Cum sa ai mai mare incredere in tine

Categorie: Psihologie

Publicat la: 20:30

Te panichezi doar la ideea că ar trebui să vorbeşti în public ori uiţi toate argumentele când trebuie să-ţi dai cu părerea într-o problemă serioasă. Până la un punct, nesiguranţa ta este normală. Când lucrurile se agravează, adică ajungi să te îndoieşti constant de forţele tale şi să stai mereu în umbra celorlalţi, e cazul să iei măsuri.

mai multa incredere in tineAi fost dintotdeauna o persoană timidă, retrasă, sau, dimpotrivă, s-a întâmplat ceva care ţi-a plantat în suflet o teamă continuă că, indiferent cât de bine ai încerca să faci lucrurile, o să te faci de râs? Învaţă să te apreciezi la adevărata valoare, sincer şi corect, astfel încât să scapi de acest sentiment de neputinţă şi să-ţi dovedeşti mai întâi ţie, apoi celor din jur, că eşti o persoană capabilă şi sigură pe ceea ce poate face.

Acceptă-ţi defectele – Este dificil să auzi şi să accepţi nemulţumirile celor din jur, dar nu este cazul să devii cel mai pretenţios critic al tău. Prin urmare, ai grijă ce bareme îţi stabileşti când te autoanalizezi. Nimeni nu zice să nu fii conştientă de toate defectele şi limitele tale, dar când pui prea mult accent pe ele, ajungi să crezi că doar acestea te definesc.

Aşa că încearcă să-ţi stabileşti priorităţile, să fii realistă când vrei să realizezi ceva şi să nu-ţi creezi false aşteptări. Fă-ţi o listă cu defectele şi calităţile tale, fiind sinceră cu tine. „Reconstrucţia dificilă a încrederii pleacă de la iubirea de sine, de la capacitatea ta de-a te aprecia, de-a te ţine în braţe când îţi e greu şi de-a te critica mai puţin”, spune Alexandru Cojocaru, psihoterapeut.

Antrenamentul te ajută – Înfruntă-ţi pe etape temerile, astfel încât să le dai celorlalţi posibilitatea să te cunoască. Începe prin a te confrunta cu situaţii uşoare, pentru a „face încălzirea”, şi continuă să faci progrese. Antrenamentul îţi va da încredere în tine şi în momentele de criză. Ţi-e frică să nu te faci de râs în public?

Ei bine, încearcă să-ţi stabileşti câteva soluţii de urgenţă. De exemplu, dacă trebuie să vorbeşti în faţa colegilor, schiţează-ţi ideile pe o foaie şi, în cazul în care te blochezi, fă o glumă sau o remarcă haioasă. Astfel destrezi situaţia şi ai timp să-ţi pui gândurile în ordine.

Redescoperă ce-ţi sporeşte stima de sine – Dacă eşti nemulţumită de ceea ce te înconjoară şi crezi că din cauza asta eşti nesigură pe tine, încearcă să schimbi, încet, dar sigur, felul în care îţi trăieşti viaţa. Pune accentul pe lucrurile care îţi plac şi care îţi trezesc emoţii pozitive. „Dacă ai un sport favorit, acordă-i un pic din timpul tău, doar pentru plăcerea de a-l juca şi nu pentru dorinţa de-a câştiga, sau ascultă mai des muzica preferată. Acordă-ţi dreptul la relaxare şi fă-ţi din asta un obicei. Nu pare poate mare lucru, dar este un cadou care ţine de iubirea de sine şi astfel poţi ajunge să prinzi drag de tine”, te sfătuieşte specialistul.

Sfatul specialistului: Alexandru Cojocaru, psihoterapeut Tel.: 0724.539.589. Orice om poate fi bântuit de spaima neîncrederii în propria fiinţă. E ca o luptă surdă de a-i mulţumi numai pe ceilalţi. Chiar dacă apropiaţii îţi apreciază meritele, tu n-o vei face, vei pune succesul pe seama întâmplării şi eşecul, pe lipsa ta de valoare. Ceea ce trebuie înţeles este că lipsa de încredere nu trece peste noapte. Încearcă să găseşti un spaţiu în care eşti acceptată aşa cum eşti şi, în timp, vei avea şansa să-ţi regăseşti propria personalitate şi să începi să te preţuieşti din nou.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Articole recomandate

Vezi de ce laptele nu ingrasaVezi de ce laptele nu ingrasa
Se pare ca nu chiar toate lucrurile bune ingrasa! Laptele este cel mai bun exemplu. Nutritionistii din Statele Unite au descoperit ca un mic dejun bogat in proteine (insa cu continut redus de lipide), asa cum e cazul laptelui sau oualelor, ne poate ajuta sa ne mentinem greutatea sau chiar sa slabim. Explicatia e simpla: […]
Cum tratezi parul uscat si fara stralucireCum tratezi parul uscat si fara stralucire
Părul uscat îţi poate strica aspectul general şi indiferent de ţinuta aleasă, nimic nu va conta! Acesta este „dur”, pare nespălat și calitatea este cam „şovăielnică”. Unde mai pui că poţi deveni oricând victima mătreţii! Aşa că nu îţi lăsa în voie podoaba capilară; iată cum o poţi readuce la viaţă! Masaj cu ulei – […]
Cinci sfaturi utile care te ajuta sa dormi mai bineCinci sfaturi utile care te ajuta sa dormi mai bine
Te plangi tot timpul ca te simti obosita sau ca nu te odihnesti suficient? Iata ce recomandari avem astazi pentru tine. Vei fi surprinsa de lucrurile care iti pot imbunatati somnul. 1. Respecta un program. O schimbare in rutina ar putea sa iti dea peste cap intregul tau program de somn, arata un studiu din […]
Midnight in Paris, Miezul noptii la ParisMidnight in Paris, Miezul noptii la Paris
Midnight in Paris este o comedie romantica, dar putin neobisnuita. Asta daca nu sunteti familiarizati cu stilul regizorului si scenaristului Woody Allen. Totusi, imaginea Parisului, muzica si personajele inedite va for face sa simtiti ca, pentru o ora si jumatate, traiti propria poveste in capitala Frantei. Magia Parisului Gil, interpretat de Owen Wilson, este un […]

Primeste articole prin email


Etichete tunsori si manichiura