
Dacă eşti adepta duşurilor calde sau chiar mai fierbinţi, află că şi duşurile reci au partea lor de importanţă, atunci când vine vorba de a te menţine sănătoasă şi în formă. Uite:
Întăresc imunitatea – Expunerea la apă rece întăreşte imunitatea prin creşterea nivelului de celule albe din sânge şi a ratei metabolice, care reduce în timp şansele să prinzi vreo răceală sau chiar unele forme de cancer.
Îmbunătăţesc circulaţia sanguină – Duşurile reci reglează circulaţia sângelui, îmbunătăţind astfel sănătatea cardiovasculară şi ajută la prevenirea hipertensiunii arteriale.
Favorizează pierderea în greutate – Duşurile reci produc energia necesară arderii grăsimilor şi accelerează metabolismul.
Minimizează depresia – În afară de stimularea corpului, apa rece stimulează şi creierul; ca urmare, sursa de noradrenalină a creierului (ce reduce depresia) este declanşată.
Păstrează pielea şi părul sănătoase – Se ştie că apa caldă usucă pielea, părul şi unghiile, iar ăsta nu e un lucru tocmai favorabil. Apa rece, în schimb, strânge porii, intensifică detoxifierea (care-ţi face pielea strălucitoare) şi închide cuticulele (asta-ţi face părul mai puternic şi mai sănătos).
Sursa: clickpentrufemei.ro (c)
Se poate cu adevarat sa iti faci parul sa creasca mai repede? Raspunsul e greu de dat, pentru ca viteza de creste a parului sta de fapt in gene. Totusi, anumiti factori incetinesc viteza de crestere naturala a parului si ceea ce poti face, este sa “lucrezi” aici. Afla ce factori fac ca parul tau sa nu se “dezvolte” la capacitate maxima:
1. Alimentatia. Este bine de stiut ca ceea ce mananci afecteaza felul in care arati si implicit modul in care arata parul tau. dieta ta ar trebui sa contina peste, nuci, fructe si produse cat mai naturale. Daca tii un regim foarte strict, ar fi bine sa compensezi lipsurile din alimentatie cu o serie de vitamine si minerale care sa aduca aportul necesar pentru parul si unghiile tale. Este extrem de important, asa cum ai auzit de nenumarate ori, sa bei suficienta apa.
2. Ingrijirea gresita a parului. Daca te speli mult prea des pe cap sau nu te clatesti sufient, parul tau va reactiona. Este forte important sa stii daca parul tau se ingrasa foarte repede sau se usuca usor, pentru a alege produsele potrivite tipului tau de par.
3. Foloseste sampoanele si produsele de ingrijire organice, pentru ca macar asa vei reduce din numarul de chimicale care ajung in contact direct cu pielea capului.
4. Nu exagera cu spalatul pe cap – stim ca iti doresti sa ai un par cat mai frumos si ca in momentul in care ti se ingrasa putin parul, mai ales bretonul, imediat te duci sub dus, dar nu este bine sa te speli zilnic pe cap pentru ca in felul acesta nu rezolvi problema, ci doar o inrautatesti.
Sursa: acasatv.ro (c)
Te-ai gândit vreodată că oja pe care o folosești îți poate pune în pericol starea generală de sănătate? Un studiu realizat de cercetătorii californieni arată că ojele sunt pline de substanțe chimice care pot avea efecte negative asupra organismului, de la probleme respiratorii până la afectarea sistemului reproducător. Unele dintre cele mai periculoase substanțe sunt:
- toluenul, o hidrocarbură aromatică lichidă care permite ojei să se aplice uniform pe unghie;
- formaldehida, cunoscută și sub numele de formol, este un gaz incolor cu miros înțepător care duce la apariția cancerului;
- dibutilftalatul este o substanță care contribuie la meținerea ojei pe unghie și, în același timp, poate duce la apariția dereglărilor la nivelul sistemului reproducător.
Specialiștii recomandă tuturor femeilor să citească cu atenție eticheta ojei de unghii, iar în cazul în care conține una sau multe multe substanțe nocive, este de preferat, să nu o cumpere, pentru că în timp poate declanșa una dintre afecțiunile enumerate mai sus.
Pe de altă parte, persoanele care aleg să își facă manichiura la salon, au un risc mai mic de a suferi din cauza substanțelor chimice prezente în oje, întrucât majoritatea ojelor profesionale nu conțin astfel de substanțe.
Sursa: clicksanatate.ro (c)
Căldura te-a luat prin surprindere, nu? Soarele a început deja să-ţi coloreze tenul şi pielea, iar tendinţele din modă te îndeamnă la tot mai multă culoare. Uite câteva produse cosmetice, care să meargă mână în mână cu anotimpul cald.
Fard de obraz bronzant – Încearcă să găseşti un produs eficient, rezistent la transfer, care să-ţi scoată în evidenţă bronzul natural. Lasă produsele rozalii pentru la toamnă şi optează pentru unele în nuanţe pământii: teracotă şi piersică.
Autobronzante inovatoare – Te-ai săturat de loţiunile autobronzante care-ţi pătează pielea şi hainele? În magazine găseşti produse noi, inovatoare, care încearcă să soluţioneze tocmai această problemă. Poţi testa produse cu aplicatoare din burete, mult mai uşor de folosit, care se “mulează” perfect tonului şi pigmentului tău natural.
Unghii false – De obicei nu ai prea mult timp la dispoziţie şi de aceea îţi recomand un set de unghii false. În felul ăsta vei economisi banii pe manichiură, iar unghiile tale vor arăta bine mai mult timp. Caută produse de calitate, care să se aplice uşor şi care să nu-ţi strice unghia naturală.
Investeşte în mascara – Caută în departamentele speciale o mascara uşor de aplicat şi rezistentă la transfer. Felul în care o aplici este de asemenea important, însă cu cât produsul este unul mai de calitate, cu atât ochii tăi vor fi păziţi de anumite iritaţii, iar genele vor fi protejate (sub stratul de mascara).
Sursa: clickpentrufemei.ro (c)
Termometrele ne arata ca sunt peste 30 de grade afara, asa ca trebuie neaparat sa iti pregatesti picioarele pentru sandale. Nimic nu e mai dezagreabil decat o pereche de picioare neingrijite, asa ca trebuie sa treci prin cateva etape inainte de a fi gata sa iti incalti sandalele.
1. Exfoliatul este obligatoriu. Este tratamentul perfect pentru a scapa de pielea ingrosata si celulele moarte. Este un tratament pe care il poti face zilnic, deoarece pielea de pe picioare este groasa. Daca vrei sa iti faci singura un scrub foarte eficient, amesteca putina sare cu suc de lamaie si apa si freaca-ti bine laba piciorului.
2. Hidratare nocturna. Un tratament de hidratare nocturn este extraordinar de eficient pentru a avea picioare superbe. Inainte de culcare, maseaza-ti picioarele cu o crema foarte grasa.
3. Ceva racoros. Pentru zilele toride de vara, poti sa iti poti pregati un ceai de menta cu cateva picaturi de ulei esential de eucalipt. Pune acest produs intr-o sticla mica cu pulverizator. Peste noapte tine sticla aceasta in frigider si ziua ia-o la tine in poseta. Cand simti ca ti se umfla picioarele din cauza caldurii pulverizeaza putin spray mentolat peste ele.
4. Rezolva cuticulele. Taie cuticulele sau impinge-le si ajuta-ti unghiile sa se regenereze masandu-le cu putin ulei cald de catina sau de masline.
5. Pentru ca e vara, ofera unghiilor tale o forma frumoasa, ovala sau patrata si bucura-te de toate nuantele tale preferate de oja.
Sursa: acasatv.ro (c)
Uleiul de argan, cunoscut și sub numele de aurul verde de Maroc, are întrebuințare dublă, culinară și cosmetică, datorită conținutului ridicat de vitamine (A și E) cu efecte antioxidante. Pe lângă faptul că este un bun remediu pentru păr și unghii deteriorare, uleiul de argan hidratează și hrănește pielea, având un efect anti-îmbătrânire.
Protejează membrane celulară de oxidarea lipidică – Datorită proprietăților antioxidante, uleiul de argan neutralizează radicalii liberi și protejează membrane celulară de oxidarea lipidică, încetinind procesul de îmbătrânire a pielii. De asemenea, uleiul de argan hidratează pielea în profunzime, fiind recomandat, în special, persoanelor care au pielea uscată sau sensibilă.
Întărește unghiile fragile și casante – Uleiul de argan este folosit și pentru îngrijirea unghiilor. Efectul uleiului este de a întări unghiile fragile și casante. Pentru efecte sporite, amestecă o cantitate egală de ulei de argan și zeamă de lămâie într-un vas și ține unghiile în amestec timp de 10-15 minute.
Redă strălucirea părului – În cazul în care ai un păr lipsit de vlagă, încearcă tratamentul pe bază de ulei de argan. Înainte cu o jumătate de oră de a te spăla pe cap, unge-ți părul cu acest ulei miraculos. Efectele vor fi pe măsura așteptărilor: părul își va recăpăta strălucirea iar, cu timpul, va deveni mai rezistent.
Sursa: clickpentrufemei.ro (c)
Duci dorul unui companion care să te binedispună cu voioşia lui în fiecare moment al zilei? Ei bine, un canar ţi‑ar prinde bine! Canarul este docil şi se ataşează repede. Însă, înainte de a-l cumpăra, asigură-te că vei avea destul loc pentru amplasare şi ceva timp pentru curăţenia coliviei. Şi nu uita! Trăiesc în jur de 10-15 ani, iar preţul lor la pet shop variază între 60-150 de lei (în funcţie de specie).
Ajută-l să se acomodeze – Canarul este o pasăre de companie care se adaptează destul de uşor. Cu toate astea, după ce l-ai cumpărat de la magazin, este bine să-l laşi într‑un loc liniştit şi aerisit.
În acest fel, îl vei ajuta să se acomodeze mai uşor. Atenţie, însă, unde-i amplasezi colivia. Trebuie să eviţi locurile expuse la curenţii de aer rece, căldura excesivă şi aburul (de evitat bucătăria). Din colivie nu trebuie să-i lipsească apa şi hrana.
Îi place să se îmbăieze – Deşi nu este o pasăre de apă, canarul adoră să se scalde. De aceea, este indicat să-i pui în colivie o cădiţă specială cu apă proaspătă. Dacă nu găseşti o astfel de cutiuţă, înlocuieşte-o cu o farfurie adâncă sau cu un castronel din plastic. Canarul tău va fi foarte fericit!
Muzica îl stârneşte să cânte – Acum s-a obişnuit cu tine şi cu casa în care vieţuieşte. Hrană din plin, un spaţiu unde să se mişte … Şi cu toate astea, nu doreşte să te uimească cu talentul lui de interpret? Nu te îngrijora! Oricât de amuzant ţi-ar părea, canarului (numai masculul cântă) îi place să asculte muzică. Aşa că dă-i drumul la radio sau la televizor şi vei fi uimită de câte triluri ştie.
Cum trebuie să fie colivia – După cum poate bănuiai, o pasăre are nevoie de spaţiu unde să se poate mişca în voie. De aceea, colivia trebuie să fie suficient de mare încât să poată zbura.
De pereţii laterali e bine să fixezi două bare pentru odihnă, distanţate la minimum 60 cm. Astfel, canarul va putea să zboare şi să‑şi exerseze “tehnica” de prindere.
Cu ce se hrăneşte? Pe lângă faptul că adoră amestecul proaspăt de seminţe (secară, mei, rapiţă, ovăz, cânepă, floarea-soarelui), canarii ciugulesc frunze proaspete de salată verde, dar şi morcov ras.
Cu aceeaşi plăcere, mai mănâncă şi banane, mere, piersici, uneori şi ouă fierte tari şi frunze de spanac. Pentru a-i asigura o alimentaţie echilibrată, este bine să agăţi de barele coliviei şi o bucată de cartilaj uscat de sepie.
Îngrijiri speciale – Canarii au nevoie de tăierea periodică a unghiilor, pentru care îţi trebuie un cleşte sau o unghieră bine ascuţită. Fii atentă să nu ajungi la partea vascularizată a unghiei (dacă o atingi, îl poţi răni). Cu atenţie, ajustează-i doar vârfurile alb-gălbui. Dacă, totuşi, faci acest lucru pentru prima dată, este bine să mergi cu micul tău companion la veterinar.
Sursa: clickpentrufemei.ro (c)
Înainte de a mai alege încă o dată o manichiură franţuzească, gândeşte-te la ceva care chiar îţi place sezonul acesta. Probabil că ai văzut noile tendinţe de manchiură. Alege una şi hai, la treabă, nu e aşa complicat!
Diamante – Aplică un strat de ojă colorată, însă ceva mai pală ca nuanţă, şi apoi, cu ajutorul unui beţişor ascuţit (pentru frigărui, eventual) înmuiat în lac incolor, ridică pe rând câte un ştras şi plasează-l pe unghie, oriunde pofteşti. Dacă vrei un efect de oglindă, poţi repeta această procedură, până ce întreaga unghie este acoprită cu ştrasuri. Pentru a le fixa, mai aplică un extra strat de lac.
Degrade – Oja trebuie să fie suficient de umedă pentru a se “îmbina” cu a doua. Pentru asta, va trebui să te ocupi de câte o unghie în parte. Pornind de la cuticulă, aplică un strat gros de ojă, până la jumătatea unghiei, dar lasă-i terminaţia “franjurată”, nu dreaptă, ca de obicei. Continuă de unde ai rămas şi suprapune a doua ojă.
Piele de reptilă – Foloseşte o pereche de ciorapi plasă şi tai-o în 10 bucăţi mici. Dă-te cu un strat de ojă, iar mai apoi, cu o altă culoare, pictează plasa şi suprapune-o peste stratul de ojă dat. Lasă bucăţelele de plasă pe unghie, până se usucă şi apoi îndepărtează-le cu grijă.
Sursa: clickpentrufemei.ro (c)
Vrei să afli cum poţi economisi sume preţioase de bani, fără a-ţi sacrifica stilul personal? Normal că se poate! Iată 4 modalităţi simple prin care poţi arăta fantastic, fără a mai trece prin saloane şi magazine atât de des!
Vopseşte-ţi singură rădăcinile! – Prin asta ieşi mult mai ieftin, decât dacă ai merge la un salon pentru retuşuri. O cutie de vopsea de păr costă cu până la de 3-4 ori mai puţin ca cea dintr-un salon profesional. Dacă nu te-ai vopsit singură niciodată, îţi poţi ruga partenerul să te ajute, iar în cazul în care acesta nu este în preajmă, prietena ta poate fi soluţia perfectă.
Alege o coafură uşor de întreţinut – Cu cât îţi faci părul mai scurt, cu atât mai des te vei duce la salon pentru retuşuri. De aceea, îţi recomand o coafură de lungime medie, cu care nu vei avea atâtea bătăi de cap. O vizită la 4-5 luni va fi numai bună pentru bugetul tău. Nu alege tunsori complicate, cu asimetrii sau alte “artificii” de acest fel. Cu cât păstrezi tunsoarea mai simplă, cu atât vei avea mai mulţi bani pentru altele.
Achiziţionează-ţi lacurile de unghii şi fardurile la reduceri! – Dacă fardul sau oja ta preferată intră în reduceri, cumpăr-o! Nu sta pe gânduri! De obicei, produsele sezoniere sau cele care ţin de tendinţe sunt singurele care intră în soldări, deci dacă întâmplător ceva care-ţi place enorm se reduce, plăteşte pe loc. Mai poţi găsi oferte speciale, de sărbători sau între sezoane, când se trece la colecţiile noi.
Cumpără parfumuri fără alcool – Parfumurile care conţin alcool îşi pierd de obicei aroma mult mai repede decât cele care conţin petrol. Ştii cam de câte ori te dai cu parfum, într-o singură zi? Doar dacă nu ai tu o parfumerie personală, chestia asta cu pulverizările repetate, te aduc în sapă de lemn! Un parfum trebuie să te ţină chiar şi un an, nu 3 luni!
Sursa: clickpentrufemei.ro (c)
Din trecut ne-au ramas secrete de infrumusetare eficiente, pe care din pacate le-am uitat, in favoarea produselor cosmetice moderne. Totusi, daca iti doresti o ingrijire cat mai naturala si mai sanatoasa, avem cateva recomandari.
1. Berea este cel mai bun balsam. Proteinele din bere ajuta la repararea firelor de par slabite. In plus, daca iti clatesti parul cu bere, vei capata o stralucire formidabila si mult volum.
2. Albusurile de ou. Daca ai tenul gras si vrei sa scapi de stralucirea neplacuta produsa da excesul de sebum, tot ce trebuie sa faci este sa iti aplici pe fata albus de ou, dupa ce in prealabil te-ai demachiat si ti-ai curatat tenul.
3. Bicarbonat de sodiu, pentru dinti mai albi si unghii mai frumoase. Daca iti doresti dinti mai albi, adauga putin bicarbonat de sodiu peste pasta ta de dinti si vei obtine un zambet stralucitor. In plus, daca dupa cateva zile, oja ta numai staluceste, adauga cateva picaturi de suc de lamaie peste o jumatate de lingurita de bicarbonat si freaca delicat unghiile ojate cu aceasta substanta.
4. Laptele este un ajutor minunat, daca ai pielea uscata. Adauga un litru de lapte in cada cu apa si stai acolo aproximativ 15 minute. Vei obtine o piale ultrahidratata si catifelata.
5. Otetul de mere. Este ideal pentru a scapa de iritatiile de pe piele cauzate de epilat, de frig sau de probleme dermatologice. Adauga doua cesti de otet de mere intr-o cada de apa si stai in aceasta apa 10 minute ca sa obtii o piele mai fina. In plus, poti avea un par mai stralucitor, daca intr-un litru de apa adaugi o lingura de otet si te clatesti cu aceasta apa.
Sursa: acasatv.ro (c)
Primeste articole prin email
Subiecte hot
Horoscop zilnic