Motive pentru care nu mai esti cautata dupa prima intalnire

Categorie: Cuplu

Publicat la: 22:21

prima intalnire sfaturiAţi avut o întâlnire de vis, în care lucrurile între voi păreau că se leagă şi că este începutul unei poveşti de dragoste ruptă din filme. Finalul însă nu a fost deloc fericit, căci ai aşteptat în zadar să te sune. Iată câteva motive care l-au făcut să procedeze aşa.

Nu este interesat de tine – Dacă te-a invitat în oraş, cu siguranţă ai avut ceva care l-a atras. Numai că pe parcursul discuţiei, şi-a dat seama că nu eşti persoana pe care o caută. La întâlnire s-a purtat cu tine ca şi cum şi-ar dori o relaţie, ca şi cum aţi fi fost pe aceeaşi lungime de undă, fapt pe care nu ştii cum să-l interpretezi, fiindcă nu te-a sunat. Ei bine, gândeşte-te că el doar s-a simţit bine în compania ta pentru că nu era deloc implicat din punct de vedere afectiv şi îi era foarte uşor să comunice.

A fost doar un flirt – Te-ai gândit că bărbatul cu care ai avut o întâlnire de vis a vrut doar să te adauge pe una dintre listele lui de cuceriri? Unii reprezentanţi ai sexului tare pot invita o femeie în oraş doară să îşi dovedească lui şi poate şi amicilor săi faptul că poate oricând să cucerească pe cineva. În timp ce eraţi la cină sau la film, el deja probabil că era cu gândul la următoarea „victimă”.

Nu este pregătit pentru o relaţie – Unii bărbaţi aleg să nu mai dea niciun semn femeii cu care au ieşit la o primă întâlnire în ciuda faptului că o plac. Însă îi pot ţine pe loc o rană sulfetească dintr-o altă relaţie şi nu sunt pregătiţi. Fie că încă se mai gândesc la fosta iubită, fie că trăiesc o dragoste neîmpărtăşită, ei decid să nu meargă mai departe şi să rupă orice legătură cu tine, fără să îţi dea vreo explicaţie. Ei bine, în această situaţie, aşteaptă-te ca într-o zi să se întoarcă. Însă s-ar putea să fie prea târziu…

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

  Tags:

Articole recomandate

Terapii alternative care te scapa de migreneTerapii alternative care te scapa de migrene
Te doare capul foarte des, amețești, transpiri și ți-e greață? Dacă ai atfel de simptome, înseamnă că te confrunți cu o migrenă. Dacă nu vrei să iei medicamente pentru a stopa migrenele, apelează la terapiile alternative. Iată care sunt ele! Alimentația echilibrată – Un regim alimentar echilibrat ajută foarte mult dacă te confrunți cu dureri […]
Ingredientele naturale care te scapa de cearcaneIngredientele naturale care te scapa de cearcane
Odata cu inceputul alergiilor de sezon, este posibil sa observi ca cearcanele tale sunt tot mai vizibile. Stai linistita, este doar o problema temporara, care apare in aceasta perioada a anului, adica in perioada alergiilor de primavara. Cum cearcanele nu sunt tocmai cele mai atragatoare zone, ba chiar au tendinta de a-ti intuneca ochii, cel […]
Cinci alimente recomandate vara pentru consumCinci alimente recomandate vara pentru consum
Protecția solară internă este la fel de important ca și cea externă. O dietă bogată în alimente care te protejează de soare îți va feri pielea de efectele negative ale razelor UV. În cele ce urmează află ce alimente sunt recomandate pentru consum. 1. Ardeii grași – Ardeii roșii, galbeni sau portocalii au pigmenți naturali […]
Alimente cu un continut bogat de sareAlimente cu un continut bogat de sare
Există alimente cu un conţinut mai bogat de sare decât te-ai fi gândit. Află care sunt acestea, astfel încât să nu consumi mai multă sare decât doza zilnică recomandată, adică o linguriță pe zi. Cerealele – Ştiai că, în ciuda gustului dulce, multe dintre sortimentele de cereale pe care obişnuieşti să le mănânci la micul […]

Primeste articole prin email


Etichete tunsori si manichiura