Ce rol au visele asupra ta

Categorie: Psihologie

Publicat la: 23:20

Fie că sunt alb-negru sau color, cuminți sau complexe, visele te ajută să ai un psihic echilibrat, să te cunoști în profunzime – ba chiar îți semnalizează o suferință ascunsă!

impact viseTe eliberează – Ziua, ești prizoniera nenumăratelor sarcini și obligații, joci roluri diferite. Noaptea, visele – care nu urmează nicio morală, logică sau opreliște – sunt calea prin care te eliberezi de toate presiunile. Totul devine posibil: îți permit să exprimi ceea ce conștiința ține în frâu. În vise, se manifestă latura ta imaginativă, creativă, erotică. Această deversare brută a dorințelor inconștiente te ajută să suporți mai bine constrângerile din viața de zi cu zi.

Te protejează de tine însăți – Uneori, emoțiile și acțiunile exprimate prin vis nu sunt tocmai gingașe: răzbunări, certuri, omoruri…. Lucruri pe care le gândești ziua, fără să le pui, evident, în practică („Îl omor pe vecinul de sus, dacă mai dă muzica tare”), au loc în vis, „victima” nefiind neapărat persoana vizată, ci un personaj imaginar sau altcineva din anturaj. Uneori, rolurile se inversează: „ucisa” ești chiar tu! E un joc de-a baba oarba care te ajută, în fapt, să te descarci și să scapi de violența sentimentelor cotidiene.

Îți trimit un semnal de alarmă – Două tipuri de vise merită atenție sporită: cele care se repetă obsesiv și cele care te urmăresc pe tot parcursul zilei. E semnul că inconștientul tău bate la porțile conștientului, pentru a-i lăsa un mesaj important: o suferință, un blocaj emoțional, un eveniment din trecut, care încă influențează prezentul, sau o aspirație pe care o ignori, de teamă că nu o vei putea realiza. Psihologii te sfătuiesc să încerci să înțelegi semnalul – în caz contrar, suferința ascunsă se transformă în oboseală cronică, depresie, ba chiar în boală. Chiar dacă nu poți decripta visul, poți să încerci să faci asocieri, pentru a-ți da seama care-s cauzele care-l provoacă.

Îți indică o boală – Uneori, visele anunță că ți se pregătește ceva – ceva ce conștiința nu poate defini cu claritate. În schimb, corpul tău simte schimbarea, iar inconștientul ți-o anunță. Un vis repetitiv, cu clădiri enorme care se prăbușesc peste tine, lăsându-te fără suflare, poate însemna începutul unei maladii cardiovasculare sau pulmonare. La fel, unul în care înoți pe o întindere de apă care se face din ce în ce mai densă, până ce mâinile tale nu mai pot străpunge undele, poate indica amorțeli reale, nocturne, la nivelul antebrațelor, cauzele putând fi de natură hormonală sau nervoasă.

Te leagă de trecut – Visele au legături cu o dimensiune mult mai vastă, universală, spun specialiștii. Pentru a le fabrica, conștiința apelează la „rezerve” de imagini și senzații care vin din noaptea timpurilor, care se alimentează din primele spaime și din întrebările existențiale ale omenirii: teama de moarte sau de abandon, nevoia de dragoste, semnele de întrebare privind originile. În felul acesta, visele îți transmit un soi de patrimoniu comun al umanității, mesajul fiind acela că nu ești singur în zbaterea ta, că ești parte a unei lucrări grandioase, deși uneori copleșitoare.

Sunt indispensabile echilibrului psihic – Primele vise adevărate le ai în jurul vârstei de 2 ani – și nu încetează tot restul vieții. Sunt indispensabile echilibrului tău psihic. Toată lumea visează, însă nu toți rețin ce anume. Poate și dintr-un soi de mecanism de autoprotecție – nu vrem sau ne e teamă să auzim ceea ce ne spun vocile inconștientului.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Articole recomandate

Cum iti dai seama ce profesie ti se potrivesteCum iti dai seama ce profesie ti se potriveste
Exista intotdeauna plusuri si minusuri pe plan profesional si nu numai. Nu poti alege sa traiesti doar momentele frumoase si nu poti obtine satisfactie daca nu induri si greutatile. Dar ce te faci atunci cand greutatile depasesc satisfactia obtinuta in urma efortului depus? Adevarul este ca trebuie sa suferi mai mult sau mai putin pana […]
Metode care te ajuta sa scapi de timiditateMetode care te ajuta sa scapi de timiditate
Roşeşti, te bâlbâi de emoţie şi te simţi de-a dreptul copleşit(ă) când trebuie să te adresezi cuiva? Timiditatea nu trebuie să-ţi mai facă probleme. Există câteva trucuri, care te vor ajuta să-ţi învingi emoţiile. Statistic, 4 din 10 oameni recunosc că sunt timizi, şi acest sentiment se manifestă în diferite situaţii obişnuite. Tot cifrele arată […]
Cum alegi laptele de corp potrivit pielii taleCum alegi laptele de corp potrivit pielii tale
Pentru o piele netedă, fermă şi bine hidratată, mizează pe loţiunile de corp! Dar pentru ca acestea să-şi facă bine treaba, trebuie să alegi sortimentul care se potriveşte tipului tău de piele. Iată cum procedezi! Toate tipurile de piele sunt expuse deshidratării. De aceea, cremele de corp sunt foarte uşor absorbite în piele, oferindu-i ingredientele […]
Sapte secrete pentru vopsirea parului in blondSapte secrete pentru vopsirea parului in blond
Vara aceasta se poarta nuantele de blond-miere, blond-arama si strawberry-blond. Insa daca nu ai fost niciodata blonda si ai parul mai inchis la culoare, procesul de vopsire nu este tocmai simplu. Pentru a nu da gres, urmeaza sfaturile noastre de mai jos. 1. Cel mai indicat si primul nostru sfat este sa nu te vopsesti […]

Primeste articole prin email


Etichete tunsori si manichiura