simți tensiune în mușchii pe care îi solicitați în timpul antrenamentelor. Pe lângă aceasta, veți observă că puteți prelungi durată exercițiilor fizice pentru că mușchii răspund mai bine, fiind mai bine oxigenați.

Nu numai mușchii au de câștigat în urmă masajului, ci și tendoanele. Prin combinarea exercițiilor de aerobica sau de la sală de fitness cu masaj, tendoanele câștiga în elasticitate și astfel riscul accidentării scade simțitor.

În cazul curelor de slăbire se recomanda, în mod special, masajul

În cazul curelor de slăbire se recomandă masajul chiar dacă, sau mai ales dacă, acestea nu sunt asociate cu un program de exerciții.

Pe măsură ce scade greutatea, corpul pierde din țesutul gras, dar se întâmpla că și mușchii să se deshidrateze și să își piardă din suplețe.

O dată ce apelați la masaj, mușchii își recăpătă tonusul iar siluetă se definește, căpătând un aspect mult mai tineresc.

În plus, condiția fizică pe care mizați atunci când recurgeți la dietă sau exerciții se va îmbunătăți simțitor, iar aceast se va face simțită în întreag activitate, acasă, la serviciu sau la cumpărături.

Pe lângă efectul pe care îl are asupra aspectului corpului, masajul este și un excelent aliat în luptă cu stresul.

Cum în perioadele de dietă restrictivă este știut că anxietatea crește, masajul acționează și pe latur reechilibrarii psihice și restabilirii încrederii de sine.

Specialiștii recomandă tuturor să apeleze la un masor atunci când vor să își recapete tonusul, dar ne avertizează să ne alegem cu atenție masorul și să apelăm la profesioniști dacă vrem că rezultatele să apără.

Sursa: tratamenteslabire.com

Termeni populari de cautare:

Semne care indica faptul ca esti suprasolicitata

Postat in Info   Tags:

Zi dupa zi, te simti obosita, epuizata, stoarsa de puteri, dar tot nu intelegi care ar putea fi cauza. Dormi suficient, faci exercitii fizice, dar iata ca exista ceva care te solicita atat de tare, incat te transforma intr-un zombie. Semnul 1: Poti sa bei cafea chiar inainte de culcare sau imediat dupa cina si tot cazi lata seara. Unele dintre noi sunt mai sensibile la cafeina decat altele, dar nimeni nu este complet imun la efectele stimulatoare ale acestei bauturi, spun specialistii. In urma unor teste, s-a inregistrat o activitate crescuta a creierului dupa ce persoanele au baut cafea – deci rezultatele nu mint.

semne care arata ca esti obositaDar unii oameni sunt gata sa jure ca o cana de cafea nu ii afecteaza. Ce se intampla, probabil, in cazul acestor bautori de cafea care declara ca nu sunt afectati de cafeina este simplu: de fapt, ei sunt atat de epuizati, incat nivelurile neuro-transmitatorilor lor (care ar trebui sa le induca o senzatie de calmare) sunt foarte mari. Acesti neurotransmitatori ajuta la anularea efectelor cafeinei sau, din contra, se orienteaza catre o alta zona a creierului pentru a declansa procesul de somn; prin urmare, cafeina functioneaza, dar bautorii de cafea nu reactioneaza la ea. Cu alte cuvinte, ei sunt doar foarte obositi, epuizati, suprasolicitati.

Semnul 2: Simti ca refluxul gastric s-a inrautatit, chiar daca ai renuntat la alimentele picante si la fructele citrice. Nu s-a demonstrat ca stresul poate provoca refluxul gastroesofagian; cu toate acestea, stresul te poate face sa il simti mai intens, arata un studiu publicat in Journal of Psychosomatic Research. Atunci cand pacientii diagnosticati cu reflux gastroesofagian au fost pusi sa efectueze si sa duca la bun sfarsit o sarcina care le inducea o stare de neliniste si anxietate, perceptia lor despre durere a fost mult mai mare decat la persoanele care sufereau de reflux gastric, dar care nu au fost stresati in timpul studiului. Testele au aratat ca nu a fost vorba de o crestere a cantitatii de acid gastric in esofag, dar au evidentiat niveluri ridicate de cortizol – hormonul stresului.

Semnul 3: Iti simti scalpul mult mai sensibil atunci cand iti samponezi parul. Stresul adeseori duce la eliberarea de neuropeptide si alte substante chimice naturale in piele, si astfel provoaca inflamarea, explica dermatologii. La anumite persoane, aceasta inflamatie erupe si apar cosuri (acnee violenta) sau rozacee (afectiune a pielii caracterizata prin aparitia de roseata, dilatatii ale vaselor sanguine). 3 pasi catre un somn mai bun!

La alte persoane, neuropeptidele, care fac parte din raspunsul imunitar al organismului nostru, pot cauza alte lucruri, mai severe: vasele de sange se contracta, facand ca pielea de pe intreaga fata si de pe scalp sa se simta ca si cum ar fi prea stransa, iar tu vei simti furnicaturi si zone extrem de sensibile.

Sursa: oprah.com.

Termeni populari de cautare:

Cum pierzi kilograme in mod natural

Postat in Diete si slabire   Tags:

pierde in greutate in mod naturalScapă de toate obiceiurile alimentare nesănătoase, fă exerciţii fizice zi de zi, timp de cel puțin 30 de minute și pune în practică aceste ponturi. Vei putea slăbi în mod natural, fără bătăi de cap. Nu sări peste micul dejun – Studiile arată că persoanele care mănâncă în fiecare dimineaţă sunt mai puţin predispuse să mănânce prea mult în timpul zilei. Un castron de cereale integrale, cu un conţinut scăzut de grăsime şi un nivel ridicat de fibre, te va sătura pentru o bună bucată de vreme. Adaugă câteva felii de măr şi nişte stafide.

Condimentează – Dă gust mâncărurilor tale cu ajutorul hreanului, ghimbirului, scorţişoarei și a ardeilor iuţi, pentru a accelera metabolismul. O linguriţă de muştar face acest lucru, pentru vreo trei ore.

Bea apă – Experţii în nutriţie recomandă consumul a opt pahare de apă pe zi. Lichidele taie pofta de mancare, favorizează digestia și sprijină buna hidratare.

Consumă alge marine – „Legumele” de mare sunt bogate în iod, care împiedică glanda tiroida să devină lentă (leneşă), o binecunoscută cauză a creşterii în greutate. Adaugă 2 linguri alge tocate şi uscate în supele şi salatele tale.

Bea ceai verde – Ceaiul verde conţine cofeină şi antioxidanţi ce stimulează termogeneza, procesul prin care organismul transformă grăsimea în energie. Poţi bea câte o ceașcă după fiecare masă.

Adaugă spirulină în sucurile tale naturale – În momentul în care îţi schimbi obiceiurile alimentare (o dietă nouă, de exemplu) te poţi confrunta cu stări de iritabilitate, anxietate și dureri de cap. Algele de apă dulce sunt super-bogate în proteine​​, iar acestea îţi sprijină organismul, pentru a face faţă noilor provocări. Dacă obişnuieşti să-ţi storci fructe sau să le dai prin blender, adaugă şi 3 grame de spirulină în „compoziţie”.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Cinci schimbari care iti fac viata mai frumoasa

Postat in Frumusete   Tags:

Sa iti schimbi complet rutina zilnica este aproape imposibil, dar unele schimbari minore te pot ajuta sa iti revolutionezi viata. Nu doar ca vei avea mai mult energie, vei fi si mai relaxata si te vei simti mai bine in propria piele. Iata 5 schimbari minore care iti pot face viata mult mai frumoasa.

1. Meditatia zilnica – La inceputul procesului de schimbare, nu trebuie sa meditezi mai mult de 5 minute pentru a avea rezultate. Ai nevoie de un loc linistit in care sa poti petrece putin timp singura, doar cu gandurile tale. Poate ca meditatia pare o pierdere de timp, dar cercetatorii de la MIT au descoperit ca aceasta ajuta la scaderea nivelului de stres si la prevenirea durerilor cronice.

2. Exercitii fizice de trei ori pe saptamana – Nu trebuie sa iti petreci tot timpul liber la sala pentru a avea un corp frumos si un nivel mai scazut de stres, dar miscarea este necesara. Fie ca alegi sa alergi prin parc, sa mergi cu bibicleta sau sa faci cateva exercitii fizice in intimitatea casei tale, miscarea trebuie sa devina un ritual pe care sa il repeti de trei ori pe saptamana.

3. O baie cu spuma o data pe saptamana – Nu este nimic mai relaxant decat o baie calda cu spuma dupa o zi lunga si obositoare. Pentru o atmosfera perfecta, poti pune si o muzica potrivita pe fundal sau te poti bucura de un mic pahar de vin. Este timpul tau liber, asa ca poti face orice te relaxeaza. Daca ideea de a sta degeaba in cada nu te atrage, exista anumite saruri pe care le poti pune in apa care ajuta la detoxifierea organismului. Astfel nu vei fi doar relaxata, ci si sanatoasa.

4. O seara a fetelor cel putin o data pe luna – Prietenele tale sunt cele care te sprijina mereu si sunt alaturi de tine, asa ca trebuie sa profiti de orice ocazie pentru a le demonstra cat de importante sunt pentru tine. Poti organiza o seara a fetelor, cel putin o data pe luna, in care sa decideti sa consumati ciocolata si vin rosu. Aceste produse nu doar ca sunt delicioase, dar contin si numerosi antioxidanti care combat procesul de imbatranire prematura a tenului.

5. Munca voluntara – Nu multe persoane ar accepta sa isi petreaca timpul liber ajutand niste straini, dar munca voluntara poate combate depresia si poate ajuta cu anxietatea sociala. Exista studii care demonstreaza chiar ca munca voluntara iti creste increderea in sine, asa ca nu exista niciun motiv sa nu o incerci, macar de cateva ori pe an. Nu doar ca ii vei ajuta pe ceilalti, dar te vei simti extraordinar facand asta.

Sursa: perfecte.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Miscarea in aer liber te fereste de boli

Postat in Sport   Tags:

Adulţii cu vârste între 18 şi 65 de ani au nevoie de 30 de minute de sport cel puţin cinci zile pe săptămână, iar copiii, de 60 de minute. Sedentarismul este unul dintre principalii inamici ai omului modern, fiind asociat cu favorizarea apariţiei a numeroase boli, printre care cele ale sistemului cardiovascular, diabet zaharat de tip 2 şi afecţiunile articulare. Riscul de boală coronariană şi de accident vascular cerebral este aproape redus la jumătate la persoanele cu o viaţă activă. Îngrijorător este că tot mai mulţi copii adoptă un stil de viaţă sedentar, ceea ce explică preponderenţa obezităţii de la vârste din ce în ce mai tinere. Conform unor estimări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, mai puţin de o treime din tineri acordă timp practicării de activităţi fizice. O jumătate de oră de sport este suficientă pentru scăderea în greutate şi, implicit, pentru îmbunătăţirea stării generale a organismului.

miscare in aer liber 2013Viaţa activă poate preveni cancerul – Un raport recent realizat de Fundaţia Mondială de Cercetare a Cancerului a subliniat că peste 40 la sută din cazurile de cancer mamar şi de colon ar putea fi prevenite prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, care include practicarea regulată de activităţi fizice. În acest scop, se recomandă cel puţin 30 de minute de efort fizic moderat spre intens, de cel puţin cinci ori pe săptămână. Printre activităţile cu caracter viguros se numără joggingul, fotbalul, gimnastica aerobică şi săritul corzii.

Întreţine sistemul osos şi muscular – Sportul ajută la prevenirea degradării ţesutului muscular şi osos. Practicat încă din copilărie, este folositor pentru dezvoltarea armonioasă a masei musculare şi pentru menţinerea masei osoase. Activitatea fizică este utilă nu numai în reducerea riscului de a face osteoporoză, ci şi în tratamentul acestei boli, reducând riscul de fracturi. Totuşi, trebuie evitate exerciţiile de intensitate sporită, mai ales cele care presează coloana şi oasele picioarelor.

Sportul alungă depresia – Mişcarea are efecte benefice şi asupra sănătăţii mintale, fiind indicată mai ales în cazul unui ritm de viaţă stresant. Astfel, antrenamentul fizic poate ţine departe anxietatea şi depresia. În plus, persoanele active au un randament intelectual mai ridicat decât cele sedentare. La elevi, sportul poate creşte perfomanţele şcolare.

Sursa: clicksanatate.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Cinci remedii in care poti folosi beneficiile rozmarinului

Postat in Remedii   Tags:

Friptura-i parcă mai bună atunci când este asezonată cu o crenguţă de rozmarin. Dar, dincolo de asta, ştiai că îmbietorul condiment se situează la loc de cinste în topul celor mai eficiente plante medicinale? Iată doar câteva din leacurile în care este folosit rozmarinul.

beneficii terapeutice rozmarinBenefic în afecțiunile cardiace – Substanţele active din tinctura de frunze de rozmarin previn îngroșarea vaselor sangvine, stimulează circulaţia sângelui şi cresc tensiunea arterială. Pune 10 g de frunze la macerat cu 100 ml alcool de 70 C, timp de opt zile, și agită în fiecare zi amestecul. Ia 20 de picături de tinctură zilnic, timp de o lună, după fiecare masă. La fel de bun este și vinul medicinal de rozmarin. Ca să-l prepari, ai nevoie de trei linguri cu frunze din acest condiment și 100 ml de vin de struguri. Le amesteci și le lași să stea șase zile într-un loc întunecat, după care bei câte o linguriță la prânz și seara, timp de o săptămână.

„Vânătorul” toxinelor – Ceaiul de rozmarin fortifică organismul slăbit și revitalizează tonusul persoanelor astenice sau al celor care se află în covalescență. În plus, calmează tulburările gastrice, ajută ficatul să-și facă treaba și accelerează tranzitul intestinal. Este ideal dacă vrei să slăbești, deoarece conține antioxidanți care stimulează arderea grăsimilor și te ajută să reziști când faci exerciții fizice. Toarnă o cană de apă clocotită peste o linguriță cu plantă de rozmarin uscată și mărunțită, lasă la infuzat 10 minute și bea ceaiul îndulcit cu miere de albine. Este indicat să bei câte două căni zilnic.

Reglează funcțiile biliare – Pentru scăderea nivelului de colesterol „rău” și a dureroaselor afecțiuni ale bilei, ai la dispoziție maceratul glicerinat din muguri de rozmarin. 10 g de muguri de rozmarin, 90 ml de apă rece și 10 ml de glicerină se lasă la macerat timp de opt ore. Ia din acest amestec 30 de picături, de trei ori pe zi, cu un sfert de oră înainte de mesele principale ale zilei, până când te simți mai bine.

Are efect diuretic – Administrat zilnic sub formă lichidă, extractul de rozmarin îmbunătăţeşte considerabil funcţionarea rinichilor, creşte fluxul de urină şi ajută la păstrarea în organism a mineralelor esenţiale, precum sodiul şi potasiul. Amestecă două linguri cu flori de rozmarin cu un litru de apă clocotită și lasă cinci minute la infuzat. Bea din acest extract sau ceai concentrat de rozmarin două căni pe zi, timp de o lună, apoi fă pauză de o săptămână.

Alină durerile menstruale – Rozmarinul reduce simptomele sindromului premenstrual – anxietatea, iritabilitatea, schimbările bruște de dispoziţie – și durerile provocate de menstruație. Atenţie însă! Două-trei picături de ulei esențial de rozmarin, luate în fiecare zi, devin emenagoge, adică provoacă întârzierea ciclului menstrual. Uleiul esenţial de rozmarin se găseşte să-l cumperi din farmacii și din magazinele cu produse naturiste.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Vezi posibile cauze de ce iti tremura mainile

Postat in Info   Tags:

Tremuri de emoţie? Nicio problemă! E o reacţie perfect justificată, spun specialiştii. Însă, atunci când această manifestare persistă, poate fi vorba despre boli grave. Arată slăbiciunea muşchilor – În funcţie de gravitate, de durată şi de circumstanţele în care apare, tremuratul mâinilor dă indicii despre starea organismului. De exemplu, tremorul de postură nu este un simptom pentru boli, ci indică o stare de epuizare a corpului. El apare, de exemplu, atunci când încercăm să menţinem, pentru un timp îndelungat, o anumită poziţie, precum braţele întinse în faţă sau un picior ridicat. În acest caz, tremuratul încetează la scurt timp după ce ne schimbăm poziţia. Ce poţi face? Exerciţii fizice care să-ţi fortifice musculatura, fiindcă lipsa de antrenament se află la baza tremorului de postură.

Prea multă cafea – Foarte des, tremurăturile fiziologice sunt provocate de emoţii sau de excitante precum cafeaua şi ţigările. Explicaţia este că excesul de cafeină şi de nicotină contribuie la pierderea mineralelor din organism, necesare menţinerii elasticităţii fibrei musculare, a ligamentelor şi a nutrienţilor necesari funcţionării corecte a sistemului nervos. Combinate cu oboseala şi cu stresul de peste zi, astfel de excitante pot cauza tremorul mâinilor. Ce poţi face? Redu consumul de cafea, urmează cure detoxifiante şi foloseşte suplimente alimentare care să conţină vitaminele şi mineralele necesare echilibrului organismului.

imi tremura mainileO tiroidă prea activă – O afecţiune care include printre simptome tremurături ale membrelor este hipertiroidismul. Boala apare în condiţiile în care glanda tiroidă produce hormon tiroidian în exces. Acesta controlează metabolismul, dar şi tonusul muscular. Ce poţi face? Dacă ai în familie cazuri de hipertiroidism sau ai simptome care te alertează, fă-ţi analize de sânge care să indice nivelul hormonilor tiroidieni. După diagnosticare, ai trei variante de tratament: medicamentele antitiroidiene, iodul radioactiv sau intervenţia chirurgicală. În unele cazuri, este nevoie de terapii combinate.

Semn de Parkinson – Dacă mâinile îţi tremură involuntar chiar şi în situaţiile în care eşti în repaus sau întins în pat, atunci poate fi semn de Parkinson. Maladia distruge celulele neuronale care secretă o substanţă numită dopamină, responsabilă de controlul mişcărilor normale ale corpului. Ce poţi face? Parkinson este o boală care nu se vindecă, dar tratamentele existente reduc simptomele. În plus, exerciţiile fizice, fizioterapia şi terapiile ocupaţionale care constau în dezvoltarea unor hobby-uri sunt de ajutor în toate stadiile bolii, mai ales în menţinerea tonusului, mobilităţii şi independenţei.

Dependenţa de alcool – Tremuratul mâinilor este un simptom care apare şi la dependenţii de alcool, de regulă în perioadele când persoana dependentă este nevoită să consume mai puţin alcool decât obişnuia. Prin urmare, poate fi considerat o formă de sevraj care se manifestă la persoanele cu un istoric lung de consum de alcool. Manifestările durează între 3-4 zile, putând fi asociate cu alte simptome, precum deshidratare, bătăi neregulate ale inimii, transpiraţii reci, dureri de cap, anxietate, dilatarea pupilelor şi delir. Ce poţi face? Mergi la medic pentru a trata dependenţa de alcool. În acelaşi timp, sunt recomandate hidratarea corectă, administrarea de acid folic, de tiamină (vitamina B1), precum şi a sulfatului de magneziu, care calmează convulsiile şi tremorul.

Cauza poate fi necunoscută – Când apar la vârsta a treia, fără o cauză ce poate fi identificată, atunci diagnosticul pus este de tremurătură senilă. Acest tip de afecţiune este prezentă la aproximativ 2% din populaţie şi nu apare doar la membre, ci şi la nivelul capului. Ce poţi face? În cazul în care aceste tremurături îţi afectează calitatea vieţii, medicul îţi va prescrie medicamente betablocante, precum propranololul sau antiepilepticele.

Sursa: clicksanatate.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Terapia prin acupunctura trateaza numeroase probleme

Postat in Sfaturi   Tags:

Dureri, insomnie, depresie sau probleme digestive – pe toate le poate trata acupunctura, o terapie despre care se spune că readuce echilibrul organismului, activând sistemul nervos vegetativ care încetineşte bătăile inimii şi accelerează mişcările tubului digestiv.

O cercetare a Centrului de medicină complementară a Universităţii tehnice din Munchen, Germania, a arătat că în cazul a aproape jumătate din pacienţi acupunctura scade frecvenţa migrenelor cu 50%. Aceasta înseamnă că terapia este la fel de eficientă ca medicamentele contra durerilor, dar n-are efecte adverse. Singurul mic dezavantaj ar fi acela că trebuie să dedici tratamentului mai mult timp decât dacă iei analgezice. Pentru tratarea migrenei, sunt necesare opt până la zece şedinţe a câte o jumătate de oră fiecare.

terapie prin acupuncturaTerapie tolerată de copii – Acupunctura nu este numai o metodă de tratare a unor boli, ci mai întâi de toate de diagnosticare şi prevenire. Este folosită de peste 10.000 de ani pentru afecţiuni ale pacienţilor de diverse vârste. Îi ajută chiar şi pe copii. Dacă se tem de acele de seringă, nu vor avea frică de cele folosite în acupunctură. Explicaţia este simplă: sunt mici şi foarte fine cu grosimea de 0,25 mm şi vârful rotunjit. Mai mult, în punctul de acupunctură nu există terminaţii nervoase, de aceea nu vor simţi decât o înţepătură atunci când vor fi plasate în puncte strategice ale corpului pentru a-i trata de diverse afecţiuni cum sunt pierderea necontrolată a urinei (enurezis), diareea infantilă, boala ticurilor, convulsiile. Un studiu al unui spital de copii din Boston, Statele Unite, a demonstrat acum câţiva ani că 70% dintre copiii trataţi prin acupunctură au simţit că simptomele bolilor lor au fost domolite.

Acele din platină sau aur, mai eficiente – Adulţii găsesc şi ei alinare datorită acupuncturii indiferent că suferă de dureri precum acelea de spate, gât, cap sau umeri, datorate lucrului la calculator, sau de infertilitate, alergii, infecţii urinare, stres, insomnie, depresie, anxietate, sindrom premenstrual sau obezitate. Modul în care acţionează acele de acupunctură este destul de simplu: prin înţepare, punctele aflate pe cele 12 meridiane energetice care străbat corpul uman, conform medicinii orientale, transmit de-a lungul şedinţelor de acupunctură un flux de informaţii către organul bolnav detensionându-l şi stimulându-l să se vindece. Cu cât acele sunt dintr-un material mai preţios, precum platina sau aurul, cu atât fluxul transmis este mai clar.

Acupunctura pentru vârstnici – La vârsta a treia problemele de sănătate se înmulţesc. Sunt frecvente bolile reumatismale, care pot fi tratate cu succes de acupunctură în combinaţie cu produse de apiterapie, fitoterapie, exerciţii fizice şi un regim alimentar adaptat metabolismului. Deoarece în medicina chineză ostroporoza este tratată prin punctul care corespunde rinichinilor, plantele folosite sunt menite să întărească aceste organe de-a lungul terapiei cu ace. În acest fel, rinichii sunt stimulaţi să producă hormonul numit erythropoietin care, la rândul lui, impulsionează celulele stem ale măduvei să elibereze hemoglobină în număr mai mare.

Ştiai că… bolile cele mai frecvente pe care le tratează acupunctura sunt durerile de spate şi artrita, urmate de migrene.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Descopera realitatea despre pastilele pentru slabit

Postat in Info   Tags:

Azi, plinuţă şi cu „aripioare”, mâine, suplă şi cu câteva kilograme în minus. Asta fără niciun efort şi fără să ţii o cură drastică. Cam asta fac pilulele de slăbit, este părerea generală. Nimic mai greşit! Într-adevăr, pilulele te ajută să slăbeşti mai mult decât ar face-o dieta singură, dar nu exclud regimul alimentar şi exerciţiile fizice.

Şi mai important, nu exclud vizita la nutriţionist. Dimpotrivă, este indicat să ceri părerea unui specialist în nutriţie. Altfel, te poţi alege cu boli de inimă sau cu tulburări psihice.

pastile pentru slabitÎnlătură senzaţia de foame – O parte din pilulele de slăbit scad apetitul şi induc senzaţia de saţietate, o altă parte reduc absorbţia de grăsimi. Există pastile de slăbit care reduc şi pofta de dulciuri. Tocmai modul lor de acţiune este şi cel responsabil de apariţia efectelor adverse.

De exemplu, pastilele care acţionează asupra creierului şi reduc senzaţia de foame pot da depresie sau gânduri suicidale. Pastilele care reduc absorbţia de grăsimi pot cauza tulburări digestive (diaree). Toate aceste efecte adverse pot fi controlate şi eliminate doar de nutriţionist.

Când sunt „indicate” – Nu apela direct la pastile doar pentru că ţi se pare ţie că „eşti un pic grăsuţă”. În general, administrarea pilulelor de slăbit se justifică la persoanele care au cu mai mult de 10 kilograme peste valoarea considerată normală.

În al doilea rând, nu trebuie luate timp îndelungat, pentru că pot modifica modul în care se metabolizează mâncarea în organism.

Atenţie, iubitoare de cafea! O mare parte dintre pastilele de slăbit au în compoziţie cafeină. Dacă mai bei şi obişnuita cafea de dimineaţă, insomnia este ca şi garantată. Mai poţi avea probleme de ritm cardiac şi stări de anxietate. Nu uita: cafeina se mai găseşte în ceaiul verde şi în băuturile energizante.

Info: În farmacii se găsesc pastile de slăbit de la 20-40 de lei (suplimentele, care se dau fără reţetă) până la 300-400 de lei (medicamentele cu reţetă).

Sursa: clicksanatate.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Matar.ro
StarShinerS

Primeste articole prin email


Etichete tunsori si manichiura