Rezultatele cautarii pentru cum sa gandesti pozitiv

Motive pentru care este bine sa gandesti pozitiv

Postat in Psihologie   Tags:

Te ajută cu ceva gândurile negre pe care ţi le faci din orice fleac? Sigur că nu! Gândirea pozitivă însă găseşte soluţii şi îţi dă confort chiar şi în situaţii care iniţial par fără speranţă. De ce primim adesea îndemul acesta, de a gândi pozitiv? Ei bine, pentru că încă din vechime se crede în puterea de acţiune a gândurilor. Departe de a fi acte de magie sau de vrăjitorie, gândurile pozitive, la fel ca şi cele negative sunt considerate forme de energie care au impact asupra realităţii. Prin urmare, dacă ne temem de eşec şi ne imaginăm cum dăm greş este posbil să determinăm eşecul. La fel, dacă nu vedem nicio soluţie pentru a ieşi dintr-o situaţie complicată şi avem senzaţia că totul evoluează negativ, există riscul să programăm realitatea în aşa fel încât situaţia să devină, într-adevăr, fără ieşire.

de ce sa gandesti pozitivNe modelează viaţa socială – Gândirea pozitivă ne poate modela viaţa socială adică ne poate transforma în persoane populare şi admirate de ceilalţi şi ne poate garanta relaţii de prietenie autentice. De ce? Fiindcă fără să gândim pozitiv nu putem avea încredere în oameni şi nici nu ne putem manifesta afectiv faţă de ceilalţi. Gândirea pozitivă presupune să-i preţuim pe cei de lângă noi şi să folosim toate resursele de care dispunem pentru a ne pune în armonie cu noi şi cu ceilalţi, adică duce automat la relaţii sociale bune.

Te ajută să-ţi atingi ţelurile – Un scriitor celebru spune că „Atunci când îţi doreşti cu adevărat ceva, întreg Universul conspiră pentru ca tu să-ţi realizezi visurile” (Alchimistul, Paulo Coelho). Prin urmare, tot ce trebuie să faci este să te gândeşti cu intensitate la dorinţele tale şi să ţi le imaginezi împlinite. Desigur, va trebui să şi acţionezi, nu doar să aştepţi ca ele să se împlinească de la sine. În acelaşi fel funcţionează şi rugăciunile. Dacă speri cu adevărat că există o entitate atotputernică ce te ajută să-ţi împlineşti dorinţele, atunci şansele tale de a le vedea realizate sporesc.

Favorizează vindecarea – Durerile, rănile şi chiar bolile grave care ameninţă viaţa pot fi înfrânte cu ajutorul gândirii pozitive. Acest lucru este posibil fiindcă dorinţa bolnavilor de a se vindeca poate să conteze la fel de mult ca tratamentul clasic al bolii. Hipnoza, efectul placebo şi vindecările „miraculoase” produse în urma rugăciunii sunt câteva dintre dovezile care certifică puterea gândului asupra corpului şi care arată că, atunci când este nevoie, oamenii dispun de resursele interioare necesare pentru a controla bolile.

Hipnoza, altă dovada a forţei gândirii – Hipnoterapia foloseşte puterea gândurilor receptate de subconştientul nostru pentru a ne vindeca de boli şi de traume suferite cu mult timp în urmă. Terapeutul induce starea de hipnoză, adică de „somn” al conştientului, iar cu ajutorul vorbelor „dă comenzi” subconştientului pentru a schimba factorii ce produc dezechilibrele corpului. Hipnoterapia este eficientă mai ales în tratarea durerilor (migrene, dureri menstruale, reumatice, de dinţi, produse de lovituri) dar şi a dezechilibrelor de natură psihologică: anxietate, orice tip de fobii, tulburări ale somnului şi depresii.

Sursa: clicksanatate.ro (c)

De ce este bine sa gandesti pozitiv mereu

Postat in Psihologie   Tags:

Te ajută cu ceva gândurile negre pe care ţi le faci din orice fleac? Sigur că nu! Gândirea pozitivă însă găseşte soluţii şi îţi dă confort chiar şi în situaţii care iniţial par fără speranţă. De ce primim adesea îndemul acesta, de a gândi pozitiv? Ei bine, pentru că încă din vechime se crede în puterea de acţiune a gândurilor. Departe de a fi acte de magie sau de vrăjitorie, gândurile pozitive, la fel ca şi cele negative sunt considerate forme de energie care au impact asupra realităţii. Prin urmare, dacă ne temem de eşec şi ne imaginăm cum dăm greş este posbil să determinăm eşecul. La fel, dacă nu vedem nicio soluţie pentru a ieşi dintr-o situaţie complicată şi avem senzaţia că totul evoluează negativ, există riscul să programăm realitatea în aşa fel încât situaţia să devină, într-adevăr, fără ieşire.

gandirea pozitivaNe modelează viaţa socială – Gândirea pozitivă ne poate modela viaţa socială adică ne poate transforma în persoane populare şi admirate de ceilalţi şi ne poate garanta relaţii de prietenie autentice. De ce? Fiindcă fără să gândim pozitiv nu putem avea încredere în oameni şi nici nu ne putem manifesta afectiv faţă de ceilalţi. Gândirea pozitivă presupune să-i preţuim pe cei de lângă noi şi să folosim toate resursele de care dispunem pentru a ne pune în armonie cu noi şi cu ceilalţi, adică duce automat la relaţii sociale bune.

Te ajută să-ţi atingi ţelurile – Un scriitor celebru spune că „Atunci când îţi doreşti cu adevărat ceva, întreg Universul conspiră pentru ca tu să-ţi realizezi visurile” (Alchimistul, Paulo Coelho). Prin urmare, tot ce trebuie să faci este să te gândeşti cu intensitate la dorinţele tale şi să ţi le imaginezi împlinite. Desigur, va trebui să şi acţionezi, nu doar să aştepţi ca ele să se împlinească de la sine. În acelaşi fel funcţionează şi rugăciunile. Dacă speri cu adevărat că există o entitate atotputernică ce te ajută să-ţi împlineşti dorinţele, atunci şansele tale de a le vedea realizate sporesc.

Favorizează vindecarea – Durerile, rănile şi chiar bolile grave care ameninţă viaţa pot fi înfrânte cu ajutorul gândirii pozitive. Acest lucru este posibil fiindcă dorinţa bolnavilor de a se vindeca poate să conteze la fel de mult ca tratamentul clasic al bolii. Hipnoza, efectul placebo şi vindecările „miraculoase” produse în urma rugăciunii sunt câteva dintre dovezile care certifică puterea gândului asupra corpului şi care arată că, atunci când este nevoie, oamenii dispun de resursele interioare necesare pentru a controla bolile.

Hipnoza, altă dovada a forţei gândirii – Hipnoterapia foloseşte puterea gândurilor receptate de subconştientul nostru pentru a ne vindeca de boli şi de traume suferite cu mult timp în urmă. Terapeutul induce starea de hipnoză, adică de „somn” al conştientului, iar cu ajutorul vorbelor „dă comenzi” subconştientului pentru a schimba factorii ce produc dezechilibrele corpului. Hipnoterapia este eficientă mai ales în tratarea durerilor (migrene, dureri menstruale, reumatice, de dinţi, produse de lovituri) dar şi a dezechilibrelor de natură psihologică: anxietate, orice tip de fobii, tulburări ale somnului şi depresii.

Sursa: clicksanatate.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Plan de doua saptamani pentru o viata mai buna

Postat in Cariera   Tags:

„Daca as avea mai mult timp as…” este cu siguranta o propozitie pe care ai repetat-o de zeci de ori, insa fara rezultat. Timpul fuge de parca s-ar grabi sa prinda trenul si nu-l mai poti aduce inapoi. In schimb, iti poti administra timpul astfel incat sa gasesti cateva minute pentru activitatile preferate. Este, intr-adevar, una dintre cele mai mari provocari ale generatiei actuale, insa faptul ca esti tot timpul ocupata nu este automat sinonim cu faptul ca esti importanta sau fericita. Cu cat iti dai seama mai repede de acest lucru, cu atat vei fi mai fericita. Iata un plan usor de pus in aplicare, la finalul caruia vei constata ca timp exista pentru absolut tot ce iti doresti sa realizezi, cu conditia sa il folosesti cu cap. Ai nevoie de doua saptamani si de ambitie. In prima saptamana trebuie sa inveti si sa practici cateva strategii menite sa te faca sa constientizezi felul in care iti consumi timpul.

Ziua 1: Tine un jurnal in care sa scrii ceea ce faci din 30 in 30 de minute, incluzand acolo si faptul ca faci dusi sau faptul ca prepari cina.Nu astepta pana seara pentru a completa jurnalul, pentru ca probabil nu vei tine minte absolut toate detaliile. S-ar putea sa ti se para contraproductiv, insa este primul pas pentru a reusi sa iti organizezi programul. „De indata ce stii exact cum iti petreci timpul, poti incepe sa te gandesti la cum sa il folosesti in mod diferit”, sustine Laura Vanderkam, autoarea cartii „168 de ore: Ai mai mult timp decat crezi”, potrivit wholeliving.com.

Ziua 2: Uita de multitasking si concentreaza-te pe cate o activitate timp de cel putin jumatate de ora. Daca cineva incearca sa te deranjeze, spune-i ca vei raspunde de indata ce termini ceea ce ti-ai propus.

Ziua 3: Nu mai reactiona! Faptul ca reactionezi la fiecare stimul este cel mai putin productiv lucru pe care il poti face. Inceteaza sa mai raspunzi la mesaje care nu sunt urgente si alege exact activitatile care merita sa investesti timp. Raspunde mesajelor de la seful imediat, iar pe restul lasa-le pentru mai tarziu, dupa ce ti-ai rezolvat indatoririle esentiale.

Ziua 4: Deleaga! Da, e dificil sa lasi pe cineva sa faca treaba in locul tau, mai ales daca esti perfectionista. Insa daca este un proiect nu foarte important, delegarea unei alte persoane iti ofera destul timp pentru a te ocupa de cele cu adevarat esentiale, scapand de tensiune. Fa la fel si acasa, lasandu-i pe altii sa faca activitatile care tie nu iti plac in mod deosebit, daca au mai mult timp decat tine.

Ziua 5: Uita de procrastinare. Este cel mai mare dusman al tau in incercarea de a face economie de timp. Nu numai ca pierzi timpul, dar si consumi energie emotionala, fiindca pe masura ce amani o actiune, pare mai greu de realizat si esti cu atat mai stresata ca nu termini la timp. Daca eviti sa incepi un anumit proiect, intreaba-te de ce anume faci asa si analizeaza tiparul de comportament pe care il urmezi. De regula, oamenii procrastineaza din teama de esec. Fiind constienta de asta, esti cu un pas mai aproape de schimbare.

Ziua 6: Planifica spontaneitatea. Poate suna ridicol, insa doar planificand sa nu faci nimic poti avea parte de putin timp liber. Daca vrei libertate, trebuie sa o incluzi in program. Lasa un spatiu in programul tau in weekend, spre exemplu si decide pe moment ce sa faci cu el.

plan pentru o viata mai bunaZiua 7: Fa-ti un plan pentru urmatoarele zile. Asa cum iti administrezi bugetul impartind salariul in mai multe sectiuni, destinate alimentelor, intretinerii si altor cheltuieli, de ce nu ai face acelasi lucru si cu timpul? Foloseste un calendar online pentru a-ti planifica saptamana care urmeaza. Ai grija sa elimini din schema perioadele necesare pentru somn, munca si alte activitati esentiale, dupa care planifica activitatile in functia importantei. Ai grija sa adaugi si unele legate de viata personala, cum ar fi intalnirile cu partenerul si iesirile cu prietenii, alocand un anumit numar de ore pentru distractie. In a doua saptamana trebuie sa iti rescrii agenda, concentandu-te asupra unui program mai lejer.

Ziua 8: Elimina un element din lista de activitati din ziua respectiva. O greseala comuna este aceea de a-ti umple pur si simplu programul pe ziua in curs pana la refuz. Este un plan nerealist, care te predispune esecului. Gestionarea timpului nu inseamna sa faci cat mai multe in cat mai putin timp, ci sa realizezi lucruri importante in timpul pe care il ai la dispozitie. Pentru a sti ce poti sa elimini, raspunde la doua intrebari: „Imi place sa fac asta?” si „Are un scop bine definit?”. Daca raspunzi cu da la cel putin una dintre intrebari, activitatea ramane in program. Sa zicem ca trebuie sa mergi sa iti albesti dintii dupa ce pleci de la munca. Este placut? Nu prea. Te ajuta prea mult in viitorul apropiat? Daca nu, atunci taie programarea de pe lista! Fii nemiloasa cand alegi activitatile care iti consuma timpul!

Ziua 9: Accepta imperfectiunile. Nu te chinui sa termini absolut tot, fiindca mai e si maine o zi! Degeaba stai pana tarziu pentru a raspunde la toate e-mailurile primite, fiindca cel mai probabil, fix cand ai inchis calculatorul, cineva s-a gasit sa iti mai adreseze o intrebare. Sa fii perfectionist inseamna sa fii tot timpul nemultumit. Daca accepti ca nimic nu poate fi perfect, vei vedea ca energia ta si timpul tau vor putea fi folosite mai eficient si vei fi mai relaxata.

Ziua 10: Fii egoista. Timp de cel putin jumatate de ora, sau chiar mai mult daca reusesti, fa ceva ce iti place, dar pentru care rareori reusesti sa iti faci timp. Poate fi o ora de lectura, o sesiune de jogging sau pur si simplu un telefon dat unei bune prietene. Orice ar fi, obisnuieste-te sa iti programezi si timp pentru tine macar o data pe saptamana, indiferent cate responsabilitati ai avea.

Ziua 11: Reincarca-ti bateriile. Faptul ca lucrezi peste program nu te face mai productiva. Ia pauze, pleaca acasa la timp si permite activitatii profesionale sa iti ocupe exact atat timp cat ai la dispozitie pentru acest lucru. Gestioneaza emotiile negative inspirand adanc si concentrandu-te pe ceva pozitiv. Vei vedea ca vei fi mult mai energica si vei avea sansa de a-ti petrece timpul ramas pentru a te bucura de pasiunile tale si de cei dragi.

Ziua 12: Refuza in mod respectuos. Este admirabil sa ii ajuti pe ceilalti, insa incearca sa incluzi in programul tau exact atatea activitati cat poti duce. Compasiunea e buna atunci cand nu te afecteaza, dupa, budistii sustin ca devine pura prostie. Aplica reguli clare si acasa, cand toti par sa aiba nevoie de ajutorul tau si accepta doar rugamintile celor care sunt intr-adevar in dificultate si nu se pot descurca fara tine, in masura in care timpul iti permite.

Ziua 13: Fa o detoxifiere la capitolul tehnologie. Daca nu locuiesti intr-o pestera, probabil petreci ore bune verificand statusuri pe Facebook, aplicatii pe telefon si tot soiul de jocuri care iti mananca timpul fara sa iti dai seama. Ia-ti o zi libera si vei vedea ca vei fi mai calma, mai odihnita si mai atenta. Fa astfel de pauze zilnic si vei vedea ca mintea ta va fi mai alerta si timpul tau va fi administrat mai eficient.

Ziua 14: Ocupa-te de o pasiune uitata. Este o activitate pe care nu o poti termina cu siguranta intr-o zi, dar de care nu ai timp mai deloc, tocmai fiindca nu pare niciodata cu adevarat importanta. Cu toate acestea, este mai importanta decat crezi, fiindca pasiunile sunt cele care iti ofera energia necesara pentru a trece peste greutati. Daca nu ai o pasiune precum pictatul, scrisul sau gradinaritul, ocupa-te cu activitati care iti hranesc spiritul si intelectul. Pastreaza macar o ora pe saptamana pentru asta si vei vedea ca timp exista, daca iti doresti cu adevarat.

Sursa: feminis.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Cum sa fii o persoana mai optimista

Postat in Sfaturi   Tags:

persoana mai fericitaPrinsă între responsabilitățile zilnice, îndatoririle gospodărești și educația copiilor, cu greu îți mai găsești timp să mai zâmbești. Totuși, din când în când e bine să te bucuri chiar și de ce mai scurtă clipă!

Înconjoară-te de oameni optimiști – Atunci când cei din jurul tău vad mereu doar partea bună a lucrurilor, este greu să fii tu singura posomorâtă. Ei te vor face mereu să zâmbești, chiar dacă ți se pare că ești într-o situație fără ieșire. Viața este mai ușoară atunci când întâmpini greutățile cu o atitudine pozitivă.

Eșecul este inevitabil – Oricât de mult te-ai strădui, este imposibil ca din când în când anumite planuri să nu-ți fie date peste cap.Nu este cazul să faci din asta o tragedie, ci să vezi cum poți remedia situația. Dacă stai și te consumi, oricum problema nu se va îmbunătăți de la sine. Trage aer în piept și vezi ce e de făcut pentru a limita daunele.

Apreciază ceea ce ai – Este dreptul tău să visezi, însă nu lăsa ca dorințele neîmplinite să nu te lase să apreciezi ceea ce ai deja. Acordă-ți câteva minute pe zi în care să te gândești câți oameni minunați țin la tine și cum îți înfrumusețează viața zi cu zi.

Ai grijă de tine – Starea de bine vine din interior, așa că este bine să existe un echilibru între corp și minte. Încearcă să ai o alimentație cât mai sănătoasă și variată și profită de momentele libere pentru a te relaxa.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Sapte sfaturi pentru un stil de viata echilibrat

Postat in Sanatate   Tags:

Salate, multe fructe, zile însorite numai bune pentru mişcare. Odată cu venirea verii avem toate ingredientele necesare pentru un stil de viaţă echilibrat. De ce mai avem nevoie? De un plan! Iată ce ne sfătuieşte nutriţionistul Elena Casapu. 1. Planifică-ţi mesele din timp – Asigură-te că ai în bucătărie multe fructe şi legume, carne slabă şi produse făinoase, precum paste integrale şi orez integral, pentru o masă bogată în nutrienţi. Planifică-ţi meniul pentru masa de seară pe parcursul zilei, astfel încât să nu fii nevoit să comanzi mâncare deja preparată atunci când ajungi acasă.

trucuri pentru o viata echilibrata2. Mănâncă diversificat – Cheia unei alimentaţii echilibrate e varietatea. Încearcă să consumi până la 30 de alimente diferite în fiecare zi, asigurându-te că aduci culoare alimentaţiei prin multe fructe şi legume. Consumul lor îţi asigură vitamine şi antioxidanţi protectori.

3. Consumă alimente bogate în fibre – Fibrele contribuie la un control mai bun asupra greutăţii corporale. Consumă fulgi de ovăz, pâine cu seminţe, orz şi legume precum fasole gătită, năut şi linte.

4. Atenţie la grăsimi! Redu cantitatea de grăsimi din alimentaţie, bucurându-te mai mult de fructe şi iaurt degresat. Este important să citeşti de fiecare dată etichetele produselor pentru a le selecta pe cele cu un conţinut redus de grăsimi. Consumă peşte precum ton sau sardine de două ori pe săptămână, pentru a obţine grăsimi Omega-3 protectoare.

5. Revigorează-te – Alimentele bogate în fier sunt importante! Consumă fructe cu cereale integrale pentru a creşte cantitatea de fier necesară. Alege carnea slabă şi include în meniul săptămânal 2-3 mese care conţin carne roşie.

6. 10.000 de paşi în fiecare zi – Beneficiile mişcării sunt extraordinare pentru sănătate. Pentru persoanele mai tinere, recomand exerciţii cu o intensitate mai ridicată – planifică cel puţin 2 sesiuni în fiecare săptămână. Treptat, va trebui să creşti complexitatea şi numărul de exerciţii şi nu uita să alergi 30 de minute pe zi!

7. Ia masa în familie – Atunci când iei masa în familie, ai un control mai bun asupra meniului propriu, bucurându-te, totodată, şi de câteva momente de bucurie şi relaxare alături de cei dragi.

„Începe-ţi dimineaţa cu un zâmbet” – Hrana şi mişcarea sunt foarte importante pentru a avea un stil de viaţă echilibrat, însă şi gândirea pozitivă face parte din plan. Încearcă să te gândeşti în fiecare dimineaţă la trei lucruri care te fac să zâmbeşti pentru a începe ziua în mod pozitiv. Schimbările graduale în alimentaţie şi în stilul de viaţă sunt importante pentru întreaga familie!

Sursa: clicksanatate.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Zece solutii miraculoase care nu te lasa sa racesti

Postat in Sanatate   Tags:

Chiar dacă promit rezultate miraculoase, medicamentele recomandate pentru întărirea sistemului imunitar acţionează benefic doar atunci când sunt însoţite de mai multe obiceiuri sănătoase. Te-ai săturat de infecţiile respiratorii? Iată 10 soluţii ca să nu răceşti niciodată.

Adoptă o alimentație echilibrată – Cea mai sigură cale de a-ți crește rezistența la răceli este o alimentație echilibrată, bogată în fructe și legume, care îi oferă corpului tău necesarul de energie pentru a lupta cu virusurile. Evită excesul de grăsimi care îți obosește ficatul și te expune mai mult bolilor.

Respectă regulile de igienă – Spălatul mâinilor este cea mai sigură cale de a elimina riscul infecțiilor. Virusurile sunt peste tot și fără să-ți dai seama îți duci mâinile murdare la nas și la ochi. Poartă în geantă fie șervețele umede sanitare fie o soluție de dezinfectare a mâinilor și păstrează-le curate.

Fă mișcare – Sistemul imunitar este întărit în mod puternic de un stil de viață activ. În afară de protecția împotriva infecțiilor respiratorii, vei avea un risc mai scăzut și pentru alte boli mai grave atunci când te menții în formă.

cum sa nu racesti niciodataOdihnește-te – Oboseala reduce eficacitatea sistemului imunitar foarte rapid. Dacă nu dormi suficient două nopți la rând, capacitatea corpului de a se apăra de virusuri scade până la jumătate!

Întărește-ți sistemul imunitar – Multe produse din comerț promit întărirea sistemului imunitar, dar soluțiile cele mai bune sunt cele naturale. Ceaiul verde și usturoiul îți cresc imunitatea, dar orice aliment bogat în antioxidanți te menține în formă. Echinacea este renumită pentru efectele ei pozitive, dar cu ajutorul ei obții creșterea imunității doar la apariția primelor simptome de răceală. Luată în mod regulat, nu îți întărește constant sistemul imunitar.

Redu stresul – Stresul este un dușman la fel de puternic pentru sistemul imunitar ca și oboseala. Încearcă să gândești pozitiv și să nu te mai lași iritată în mod constant dacă ții la sănătatea ta.

Ia multivitamine – Chiar dacă mănânci fructe și legume zilnic, un complex de multivitamine îți poate oferi protecție suplimentară. Pentru imunitate împotriva răcelii, alege un produs ce conține în mod special vitamina C, vitamina D și zinc.

Îngrijește-ți gura – Când germenii se înmulțesc în gură, orice scădere temporară a imunității se poate transforma într-o răceală. În afară de spălatul pe dinți de cel puțin două ori pe zi, obișnuiește-te și să faci gargară cu apă de gură, imediat după curățarea dinților.

Evită toxinele – Încărcarea corpului cu toxine, de la nicotină și băuturi alcoolice foarte procesate până la grăsimi trans, scade în mod evident rezistența la răceală și gripă. În plus, excesul de alcool și fumatul consumă mult mai repede vitamina C, necesară pentru întărirea imunității.

Investește într-un umidificator de aer – Cea mai importantă barieră de protecție naturală împotriva virusurilor este mucoasa nazală, iar uscarea ei crește riscul unei răceli. Răcelile și gripele sunt mai prolifice tocmai toamnă și iarna, când aerul este mai uscat. Investește într-un umidificator de aer pentru dormitorul tău și folosește-l în special iarna, pe timpul nopții.

Sursa: eva.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Invata cum poti sa controlezi frica

Postat in Psihologie   Tags:

Mintea umană este un mecanism extraordinar. Frica pleacă de aici şi tot de aici poate fi controlată. Iar tu eşti „managerul” care decide ce şi cum să se întâmple. Acţionând în zonele potrivite, poţi scăpa, într-un timp scurt, de temeri vechi de ani de zile.

cum controlezi fricaCea mai bună metodă ca să scapi de o frică nu constă neapărat în şedinţe de terapie, nici în medicamente minune şi nici în hipnoză. Ci în înfruntarea ei directă. Ţi-e frică să zbori cu avionul? Ca să scapi de această fobie, trebuie să zbori cât mai des, până când senzaţiile scad în intensitate şi simţi că ai totul sub control. Fă acest lucru treptat, aplicând câţiva paşi de pregătire psihică. Transformă imaginea într-una pozitivă. Vizualizează într-un mod pozitiv situaţia care-ţi provoacă panică.

Ţi-e frică de înălţime? Imaginează-ţi că-ţi va face plăcere să te afli pe vârful unui munte, admirând peisajul, în loc să te gândeşti că va fi cea mai groaznică experienţă din viaţa ta. Vizualizează, pur şi simplu, acel moment, ca şi cum ar fi o scenă dintr-un film. Ajustează singur nivelul zgomotelor din jur, comportamentul celorlalţi, propriul comportament, toate acţiunile, astfel încât să fie o imagine plăcută, relaxantă. Fă acest exerciţiu în fiecare zi, câteva minute, sau o dată la două zile.

„Agaţă-te” de o recompensă – Dacă ştii că te aşteaptă o recompensă, vei reuşi să treci mai uşor peste un obstacol. De exemplu, concurenţii emisiunilor de genul „Fear Factor” trebuie să-şi înfrunte diverse temeri, ca să câştige premiul cel mare. Tu ai accepta să bagi mâna într-un acvariu cu şerpi, deşi ţi-e frică de ei, ştiind că astfel ai putea primi o sumă foarte mare de bani? Poate pe moment vei spune „nu”, dar odată pus într-o astfel de situaţie, sunt şanse să-ţi schimbi răspunsul. Gândeşte-te întotdeauna la ce vei obţine dacă vei reuşi să treci peste o frică sau acordă-ţi tu însuţi o recompensă. Cu acea idee în minte, îţi va fi mai uşor să suporţi ceva ce te face să te simţi inconfortabil.

Înfruntă-ţi direct temerea – După ce te-ai mai obişnuit cu obiectul fricii tale, treci la acţiune: înfruntă-ţi temerea, dar numai dacă ştii că nu-ţi poate fi afectată sănătatea. Nu urca într-un montagne russe dacă ai probleme cardiace, ca să-ţi învingi teama de înălţime, spre exemplu. Sentimentul care te va încerca după ce vei reuşi să scapi de o mare teamă te va face să te simţi extradionar: îţi creşte încrederea în tine şi-ţi va da impresia că poţi face orice. Şi aşa şi este – poţi face tot ce-ţi pui în minte, cu voinţă şi… curaj.

Sursa: clicksanatate.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Trucuri pentru o comunicare mai buna cu partenerul

Postat in Cuplu   Tags:

Dacă ar exista un manual cu reguli şi instrucţiuni privind comunicarea în cuplu, cu siguranţă nu ar sta nevândut pe rafturile librăriilor. Pe lângă viaţa sexuală de cuplu, comunicarea dintre parteneri face ca relaţia să funcţioneze „până la adânci bătrâneţi”. Află din rândurile de mai jos câteva trucuri care să te ajute să comunici eficient cu partenerul/partenera!

comunicare mai bunaGăseşte cel mai bun moment pentru a discuta – Mai ales după ce apare copilul, timpul dedicat discuţiilor voastre despre relaţie, vacanţe, dar şi prieteni este mult mai limitat. Cu toate acestea, încearcă să găseşti clipele potrivite pentru a-i spune partenerului/ei ceea ce gândeşti, ceea ce te îngrijorează. Seara, înainte de culcare, fie clipele voastre de relaxare sunt momente prielnice pentru a discuta şi a rezolva problemele de cuplu.

Discuţii şi despre lucrurile bune, nu doar de cele rele – De regulă, discuţiile în cuplu au loc doar atunci când o problemă trebuie rezolvată, fie unul dintre parteneri este nemulţumit de modul în care decurg lucrurile în relaţie. Pentru ca legătura dintre parteneri să se consolideze, psihoanaliştii susţin că şi lucrurile bune trebuie discutate atunci când ele au loc. Gesturile frumoase ale partenerului, dar şi schimburile de „daruri” verbale ajută la păstrarea armoniei în relaţie. Dacă atunci când discutaţi subiecte mai „aprinse” încerci să fereşti pe cât posibil contactul vizual, când discuţiile sunt plăcute nu uita să transmiţi lucrurile pozitive sau mulţumirile şi vizual partenerului.

Învaţă să-ţi asculţi partenerul/a – În timp ce unii oamenii vorbesc cât e ziua de lungă, alţii sunt mai puţin verbali, preferând să-şi păstreze gândurile pentru ei şi să vorbească doar atunci când situaţia nu mai suportă aşteptare. Dacă tu eşti partea vorbăreaţă din cuplu, iar partenerul este cel care ascultă şi aprobă, atunci trebuie schimbate câteva aspecte ale relaţiei voastre. Chiar dacă schimbările par dificile, nu sunt imposibil de realizat. În timpul alocat discuţiilor voastre încearcă să-ţi impulsionezi partenerul să spună tot ce are „pe suflet”. Ascultă-l fără să-l întrerupi, iar atunci când el a terminat de vorbit poţi interveni în discuţie.

Nu te aştepta să-ţi citească gândurile – Spre deosebire de bărbaţi, reprezentantele sexului frumos au, în unele cazuri, „pretenţia” ca partenerul să citească printre rânduri şi să ghicească ideea sau dorinţa lor, fără ca ea să fie spusă. Oricât de bine se cunosc partenerii între ei, nici unul nu poate ghici gândurile nespuse ale celuilalt. Tocmai pentru a evita discuţiile care pornesc de la astfel de situaţii, încearcă să spui direct ceea ce-ţi doreşti de la partener, fie să îi dai de înţeles însă într-un mod mai subtil.

Sursa: clicksanatate.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Sfaturi pentru o comunicare eficienta cu partenerul

Postat in Cuplu   Tags:

Dacă ar exista un manual cu reguli şi instrucţiuni privind comunicarea în cuplu, cu siguranţă nu ar sta nevândut pe rafturile librăriilor. Pe lângă viaţa sexuală de cuplu, comunicarea dintre parteneri face ca relaţia să funcţioneze „până la adânci bătrâneţi”. Află din rândurile de mai jos câteva trucuri care să te ajute să comunici eficient cu partenerul/partenera!

comunicare mai buna in cupluGăseşte cel mai bun moment pentru a discuta – Mai ales după ce apare copilul, timpul dedicat discuţiilor voastre despre relaţie, vacanţe, dar şi prieteni este mult mai limitat. Cu toate acestea, încearcă să găseşti clipele potrivite pentru a-i spune partenerului/ei ceea ce gândeşti, ceea ce te îngrijorează. Seara, înainte de culcare, fie clipele voastre de relaxare sunt momente prielnice pentru a discuta şi a rezolva problemele de cuplu.

Discuţii şi despre lucrurile bune, nu doar de cele rele – De regulă, discuţiile în cuplu au loc doar atunci când o problemă trebuie rezolvată, fie unul dintre parteneri este nemulţumit de modul în care decurg lucrurile în relaţie. Pentru ca legătura dintre parteneri să se consolideze, psihoanaliştii susţin că şi lucrurile bune trebuie discutate atunci când ele au loc. Gesturile frumoase ale partenerului, dar şi schimburile de „daruri” verbale ajută la păstrarea armoniei în relaţie. Dacă atunci când discutaţi subiecte mai „aprinse” încerci să fereşti pe cât posibil contactul vizual, când discuţiile sunt plăcute nu uita să transmiţi lucrurile pozitive sau mulţumirile şi vizual partenerului.

Învaţă să-ţi asculţi partenerul/a – În timp ce unii oamenii vorbesc cât e ziua de lungă, alţii sunt mai puţin verbali, preferând să-şi păstreze gândurile pentru ei şi să vorbească doar atunci când situaţia nu mai suportă aşteptare. Dacă tu eşti partea vorbăreaţă din cuplu, iar partenerul este cel care ascultă şi aprobă, atunci trebuie schimbate câteva aspecte ale relaţiei voastre. Chiar dacă schimbările par dificile, nu sunt imposibil de realizat. În timpul alocat discuţiilor voastre încearcă să-ţi impulsionezi partenerul să spună tot ce are „pe suflet”. Ascultă-l fără să-l întrerupi, iar atunci când el a terminat de vorbit poţi interveni în discuţie.

Nu te aştepta să-ţi citească gândurile – Spre deosebire de bărbaţi, reprezentantele sexului frumos au, în unele cazuri, „pretenţia” ca partenerul să citească printre rânduri şi să ghicească ideea sau dorinţa lor, fără ca ea să fie spusă. Oricât de bine se cunosc partenerii între ei, nici unul nu poate ghici gândurile nespuse ale celuilalt. Tocmai pentru a evita discuţiile care pornesc de la astfel de situaţii, încearcă să spui direct ceea ce-ţi doreşti de la partener, fie să îi dai de înţeles însă într-un mod mai subtil.

Sursa: clicksanatate.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Plante frumoase de interior la moda in 2013

Postat in Plante   Tags:

Te gandesti sa-ti imbogatesti colectia de plante de interior cu unele noi, dar toate ti se par frumoase si nu stii pe care sa le alegi? Atunci ai nimerit foarte bine, pentru ca avem cateva idei care ar putea sa te ajute in alegerea minunatelor plante de interior. Mici, mari, decorative prin frunze sau decorative prin flori, plantele sunt ornamente vii care pot improspata aspectul oricarei incaperi. Sa nu mai spunem ca purifica aerul si au puterea de a-ti conferi o stare de bine. Asadar, iata cateva plante de interior pe care specialistii ti le recomanda in 2013.

Plantele aerofite – Anul acesta, tendintele in ceea ce priveste plantele de interior arata ca la mare cautare sunt plantele aerofite, adica mici specii de plante care traiesc cu aer. Sunt ideale pentru crearea unui decor modern intr-o locuinta, deoarece sunt foarte versatile.

Pentru a intelege mai bine despre ce vorbim aici, iti spunem ca plantele aerofite (aeriene) au radacini si frunze, dar nu au nevoie de sol pentru a creste. Ele isi iau nutrientii din particulele de praf din aer, iar apa o iau din umezeala prezenta in aer. Astfel, nu iti dau batai de cap si nu te obliga sa le ingrijesti in fiecare zi.

Din cand in cand, mai exact macar o data pe saptamana, trebuie sa le scufunzi in apa, pentru a le ajuta sa se hidrateze in cazul in care aerul din camera este prea uscat. Plantele aerofite pot fi asezate pe farfurioare decorative, in vaze transparente, in pahare transparente sau direct pe piesele de mobilier. Practic, se descurca bine oriunde le asezi. Trebuie doar sa te asiguri ca au lumina naturala. Inedite, surprinzatoare, frumoase, plantele aerofite arata minunat in orice casa. Cea mai cunoscuta specie de plante aerofite este Tillandsia.

Gerbere – Gerberele sunt folosite adesea pentru crearea unor buchete de flori elegante, dar sa stii ca anul acesta ar trebui sa-ti cumperi gerbere la ghiveci. Nu sunt plante pretentioase, dar iti bucura ochii in fiecare zi prin coloritul lor intens.

Lucky bamboo – Daca nu ai un bambus norocos in casa, acum este momentul sa-ti achizitionezi unul. Despre aceasta planta se spune ca este aducatoare de noroc si atrage energii pozitive. Unde mai pui ca nu are nevoie de o ingrijire exagerata si nici de sol. Asaza-l intr-o vaza transparenta plina cu pietricele albe si asigura-te ca are intotdeauna apa. Nu va trece mult timp si frunzele vor creste unele dupa altele.

Azalee – Azaleele sunt plante de interior deosebite. Inflorescentele colorate in nuante de roz, alb si rosu inveselesc camera si decoreaza spatiul asa cum doar ele ar putea sa o faca. Elegantele azalee nu sunt foarte pretentioase, insa trebuie sa le cureti atunci cand se usuca florile, trebuie sa le uzi cu regularitate si sa le amplasezi intr-un loc in care pot capta lumina soarelui.

Bonsai – Bonsaiul este un copac in miniatura, iar aspectul sau versatil i-a adus renumele de „cea mai artistica planta din lume”. Bonsaii se intretin foarte usor, mai ales daca te obisnuiesti cu cerintele lor: lumina naturala, udari constante si taieri ale ramurilor pentru a da forma dorita copacelului.

Sursa: ele.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Opt trucuri care imbunatateste relatia cu soacra

Postat in Family   Tags:

Relaţia cu soacra poate fi influenţată pe termen lung de momentul în care o cunoşti. Prima impresie nu este însă întotdeauna finală, iar relaţia cu soacra poate fi îmbunătăţită cu puţin efort. Încearcă 8 trucuri ca să fii pe placul soacrei şi să transformi în bine relaţia cu mama partenerului tău. Acceptă de la început faptul că soacra va face parte din viața ta fie că îți dorești asta sau nu și concentrează-te asupra unei relații pozitive cu mama lui.

Cere-i sfaturi – Chiar dacă îți oferă sfaturi și atunci când nu îți dorești, nu îi ignora recomandările în mod constant. Cere-i sfaturi atunci când ai nevoie de ajutor la ceva la care ea chiar se pricepe și va aprecia inițiativa ta de a beneficia de experiența ei.

cum sa fii pe placul soacreiArată-i că o apreciezi – O îmbrățișare sau un alt gest simplu de afecțiune poate fi foarte eficient pentru a îmblânzi o soacră. Laudă-i realizările, fie că este vorba de căminul ei, de modul în care gătește sau de educația și suportul oferit iubitului sau soțului tău.

Oferă-i un loc de cinste – Un alt mod simplu de a-i arăta că este apreciată este să-i oferi la propriu un loc de cinste. Invit-o să se așeze pe cel mai comod scaun sau fotoliu atunci când vine în vizită și las-o să-și aleagă locul atunci când călătoriți împreună cu mașina. Cu ajutorul acestor mici detalii o poți impresiona fără prea mare efort.

Ține minte momentele importante din viața ei – Roagă-l pe partener să-ți facă o listă cu aniversările importante ale soacrei. Cele de bază sunt data nașterii și aniversarea căsătoriei, dar pot exista și alte momente importante pentru soacra ta în care va fi surprinsă plăcut că o feliciți sau că te gândești la ea.

Petrece timp doar cu ea – Pentru a avea o relație cu adevărat bună cu soacra și să-i fii pe plac, va trebui să-i oferi din timpul tău. Dacă soacra îți face vizite neașteptate, probabil că se simte exclusă, motiv pentru care este bine să programezi chiar tu din timp vizitele sau chiar să o scoți în oraș la o cafea.

Evită subiectele de discuție controversate – Când nu o cunoști foarte bine sau atunci când știi deja ce teme de discuție produc tensiuni, evită subiectele de discuție controversate. Nu vei câștiga ușor nicio dispută cu soacra pe teme politice sau legat de modul cel mai bun de creștere a copiilor. Încearcă pe cât posibil să eviți subiectele controversate ca să nu o jignești fără să vrei.

Sun-o doar ca să o întrebi ce face – Mulți psihologi susțin că relația cea mai bună cu soacra este bazată pe modul în care o tratezi: ca pe mama ta. Poate că nu vei fi niciodată la fel de apropiată de soacră, dar este important să-i arăți că ții la ea. Sun-o din când în când doar ca să o întrebi ce face și dacă o poți ajuta cu ceva.

Menține echilibrul în relația cu soacra – În unele cazuri, singurul mod de a fi pe placul soacrei este să o lași să ia decizii importante care te afectează. Nu este recomandat să mergi niciodată atât de departe. Încearcă să menții echilibrul în relația cu soacra. Acceptă unele sfaturi și recomandări minore, dar explică-i calm atunci când se bagă prea mult în viața ta că ești un adult și meriți să te respecte, la fel cum și tu o respecți pe ea.

Sursa: eva.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Matar.ro
StarShinerS

Primeste articole prin email


Etichete tunsori si manichiura