Articole etichetate cu incredere de sine

Cum sa ai mai mare incredere in tine

Postat in Psihologie   Tags:

Te panichezi doar la ideea că ar trebui să vorbeşti în public ori uiţi toate argumentele când trebuie să-ţi dai cu părerea într-o problemă serioasă. Până la un punct, nesiguranţa ta este normală. Când lucrurile se agravează, adică ajungi să te îndoieşti constant de forţele tale şi să stai mereu în umbra celorlalţi, e cazul să iei măsuri.

mai multa incredere in tineAi fost dintotdeauna o persoană timidă, retrasă, sau, dimpotrivă, s-a întâmplat ceva care ţi-a plantat în suflet o teamă continuă că, indiferent cât de bine ai încerca să faci lucrurile, o să te faci de râs? Învaţă să te apreciezi la adevărata valoare, sincer şi corect, astfel încât să scapi de acest sentiment de neputinţă şi să-ţi dovedeşti mai întâi ţie, apoi celor din jur, că eşti o persoană capabilă şi sigură pe ceea ce poate face.

Acceptă-ţi defectele – Este dificil să auzi şi să accepţi nemulţumirile celor din jur, dar nu este cazul să devii cel mai pretenţios critic al tău. Prin urmare, ai grijă ce bareme îţi stabileşti când te autoanalizezi. Nimeni nu zice să nu fii conştientă de toate defectele şi limitele tale, dar când pui prea mult accent pe ele, ajungi să crezi că doar acestea te definesc.

Aşa că încearcă să-ţi stabileşti priorităţile, să fii realistă când vrei să realizezi ceva şi să nu-ţi creezi false aşteptări. Fă-ţi o listă cu defectele şi calităţile tale, fiind sinceră cu tine. „Reconstrucţia dificilă a încrederii pleacă de la iubirea de sine, de la capacitatea ta de-a te aprecia, de-a te ţine în braţe când îţi e greu şi de-a te critica mai puţin”, spune Alexandru Cojocaru, psihoterapeut.

Antrenamentul te ajută – Înfruntă-ţi pe etape temerile, astfel încât să le dai celorlalţi posibilitatea să te cunoască. Începe prin a te confrunta cu situaţii uşoare, pentru a „face încălzirea”, şi continuă să faci progrese. Antrenamentul îţi va da încredere în tine şi în momentele de criză. Ţi-e frică să nu te faci de râs în public?

Ei bine, încearcă să-ţi stabileşti câteva soluţii de urgenţă. De exemplu, dacă trebuie să vorbeşti în faţa colegilor, schiţează-ţi ideile pe o foaie şi, în cazul în care te blochezi, fă o glumă sau o remarcă haioasă. Astfel destrezi situaţia şi ai timp să-ţi pui gândurile în ordine.

Redescoperă ce-ţi sporeşte stima de sine – Dacă eşti nemulţumită de ceea ce te înconjoară şi crezi că din cauza asta eşti nesigură pe tine, încearcă să schimbi, încet, dar sigur, felul în care îţi trăieşti viaţa. Pune accentul pe lucrurile care îţi plac şi care îţi trezesc emoţii pozitive. „Dacă ai un sport favorit, acordă-i un pic din timpul tău, doar pentru plăcerea de a-l juca şi nu pentru dorinţa de-a câştiga, sau ascultă mai des muzica preferată. Acordă-ţi dreptul la relaxare şi fă-ţi din asta un obicei. Nu pare poate mare lucru, dar este un cadou care ţine de iubirea de sine şi astfel poţi ajunge să prinzi drag de tine”, te sfătuieşte specialistul.

Sfatul specialistului: Alexandru Cojocaru, psihoterapeut Tel.: 0724.539.589. Orice om poate fi bântuit de spaima neîncrederii în propria fiinţă. E ca o luptă surdă de a-i mulţumi numai pe ceilalţi. Chiar dacă apropiaţii îţi apreciază meritele, tu n-o vei face, vei pune succesul pe seama întâmplării şi eşecul, pe lipsa ta de valoare. Ceea ce trebuie înţeles este că lipsa de încredere nu trece peste noapte. Încearcă să găseşti un spaţiu în care eşti acceptată aşa cum eşti şi, în timp, vei avea şansa să-ţi regăseşti propria personalitate şi să începi să te preţuieşti din nou.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Cauze care pot sa micsoreze increderea in sine

Postat in Sfaturi   Tags:

Cu toţii am avut momente în viaţă în care încrederea în sine şi optimismul au scăzut la cote alarmante.Dar, pentru majoritatea dintre noi, aceste sincope sunt de scurtă durată. Cauzele care te afectează – Există mai multe cauze care pot să scadă încrederea în sine: temperamentul fiecăruia dintre noi, experienţele personale şi relaţiile cu ceilalţi au un impact important în gradul de încredere pe care o avem în noi pe parcursul vieţii.

incredere in sineExperienţele negative din timpul copilăriei sunt cele care ne afectează de cele mai multe ori. În primii ani de viaţă se formează personalitatea şi eul, iar şocurile negative pot imprima în inconştient sentimentul că nu ai valoare, că nu contezi, că nu ai calităţi. De asemenea, şi mai târziu la maturitate, se pot întâmpla lucruri care să-ţi zguduie cele mai puternice credinţe atât de tare, încât să ducă în timp, aproape pe nesimţite, la scăderea nivelului de încredere în sine.

Abuzurile repetate, de natură sexuală, emoţională şi fizică, sentimentul că ai fost neglijat în copilărie, incapacitatea de a împlini cerinţele părinţilor, frustrările sociale, presiunea normelor sociale cu care nu te identifici, presiunea excesivă la locul de muncă, boala, şomajul sau respingerile repetate, izolarea socială şi singurătatea, toate pot conduce la scăderea abruptă a încrederii în tine.
Dar nu trebuie să dezarmezi! Poţi lua măsuri care să ajute.

1. Nu te compara cu ceilalţi – Fiecare dintre noi are anumite calităţi şi un drum personal care este cu mult mai important decât drumul din curtea vecinului. Sigur că poţi să ai ţeluri la care să visezi, dar acestea trebuie să aibă legătură cu abilităţile tale şi să fie tangibile. Degeaba vrei să alergi 100 de metri în 10 secunde dacă nu te-ai antrenat mulţi ani la rând şi dacă nu ai calităţile necesare pentru asta.

2. Nu te subestima – Nu pleca de la premisa că nu poţi, analizează cu atenţie care este nivelul pe care îl ai, valoarea ta într-un anumit domeniu şi acceptă provocările care ţi se potrivesc. De cele mai multe ori în viaţă ne confruntăm voit – şi greşit – cu probleme cărora nu le putem face faţă.

3. Fă-ţi un obicei din a gândi şi a vorbi pozitiv despre tine – Dacă tot timpul îţi repeţi că eşti slab pregătit, că nu ştii nimic, că nu contezi, vei sădi în sufletul tău teama de eşec şi neîncrederea. Poate că la început va fi mai greu, dar, cu timpul, vorbind despre aspectele care îţi plac la tine, vei descoperi din ce în ce mai multe lucruri frumoase şi vei începe să-ţi înţelegi şi să-ţi accepţi adevărata valoare. Există o vorbă românească foarte potrivită, „culegi ceea ce semeni”, şi într-adevăr ai ocazia să faci acest lucru la nivel mental, să semeni încredere şi să culegi reuşite.

4. Înconjoară-te de oameni optimişti – Există multe tipuri de oameni care ne înconjoară şi cu care intrăm în contact. Ţine de tine să-i alegi pe cei care îţi fac bine, care nu sunt toxici şi care nu te secătuiesc de energie. Un coleg charismatic şi mereu pus pe glume poate fi o soluţie pentru zilele mai sumbre de la muncă, cele câteva prietene care îţi sunt foarte dragi şi cu care te distrezi pe cinste pot fi o variantă perfectă de petrecere a timpului liber. Dacă eşti mai retrasă, poate ai o confidentă cu ajutorul căreia să poţi să-ţi mai încarci din când în când bateriile.

5. Nu lăsa pe nimeni să te trateze fără respect – Atunci când laşi oamenii să te trateze fără respect, la un nivel mult mai profund, înseamnă că tu nu te tratezi cu respect şi că te devalorizezi în propriii ochi. Este esenţial să impui respectul celorlalţi şi să nu-i laşi să te calce în picioare. Dacă ai un şef care te ia tot timpul peste picior de faţă cu ceilalţi pentru că te-a prins odată nepregătită la job, ai grijă să nu mai greşeşti, iar la următoarea încercare de a te face de râs să ai argumente în faţa acuzelor lui. Păstrează-ţi calmul şi luptă cu argumente pentru statutul tău, arată-i că ştii meserie, şi data viitoare va şti că eşti pregătită.

6. Implică-te în activităţi care-ţi plac – Activităţile plăcute îţi vor da energie şi îţi vor consolida încrederea în sine. Toate acestea scad nivelul de stres şi reduc anxietatea. Dar reţine: în cazul în care stările depresive, temerile şi fricile persistă, nu e nicio ruşine, ba chiar o dovadă că te apreciezi, să ceri ajutor de specialitate.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Tertipuri pentru a-ti combate complexele

Cum sa-ti gestionezi complexele in viata de zi cu zi ? Cum sa eviti ca timiditatea ta maladiva sau fixatia pe care o ai legata de o parte sau alta a corpului tau, sa iti invenineze viata? Mayra iti ofera cateva sfaturi care te pot ajuta sa le combati mai bine.

Un complex? Depaseste-l!
Un complex apare dintr-o lipsa de stima si de incredere de sine si, in general, este legat de un detaliu al aspectului fizic: nas, kilograme in plus… Acest complex poate fi si un sentiment de inferioritate… Singura terapie care poate avea efect este cresterea autostimei si acceptarea sinelui.

Care este calea cea mai potrivita pentru a reusi acest lucru? Sa intelegi care este sursa complexului de care suferi si care te impiedica sa fii infloritoare, care a provocat rasul camarazilor tai din copilarie, traumatisme familiale. Punerea degetului pe rana, descoperirea si recunoasterea sursei poate fi un prim pas spre vindecare.

tertipuri pentru a-ti combate complexeleAdesea, un complex este strans legat de o lipsa de stima fata de propria persoana; deci, in acest caz, trebuie sa faci tot posibilul sa incetezi sa te mai concentrezi asupra acelui lucru pe care tu il consideri un defect… Persoanele care sufera de asemenea complexe au tendinta de a se vedea intr-o oglinda deformanta.

Relativizeaza totul si priveste partea plina a paharului, mai degraba decat pe cea goala si, in loc sa te concentrezi asupra unui detaliu al aspectului tau anatomic, priveste-ti, mai ales, calitatile. Acestea te-ar putea ajuta sa uiti ceea ce iti invenineaza viata.

Daca acest complex isi are sursa intr-o imperfectiune fizica, afla ca nimeni nu este perfect si sondeaza, in acest sens, anturajul din jurul tau: se va dovedi impartial si nu se va deda la gratuitati. Ai putea fi surprinsa de faptul ca defectul pe care tu ti-l vezi in fiecare moment si de care esti atat de obsedata, nici nu exista in realitate.

Pentru a avea o parere din afara, impartiala si total obiectiva asupra persoanei tale, nu ezita sa ceri sfatul profesional al unui consilier de imagine… Acesta va sti in ce directie sa te orienteze sau te va sfatui asupra felului in care iti poti castiga increderea de sine.

Ciste intreg articolul pe mayra.ro
Sursa articol: mayra.ro (c)

Termeni populari de cautare:

StarShinerS
StarShinerS

Primeste articole prin email


Etichete tunsori si manichiura