
Suntem în mijlocul iernii, iar tenul nostru mai are multe luni de vreme rea și ger de îndurat. Frigul ne usucă pielea, o face mai aspră și o crapă. Tenul devine subțire și fragil. Iar unele persoane se pot confrunta cu mâncărime și roșeață. Tocmai de aceea, are nevoie de o îngrijire specială care să-l protejeze. Iar uleiurile sunt perfecte pentru o hidratare eficientă.
Uleiul de caise – Uleiul de caise este un ulei uşor, care intră foarte repede în piele. Hidratează în profunzime şi redă luminozitatea tenului. Are proprietăţi regenerante şi antiinflamatorii. Ameliorează roşeaţa şi mâncărimea pielii. Este potrivit pentru tenul tern, lipsit de strălucire şi de vitalitate. Poate fi folosit şi în zona din jurul ochilor. Este un excelent demachiant. De asemenea, uleiul de caise reface filmul hidrolipidic al pielii. Este non-comedogenic.
Uleiul de cocos – Hrăneşte şi hidratează pielea. Este foarte indicat pentru tenul matur şi uscat, dar şi pentru îngrijirea pielii cu roşeaţă, a pielii crăpate şi aspre. Se aplică pe piele ca atare sau ca ingredient în produsele cosmetice. Nu este indicat persoanelor cu ten gras, cu tendinţă acneică, deoarece este considerat comedogenic (ceea ce înseamnă ca are tendinţa să înfunde temporar porii).
Deși are o consistență bogată și foarte grasă, uleiul de cocos este absorbit rapid de piele. Tocmai pentru că este atât de cremos, este ideal pentru pielea foarte uscată. Uleiul de cocos este solid la temperatura camerei, dar se topește rapid în contact cu pielea. Iar dacă adaugi câteva capsule de vitamina E în uleiul de cocos topit, obții un tratament foarte hrănitor pentru pielea uscată.
Uleiul de argan – Uleiul de argan este bogat în acizi graşi polinesaturaţi, care au un efect pozitiv asupra barierei naturale de protecţie a pielii. Conţine de 3 ori mai multă vitamina E decât uleiul de măsline şi acţionează ca un antioxidant natural împotriva radicalilor liberi. Încă de la primele aplicări, uleiul de argan are un efect remarcabil de creştere a fermităţii pielii. Este un secret al frumuseții folosit de secole de femeile marocane. Având o concentrație ridicată de acizi grași și o cantitate mare de vitamina E, uleiul de argan are proprietăți restructurante, fiind folosit pentru tratarea unor probleme ale pielii, de la acnee, psoriazis și eczeme, până la piele uscată, riduri sau cicatrici. Și pentru că este foarte bogat în substanțe active, numai câteva picături sunt suficiente pentru hidratarea tenului sau a mâinilor.
Uleiul de migdale – Se numără printre cele mai folosite tipuri de uleiuri în industria frumuseţii. Conţine vitamina E şi numeroşi nutrienţi ce hrănesc pielea, dar are în acelaşi timp şi o formulă lejeră, ceea ce permite aplicarea pe întreg corpul şi pe faţă. Este ideal pentru pielea uscată.
Sursa: eva.ro (c)
Uleiurile naturale sunt un adevărat aliat pentru pielea, părul şi unghiile tale. Le hidratează, le hrănește, le repară, le întăreşte. Unde mai pui că iarna pielea se deshidratează mai mult, tocmai de aceea în acest anotimp este indicat să înlocuim cremele de zi cu zi cu uleiuri naturale.
Luminozitate pentru ten – Uleiul de caise este un ulei uşor, care intră foarte repede în piele. Hidratează în profunzime şi redă luminozitatea tenului. Are proprietăţi regenerante şi antiinflamatorii. Ameliorează roşeaţa şi mâncărimea pielii. Este potrivit pentru tenul tern, lipsit de strălucire şi de vitalitate. Poate fi folosit şi în zona din jurul ochilor. Este un excelent demachiant. De asemenea, uleiul de caise reface filmul hidrolipidic al pielii. Este non-comedogenic.
Îngrijire pentru podoaba capilară – Pentru că părul tău are nevoie de ajutor, poţi să încerci uleiul de argan. Este un ulei natural ideal pentru părul uscat. Se absoarbe foarte repede şi oferă o strălucire imediată. Aplică-l seara, înainte de culcare, pe toată lungimea părului. Acoperă capul cu un batic şi lasă uleiul să acţioneze toată noaptea. Dimineaţă spală-l normal, cu şampon şi balsam. Vei observa că podoaba ta capilară este hidratată şi strălucitoare. De asemenea, poţi adăuga ulei de argan în tratamentele pe care le foloseşti în mod frecvent pentru părul tău. Hrăneşte intens cu vitaminele A, B1, B2, D, E, lecitină şi acizi graşi. Şi uleiul de măsline în combinaţie cu uleiul de ricin şi un gălbenuş de ou pot face minuni pentru părul tău.
Întârzie îmbătrânirea tenului – Uleiul din seminţe de struguri este un ulei bogat în acid linoleic, protejează pielea şi întârzie formarea ridurilor. Are propietăţi regenerante şi este ideal pentru pielea matură şi deteriorată. Redă elasticitatea pielii şi poate fi folosit şi în zona din jurul ochilor. Este un ulei non-gras, care pătrunde foarte uşor în piele.
Hrăneşte pielea scalpului – Se adugă 7-10 ml de ulei de avocado la 100 ml de şampon şi se masează bine pielea scalpului. De asemenea, este foarte bun şi pentru părul fragil. Îţi poţi unge părul cu ulei seara, înainte de culcare. Dimineaţa te speli normal, părul tău va străluci de sănătate.
Pentru unghii fragile – Uleiul de argan este indicat şi pentru unghiile subţiri, casante şi moi. Ajută la fortifierea acestora şi la protejarea lor. Se amestecă cu suc de lămâie şi se ung unghiile timp de o săptămână, înainte de culcare.
Sursa: eva.ro (c)
După o anumită vârstă, cel mai de preţ accesoriu al femeii este chiar frumusețea fără de cusur a pielii. Şi întrucât suntem bombardaţi la fiecare pas de stres, poluare, căldură, umiditate, etc, trebuie să te asiguri că faci totul, pentru pielea ta! Iată cum alimentaţia joacă un rol crucial în sănătatea ei!
Alimente ce luptă cu semnele trecerii timpului – În lupta cu ridurile, indicat este Acerola sau vişinul de Barbados, care conține 100% din porţia zilnică de vitamina C, dar care protejează în acelaşi timp şi împotriva oxidării celulelor. Medici de specialitate îţi recomandă şi alte legume de culoare închisă, cum ar fi spanacul sau cartofii dulci. Aceste legume pot creşte viteza celulară, funcționând ca un retinol intern. Alimentele bogate în zinc, cum ar fi stridiile, stimulează şi cresc elasticitatea, dar susţin şi un aspect mai tânăr al pielii.
Alimente ce te apără de razele nocive ale Soarelui – Dincolo de limitarea expunerii la Soare, dar şi de protecţia solară aferentă, felul în care mănânci te poate ajuta sau dimpotrivă, îţi poate cauza şi mai mult rău. Un studiu recent publicat în Arhivele Dermatologiei, a subliniat că ceaiul verde poate bloca razele ultraviolete distructive și protejează pielea.
Încearcă să mănânci o mulţime de fructe proaspete (pepene verde, mango și portocale) bogate în vitamine şi antioxidanţi, pentru că ajută la refacerea celulelor pielii. În cazul în care suferi de o arsură, te poţi baza pe câteva ciuperci; acestea conţin cantităţi mari de vitamina B2, cunoscută pentru repararea ţesuturilor deteriorate.
Alimente ce măresc luminozitatea tenului – Dacă ar trebui să-ţi recomandăm ceva cu adevărat important pentru strălucirea tenului tău, acestea ar fi fructele proaspete de pădure, deoarece infuzează pielea obosită, cu luminozitate şi culoare. Concentrația ridicată de antioxidanţi, vitamina C şi acizi rari de grăsime Omega-7, hrăneşte pielea și părul, și stimulează producţia colagenului. Alte alimente care cresc hidratarea pielii sunt uleiul de măsline, extravirgin, nucile și peștele gras, cum ar fi somonul.
Și, dacă nu reuşeşti nici aşa, urmează calea vinului. Nu, nu glumesc, nu te îndemn să tragi la măsea! Anumiţi medici renumiţi spun că vinul roșu, conține mii de polifenoli şi că aceştia îţi vor transforma tenul mat, în cel mai strălucitor ten pe care l-ai avut vreodată. Încearcă şi tu! Iată o listă de alimente minune:
Roșiile – Roșiile organice sunt pline de licopen, un antioxidant puternic, care s-a demonstrat că ajută în lupta cu bolile, de tot felul. Sunt încărcate şi de vitaminele C şi A, plus antioxidanţi.
Broccoli – Potrivit unui studiu al Universităţii Harvard, acestă mică legumă verde devansează tot restul legumelor. Are efecte anti-inflamatorii, ceea ce înseamnă că contribuie la sănătatea ochilor, în cazurile de artrită, dar şi atunci când vine vorba de afecţiuni de inima ori daune soarele. Mănâncă de câteva ori pe săptămână, dacă poți.
Nucile – Sunt pline de grăsimi monosaturate, numai bune pentru sănătatea inimii. Acestea mai ajută şi la scăderea colesterolului, stimularea funcţiei cerebrale și în reducerea inflamației. Nu trebuie să exagerezi totuşi! Câteva nuci pe zi sunt suficiente.
Ciocolata neagră – Ar trebui să o mănânci, nu numai pentru că este delicioasă și plină de antioxidanţi, dar şi pentru că un studiu recent arată că aceasta ajută în protejarea pielii, de razele UV.
Sursa: clickpentrufemei.ro (c)
În sezonul rece, ai nevoie de hidratare atât pentru ten, cât și pentru restul corpului. Unul din cele mai bune ingrediente care hrănește pielea și o catifelează este uleiul de măsline. Iată cum te ajută! Dacă vrei să-ți exfoliezi pielea, aplică ulei de măsline pe ea și apoi te masezi delicat cu mălai sau cu zaț de cafea. Clătești cu apă călduță și apoi te dai cu o cremă intens hidratantă.
Anumite părți ale corpului au mult de suferit de pe urma frigului sau a condițiilor meteo nefavorabile din această perioadă. Buzele, picioarele, coatele și unghiile fac parte din această cateogorie. Aplică ulei de măsline pe ele, lași să acționeze timp de jumătate de oră și apoi le speli cu apă caldă. Întrucât păstrează gustul, aroma, vitaminele și proprietățile curative ale măslinelor, uleiul este un adevărat elixir când îl adaugi în apa de baie. În funcție de cât de mare e cada, pune două sau trei linguri cu ulei de măsline și relaxează-te cât să ți se înmoaie pielea.

Dacă n-ai timp să-ți prepari singură produse pe bază de ulei de măsline, poți încerca și linia de cosmetice Bioliv, ce are în componență gamele Antiaging, Hydra și Clear. Cremele conțin atât ulei de măsline bio, cât și extract bio din frunze de măslin. Prețurile produselor variază între 19,5 și 22,5 lei. Uleiul de măsline are proprietăți emoliente și hidratante, iar extractul din frunze de măslin are efect tonifiant, calmant, antioxidant și susține astfel echilibrul natural al pielii.
Gama Bioliv Antiaging conține o tripeptidă, adică un ingredient inovativ ce stimulează sinteza proprie a șase molecule majore pentru piele: acid hialuronic, colagen I, III și IV, laminina și fibronectina. Acestea completează maturizarea și stabilizarea celulelor, acționând intens pentru reducerea ridurilor din zona frunții și a ochilor. Produsele Bioliv Hydra au o formulă bazată pe hydroviton, un ingredient ce imită factorul natural de hidratare al pielii. Demachiantul și tonicul din gama Clear curăță și tonifică fața printr-un singur gest.
Sursa: clickpentrufemei.ro (c)
Profită din plin de roadele sezonului cald: legume şi fructe bogate în vitamine, minerale şi apă. Gustoase şi sănătoase, conţin tot ce ai nevoie pentru a-ţi păstra silueta şi o stare fizică excelentă.
Caise şi piersici, pentru un bronz frumos – Nu este întâmplătoare culoarea acestor fructe. Ea dovedeşte conţinutul crescut de vitamina E, vitamina C şi betacaroten, un pigment care contribuie la protejarea pielii de efectele nefaste ale soarelui. Betacarotenul este un precursor al vitaminei A, indispensabil pentru procesul de creştere a copiilor. Cantitatea zilnică recomandată – Două-trei caise sau piersici acoperă până la jumătate din necesarul de betacaroten. Le poţi include şi în dietele de slăbit, pentru că au puţine calorii, iar zahărul pe care-l conţin se va asimila treptat în organism.
Roşiile previn îmbătrânirea pielii – Sursă utilă de fibre, de potasiu şi de vitamina C, roşiile sunt valoroase mai ales datorită licopenului şi betacarotenului, substanţe antioxidante care previn cancerul, protejează pielea de îmbătrânirea timpurie şi de efectul nociv al razelor ultraviolete. Aportul lor caloric este mic. O roşie de mărime medie are 30 kcal. Cantitatea zilnică recomandată – Una-două roşii proaspete consumate în salate, peste care ai pus puţin ulei de măsline, favorizează asimilarea licopenului. Vara, prepară-ţi un suc de roşii cu gheaţă şi te hidratezi plăcut.
Morcovii “luptă” contra ridurilor – Vitaminele A şi C din morcovi îi transformă în alimentele perfecte pentru garniturile şi salatele de vară. Au acţiune antioxidantă, previn apariţia ridurilor, uscarea pielii şi protejează epiderma de efectele nefaste ale ultravioletelor. În plus, cresc acuitatea vizuală şi sănătatea ochilor. Sunt ideali şi în diete, pentru că asigură nutrienţi importanţi taie pofta de mâncare. Cantitatea zilnică recomandată – Doi-trei morcovi mici şi proaspeţi pot fi consumaţi împreună cu peşte, în salate, fierţi sau piure (mai uşor de asimilat de către persoanele cu boli gastro-intestinale). Atenţie însă! Este suficient un pahar de suc de morcovi pe zi, pentru că o cantitate mai mare îţi poate da stări de inapetenţă şi deranjamente stomacale.
Castraveții şi dovleceii împiedică retenţia de apă – Când vrei să te răcoreşti, n-ar fi rău să alegi să mănânci castraveţi sau dovlecei. Au 95% apă, foarte puţine calorii, vitamina C, B9, betacaroten. Îţi menţin pielea sănătoasă şi elimină problema retenţiei de apă din ţesuturi. Cantitatea zilnică recomandată – Te vor rehidrata un dovlecel sau doi-trei castraveţi. Poţi face dovleceii şi la grătar sau traşi la tigaie cu puţin ulei, iar castraveţii alături de iaurtul degresat şi de mărar.
Pepenii roşii şi galbeni te răcoresc şi te hidratează – Tot aproximativ 90% apă conţine şi pepenele, dar şi licopen, betacaroten, ambele protectoare pentru piele. Nu te îngraşă, îţi taie pofta de dulce şi alungă senzaţia de foame. Cantitatea zilnică recomandată – La gustări, include o felie de pepene roşu sau galben, însă fără să o asociezi cu alte alimente. O felie de pepene galben îţi acoperă necesarul de betacaroten, după cum precizează dr. Mihaela Bilic, în volumul “Sănătatea are gust”.
Ardeii, sursă de betacaroten – Iute sau gras, ardeiul îţi acoperă necesarul de vitamine (A, C, B6 şi B9) şi minerale (potasiu, fier, magneziu şi calciu). Ardeiul iute te ajută să elimini excesul de căldură din organism, iar cel gras, mai ales cel roşu are de două ori mai multă vitamina C şi de şase ori mai mult betacaroten decât cel verde, după cum indică dr. Mihaela Bilic. Cantitatea zilnică recomandată – Poţi adăuga doi ardei graşi în salate, cu puţin ulei de măsline.
Seminţele reglează apetitul – Cele de floarea-soarelui şi de in ajută pielea să rămână hidratată şi-i combate procesele inflamatoare, datorită elementelor nutritive: zinc, vitamina E, acizi graşi Omega 3 şi Omega 6. Cantitatea zilnică recomandată – Doar o linguriţă pe zi este de-ajuns. Seminţele de in se găsesc la orice magazin cu produse naturale. Ele se combină cu cerealele integrale la micul dejun sau se pun în apă peste noapte şi bei conţinutul dimineaţa. În privinţa seminţelor de floarea-soarelui, alege-le pe cele neprăjite şi mănâncă doar o linguriţă pe zi. Mai mult, îngraşă!
Sursa: clickpentrufemei.ro (c)
Un ten luminos şi curat lasă ridurile să treacă neobservate şi dă senzaţia de prospeţime şi tinereţe. Chiar dacă nu mai ai 18 ani, nu renunţa la strălucirea pielii bine îngrijite, îndeajuns hidratată şi hrănită. Ritualul zilnic al demachierii dimineaţa şi seara, aplicarea unei creme potrivite tipului tău de ten nu sunt de ajuns. Ai nevoie de o mască revigorantă, pe care o poţi prepara cu produse proaspete, cumpărate din piaţă. Sunt mult mai accesibile şi la fel de eficiente precum cele din comerţ.
Trebuie să ştii că o mască naturală nu trebuie aplicată decât o dată pe săptămână şi că, odată preparată, trebuie folosită imediat, pe tenul perfect demachiat şi curăţat cu loţiune tonică. Menţine masca timp de 10, cel mult 15 minute, apoi clăteşte cu apă călduţă, până se curăţă perfect. Evită buzele şi conturul ochilor, unde pielea este foarte sensibilă şi are nevoie de îngrijire specială. Aplică la sfârşit crema potrivită tipului tău de ten – uscat, gras, normal, mixt, ridat, sensibil.
Odată amestecul preparat, nu trebuie folosit decât o dată. Ce rămâne se aruncă, pentru că procesul de oxidare începe imediat. Măştile preparate în casă sunt fie destinate unui anumit tip de ten, fie unor nevoi specifice, dar există şi câteva universale, în caz că nu ştii să-ţi stabileşti tipul de ten.
Mască de revitalizare – un sfert de banană, o linguriţă de caimac de lapte, o linguriţă de miere şi un ou (doar gălbenuşul pentru ten uscat, doar albuş pentru tenul gras, un ou întreg pentru tenul normal)
Mască pentru ten uscat şi iritat – două linguri de miere, un albuş de ou bătut spumă, 100 g făină de ovăz şi o apă de flori de tei
Mască pentru purificare – o linguriţă de argilă verde, înmuiată cu o linguriţă de suc proaspăt de portocale şi o linguriţă de brânză de vaci
Mască hidratantă – două linguri de miere, două linguri de lapte
Mască pentru ten obosit cu cearcăne – două linguri făină de ovăz, o linguriţă miere, o linguriţă apă de flori de portocal, două linguri lapte, o picătură ulei esenţial de portocale
Mască pentru ten deshidratat – o lingură de smântână de casă, o lingură de miere, miezul de la o piersică strivită, o linguriţă ulei de sâmbure de caisă, trei picături ulei esenţial de trandafir
Mască pentru ten congestionat, cuperozic – două linguri drojdie, o jumătate de castravete ras, două albuşuri de ou bătute spumă, puţină apă rece cât să le lege
Mască pentru ten acneic – două linguri de fragi zdrobiţi, două linguri de zmeură zdrobită şi o lingură de iaurt
Mască de curăţare în profuzime – o felie medie de pepene galben şi o jumătate de mango zdrobite cu furculiţa, o lingură de iaurt
Mască tonică – un castravete mic ras (sau pus în mixer), o jumătate de pahar de iaurt
Mască răcoritoare pentru ten gras – taie felii subţiri de pepene verde şi aplică pe faţă, gât şi decolteu
Mască pentru pori deschişi – o jumătate de măr ras (sau pus în mixer), o lingură de miere
Mască pentru ten gras – o lingură de argilă albă sau verde amestecată în suc proaspăt de măr sau chiar apă distilată
Mască pentru un ten proaspăt – rade un morcov, stoarce-l prin tifon şi şterge faţa cu sucul proaspăt. Îl poţi amesteca cu caimac, smântână sau drojdie, pentru o mască revitalizantă
Mască pentru toate tipurile de ten – un albuş de ou bătut spumă, o lingură de miere, o linguriţă de glicerină şi o ceaşcă de făină de ovăz
Mască antirid – câteva frunze de salată bine spălate şi uscate se înmoaie timp de cinci minute în ulei de măsline încălzit. Se aplică 15 minute sub formă de cataplasme, cât sunt calde
Mască pentru ten uscat cu tendinţe de ridare – o lingură de lapte praf, un gălbenuş de ou şi o linguriţă cu ulei de măsline
Sursa: revistafelicita.ro (c)
Frumusetea inseamna, in primul rand, sanatate. Mai ales in timpul primaverii cand incepem sa mancam mai sanatos si sa facem miscare. Iata si cateva mici ponturi care te vor ajuta sa iti perfectionezi ritualul de infrumusetare pentru primavara!
1. Spala-te pe fata cu apa minerala rece ca gheata. Ava Gardner a facut asta si a aratat splendid pina la adanci batrineti, fara botox si fara lifting facial. Apa rece activeaza circulatia sanguina si tonifica pielea si musculatura fetei.
2. Pentru demachiere, acopera ochii cu un pad sau o bucata de vata umezita, pe care ai aplicat demachiantul si lasa produsul sa actioneze citeva secunde. Apoi curata surplusul, de la baza genelor spre virfuri, cu miscari usoare si scurte.
3. In fiecare dimineata, aplica o crema de ochi cu antioxidanti pentru a evita efectele daunatoare din cauza soarelui si a poluarii. Cauta ingrediente esentiale ca extract de ceai verde sau idebenone. Retinolul este singurul ingredient care stimuleaza productia de colagen si are efecte dovedite impotriva ridurilor de orice fel. Incearca o crema de noapte sau un ser care sa vina intr-un tub de aluminiu sau recipient cu pulverizator, acestea pastreaza retinolul in forma stabila si puternica.
4. Foloseste mai putin fond de ten sau alege o crema hidratanta colorata. Fondul de ten in exces se va aseza in ridurile de expresie si va exagera liniile faciale. Nu purta machiaj mat, incearca sa gasesti nuante usor irizante sau luminoase, care reflecta lumina, in loc sa matuiasca nuanta naturala a tenului tau.
5. Parul de obicei arata urat dupa o noapte de petrecere, cand ai transpirat, ai fumat, ai baut si ti-ai trecut mana murdara prin el, de sute de ori. Pentru a-l scapa de “mahmureala”, dizolva o tableta de Aspirina C in apa si pulveri¬zeaza solutia pe par. Acidul salicilic va elimina surplusul de sebum si-i va da stralucire si volum.
6. Amesteca o parte otet si doua parti apa minerala pentru a clati parul uscat. Lasa combinatia de lichide in parul tau inainte de a spala cu sampon si vei observa ca parul este mai putin uscat si mult mai stralucitor.
7. Fa-ti propria lotiune de corp 2 in 1 adaugandu-i cateva picaturi de ulei pentru bebelusi. Daca vrei ca pielea ta sa luceasca fara sa fie imbibata de crema, foloseste lotiunea de corp cu un plus de baby oil. Orice lotiune de corp poate fi personalizata in mai multe feluri: ii poti adauga autobronzant sau parfumul tau preferat!
8. Vergeturile reprezinta una dintre marile griji ale unei femei primavara si vara, si suntem sigure ca deja folosesti o lotiune speciala pentru aceasta problema. Acestea nu pot fi prevenite, dar vei putea sa le reduci la minim, cu atentie si miscare. Cele mai multe femei garanteaza ca produsele cosmetice naturiste pe baza de ulei de macese poate face minuni.
9. In cazul in care unghiile tale sunt casante, aplica pe ele zeama de lamaie timp de o saptamana, dimineata si seara. Tot aici este foarte folositor uleiul de masline, inmoaie in el unghiile timp de 20 de minute.
10. Pentru frumusetea pielii, a unghiilor si a parului este recomandat sa consumi ceai de coada calului. Aceasta planta este una dintre cele mai bogate surse de siliciu, un element esential pentru repararea tesuturilor.
Sursa: flu.ro (c)
Fructele sunt primele pe lista unei alimentatii sanatoase, aroma lor dulce inlocuind cu succes preparatele dulci pe baza de zahar. Se pare ca fructele, mai ales cele bogate in antioxidanti, sunt la fel de eficiente si pentru “alimentatia” pielii noastre. Fructele proaspete curata si hranesc pielea, ii ofera elasticitate si stralucire fara sa apeleze la chimicale si uleiuri sintetice.
Fructele delicioase sunt cele care ofera cel mai mare aport de vitamine pielii tale. Diva Hair te ajuta cu o lista de masti de fata, fiecare avand la baza un fruct gustos si aromat. Solutii ieftine si eficiente pentru intretinerea tenului tau:
MASCA DE FATA CU MAR
Pentru: orice tip de ten
Ingrediente: 1 mar, 2 linguri de miere, ½ de lingurita de salvie
Pune toate ingredientele intr-un blender, amesteca bine si lasa compozitia la frigider timp de 10 minute. Aplica pe fata, evitand zona ochilor si lasa-o sa actioneze timp de 30 de minute. Clateste cu apa calda.
Rezultat: exfolieaza si curata tenul
MASCA DE FATA CU CAPSUNI
Pentru: orice tip de ten, cu exceptia tenului sensibil
Ingrediente: ¼ de ceasca de amidond e porumb, ½ de ceasca de capsuni foarte coapte
Amesteca bine capsunile cu amidonul pana ce devin o pasta groasa. Aplica amestecul pe fata si lasa-l sa actioneze timp de 30 de minute. Clateste cu apa rece.
Rezultat: curata tenul si il face mai luminos
MASCA DE FATA CU ANANAS
Pentru: orice tip de ten
Ingrediente: 2 rondele de ananas , 3 lingurite de ulei de masline extra virgin
Amesteca bine ingredientele intr-un blender. Aplica amestecul pe fata si pe zona gatului si las-o sa actioneze timp de 15 de minute. Clateste cu apa calduta.
Rezultat: elimina celulele moarte, curata porii si lasa tenul luminos
MASCA DE FATA CU PARA
Pentru: orice tip de ten
Ingrediente: 2 pere medii bine coapte, 2 linguri de frisca
Curata perele de coaja si paseaza-le bine. Adauga frisca. Amesteca bine. Aplica amestecul pe fata si pe zona gatului si las-o sa actioneze timp de 20 de minute. Clateste cu apa calduta.
Rezultat: efect de lifting, elimina ridurile
MASCA DE FATA CU BANANA
Pentru: orice tip de ten
Ingrediente: 2 banane bine coapte, 1 lingura de miere
Paseaza bananele cu furculita, fara sa le faci piure. Daca sunt prea pasate, masca devine prea fluida. Adauga mierea si aplica amestecul pe piele. Lasa sa actioneze timp de 10 minute. Clateste cu apa rece.
Rezultat: hidrateaza pielea si o lasa stralucitoare
MASCA DE FATA CU STRUGURI
Pentru: ten uscat si/sau sensibil
Ingrediente: 1 ceasca de struguri albi, 1 lingurita de miere sau 1 albus de ou
Striveste strugurii si indeparteaza coaja lor. Adauga mierea sau albusul de ou si amesteca bine. Aplica amestecul pe pielea umeda si lasa-l sa actioneze timp de 15 minute. Clateste cu apa calduta.
Rezultat: hidrateaza pielea si calmeaza iritatiile si arsurile
Sursa: divahair.ro (c)
Programul încărcat de la serviciu, grijile de zi cu zi şi nopţile nedormite lasă urme vizibile pe chipul tău? Nu te îngrijora! Remediile naturale te ajută să te relaxezi şi să-ţi recapeţi frumuseţea.
Baie relaxantă cu levănţică
După o zi de muncă relaxează-ţi simţurile cu baie parfumată. Pentru aceasta ai nevoie de petale de trandafir şi de flori uscate de levăţică. Le pui într-un într-un săculeţ din bumbac şi îl aşeazi pe robinetul căzii, sub jetul de apă călduţă. Apoi umpli cada şi stoarci de câteva ori săculeţul cu levănţică. Suna bine, nu-i aşa?
Mască pentru ten obosit
Cât timp stai în cadă poţi aplica pe ten o mască revitalizantă. Dar înainte de toate, trebuie să o prepari. Nu e greu! Sigur ai în casă aceste ingrediente. Un gălbenuş şi o lingură de ulei de măsline extravirgin. Le amesteci şi le aplici pe faţă cu un disc demachiant (o laşi să acţioneze aproximativ 10 minute). Gălbenuşul conţine grăsimi benefice pentru tenul uscat şi netonifiat şi uleiul de măsline conţine acizi graşi şi vitamina E, substanţe care hidratează şi redau elasticitatea pielii.
Baie descongestionantă pentru picioare
După o zi agitată de muncă te dor picioarele? Nu te impacienta! Poţi încerca o baie decongestionantă din trei linguri de ulei de măsline, 30 de picături de ulei esenţial de lămâie, 10 picături de ulei esenţial de cimbru şi 30 de picături de ulei esenţial de chiparos. Le amesteci şi le pui în apă călduţă apoi îţi scufunzi picioarele în cadă timp de cinci minute.
Cremă cu ulei de nuci pentru ridurile din jurul ochilor
Statul prelungit în faţa calculatorului şi lipsa odihnei pot lasă urme inestetice pe chipul tău. Poţi scăpa de riduri şi de cearcăne cu ajutorul unei creme hrănitoare. La prepararea acesteia ai nevoie de două linguriţe de ceară de albine, patru linguri de ulei de cocos şi patru linguri de ulei de nuci. Puii într-un vas ceara şi uleiurile şi se încălzesc la baie de aburi până se topesc complet. Crema se poate aplica de patru ori pe săptâmână şi elimină eficient ridurile şi cearcănele din jurul ochilor.
Lapte demachiant cu muşeţel pentru ten fragil şi iritat
Muşeţelul, binecunoscut pentru calităţile sale dezinfectante şi calmante, ajută la eliminarea impuriţăţilor de pe faţă, revigorează şi împrospătează tenul graţie albuminei vegetale şi vitaminelor A şi E. Poţi face un ceai concentrat din două linguriţe de ceai de muşeţel la o cană de apă fiartă (se lasă la infuzat 20 de minute). Apoi amesteci trei linguri de vaselină, cu trei linguri de ulei de migdale şi trei linguri de ceai de muşeţel. Pui amestecul într-o sticlă îşi agiţi puternic pentru a obţine laptele demachiant.
Sursa: clickpentrufemei.ro (c)
Vrei sa ai un ten curat, catifelat, fara cosuri sau riduri? Foloseste mastile din fructe, facute chiar la tine acasa. E cea mai iefina alegere iar rezultatele le vei vedea cu ochii tai. In plus stii ca intr-adevar sunt 100% naturale spre deosebire de mastile din comert.
Iata 3 masti care-ti vor revitaliza tenul oferindu-i prospetimea de care are nevoie.
Masca cu banane:
Este potrivita pentru orice tip de ten (mai putin celor foarte sensibile, foarte grase sau cuperozice).
Piseaza jumatate de banana si adauga apoi putin ulei de masline, un galbenus de ou si cateva picaturi de zeama de lamaie. Amesteca pana obtii o pasta apoi aplica masca pe fata, gat si decolteu. Lasa masca sa actioneze 20-30 minute apoi clateste cu apa calda.
Datorita vitaminelor (vitamina A, vitamina B, vitamina C, vitamina E, zinc) si antioxidantilor pe care le contine, aceasta masca reda tenului tinerete si suplete.
Masca cu caise:
Piseaza pulpa unei caise intr-un bol si adauga-i o lingurita de miere si o lingurita de smantana. Aplica apoi pe fata si las-o sa actioneze 15 minute apoi clateste fata cu apa. Caisa este un fruct bogat in provitamina A si vitamina E si antioxidanti care protejeaza celulele prin neutralizarea radicalilor liberi, impiedicand formarea ridurilor.
Masca cu struguri:
Pentru o masca revigoranta amesteca cateva boabe de struguri zdrobite cu 2 lingurite de iaurt, jumatate de lingurita de suc de lamaie, o lingurita de miere si 10 lingurite de ulei de masline. Aplica apoi masca pe fata si las-o sa actioneze 10-15 minute dupa care clateste cu apa calduta.
Sursa: feminis.ro (c)
Primeste articole prin email
Subiecte hot