Rezultatele cautarii pentru tunsori fata rotunda 2012

Trei coafuri care au efect de subtiere

Postat in Tunsori   Tags:

Tunsoarea are un rol important în evidenţierea trăsăturilor fizice. Dacă optezi pentru o tunsoare care nu te avantajează, poţi avea impresia că fie ai capul mare, fie că ai faţa rotundă sau prea lungă. Pe de altă parte, dacă forma feţei tale este rotundă, există tunsori care au efect de subţiere.

tunsori care subtiaza fataLung şi drept – Dacă ai faţa rotundă, părul lung şi drept te-ar avantaja cel mai bine. Pe lângă faptul că are efect de alungire a feţei, părul lung şi drept subţiază chiar şi corpul. De asemenea, o astfel de tunsoare încadrează faţa, evidenţiind trăsăturile fizice.

În scări – O altă tunsoare potrivită pentru faţa rotundă este cea care nu dă volum foarte mult părului, mai ales dacă deja ai un păr bogat. În cazul în care ai părul des şi voluminos este indicat să ai părul mai lung de linia gâtului, tuns în scări, altfel faţa ta va părea şi mai rotundă.

Tunsoare bob – Volumul şi lungimea părului sunt două elemente cheie care contribuie la subţierea feţei. Însă, există o excepţie de la această regulă: femeile care au gâtul alungit pot obţine un efect de subţiere a feţei prin o tunsoare bob, întrucât aceasta pune în evidenţă gâtul.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Descopera tunsoarea convenabila tipului tau de fata

Postat in Tunsori   Tags:

Scopul este ca data viitoare când ajungi la un salon să ştii exact ce ţi se potriveşte şi să nu-ţi mai laşi coafeza să experimenteze cu părul tău! Iată care sunt tunsorile care creează o simetrie naturală între faţă şi păr. Faţă diamant: frunte îngustă, bărbie mică şi ascuţită, zona obrajilor ceva mai lată – Pentru a crea echilibru între pomeţi şi frunte, adaugă un pic de volum în partea superioară a capului, spre coroană.

Faţă inimă: frunte mai largă şi îngustare către barbie (mică şi uşor ascuţită) – Cel mai potrivit stil implică un bob stratificat, cu volum suplimentar şi şuviţe ceva mai rebele la nivelul bărbiei. Tăieturile asimetrice sunt, de asemenea, măgulitoare atunci când ai forma feţei inimă. Mai poţi încerca şi nişte bucle lejere.

Faţă ovală: frunte înaltă şi bărbie îngustă, uşor rotunjită – Aceasta este forma cea mai echilibrată de faţă şi aproape perfectă pentru orice tip de lungime şi stil de păr ai alege.

tunsoare potrivita feteiFaţă rotundă: frunte scurtă, maxilar plin şi bărbie rotundă – Cele mai multe variante de păr scurt funcţionează bine pentru feţele rotunde, atâta timp cât există o anumită înălţime în zona coroanei şi plenitudine un pic mai sus de urechi, pentru a subţia în jos faţa. Tunsorile stratificate la nivelul obrajilor arată elegant şi sunt ideale pentru fetele rotunde. Buclele sunt şi ele, potrivite. Dacă ai părul drept, nişte tăieturi asimetrice pot fi, de asemenea, o opţiune bună.

Faţă alungită: frunte înaltă şi maxilar lung – Lasă-ţi părul până la bărbie sau până la umăr, cu un breton care poate să ascundă fruntea înaltă. Tunsorile ceva mai scurte în spate şi mai lungi în faţă, funcţionează bine cu acest tip de faţă.

Faţă triunghiulară: mai îngustă la temple, uşor mai mare în zona obrajilor şi linia maxilarului ceva mai lată – Cele mai multe tunsori pe scurt, sunt potrivite pentru acest tip de faţă. Evită stilurile cu volum în partea de sus.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Sapte trucuri sigure pentru un par stralucit

Postat in Sfaturi   Tags:

Părul tău şi-a pierdut strălucirea? Ai vârfurile despicate? Nu se mai aşază cum vrei? Dacă te confrunţi cu aceste probleme, iată câteva trucuri garantate!

1. Te tunzi regulat – Mergi regulat la coafor şi tunde-ţi vârfurile. Astfel, părul se va regenera şi scapi de vârfurile despicate. În plus, vei avea mereu parte de o schimbare. Încearcă noi tunsori şi, de ce nu, optează pentru un breton şic. Când te vopseşti, taie-ţi vârfurile.

trucuri pentru un par stralucit2. Dai volum părului lung – Dacă părul tău a devenit tern şi vrei să-i redai strălucirea, apleacă-ţi capul şi pulverizează dinspre vârfuri spre rădăcină un spray fixativ puternic. Modelează apoi cu degetele câteva bucle lejere şi lasă-le să se usuce. Dă-ţi părul pe spate, fără însă a-l pieptăna.

3. Tratezi vârfurile despicate – Aplică pe părul umed, după spălare, un produs special pentru vârfuri despicate. Poţi încerca şi un tratament natural cu lămâie şi cu ulei de măsline. Încălzeşte 30 ml de ulei de măsline şi adaugă în el 30 ml de zeamă de lămâie. Aplică tratamentul pe părul ud, pe toată lungimea firului, şi acoperă-ţi capul într-un prosop timp de o oră. Spală-te apoi cu şampon.

4. Pui în valoare părul scurt – Părul scurt se usucă mai uşor şi se aranjează mai bine dacă, în timp ce foloseşti foehnul îţi direcţionezi vârfurile cu degetele. Pentru mai mult volum, foloseşte o perie rotundă mare şi lasă aerul să pătrundă de jos în sus. Defineşte-ţi coafura aplicând puţină ceară pe vârfuri.

5. Alegi peria potrivită – Dacă părul tău se electrizează, alege o perie pătrată, de lemn, iar dacă vrei să stea întins, sunt recomandate periile rotunde, de mărime medie. Părul ondulat are nevoie de o perie din ceramică, de diverse mărimi, în funcţie de diametrul pe care vrei să îl aibă buclele tale. Dacă ai părul creţ, optează pentru un pieptăn din plastic, cu zimţi laţi şi rari. Pentru părul fin, alege o perie cu diametru mare.

6. Foloseşti bigudiurile – Înainte de a te culca, aplică puţină spumă pe păr şi înfăşoară-ţi fiecare şuviţă pe bigudiuri flexibile. Peste noapte nu vei simţi niciun disconfort, iar dimineaţa buclele vor arăta perfect. Scoate bigudiurile şi apoi plimbă-ţi degetele prin păr, pentru a defini buclele, dă părul în faţă şi aplică puţin fixativ.

7. Aplici corect şamponul – Înainte de a te spăla, piaptănă-ţi bine părul, pentru a elimina surplusul de produse de styling. Foloseşte o cantitate moderată de şampon, pe care întinde-o foarte bine, şi spală-te doar cu apă călduţă, pentru a evita degradarea firelor de păr. Masează uşor scalpul cu vârful degetelor.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Tipuri de breton la moda in functie de forma fetei

In ultima perioada, vedem tot mai multe tipuri de breton, atat in randul celebritatilor, cat si in cazul persoanelor care nu se afla in lumina reflectoarelor. Bretonul este excelent in cazul in care vrei sa iti improspatezi lookul intr-o maniera stilata si la moda. Poate iti place bretonul, dar crezi ca pe tine nu te avantajeaza deloc. Ei bine, noi spunem ca bretonul avantajeaza pe oricine, insa nu in orice forma!

Exista o multime de bretonuri, pentru toate tipurile de fata. Afla si tu cum poti arata cool cu breton.

1. Forma alungita, dreptunghiulara – In cazul acesta, scopul este de a crea amploare pe laturile fetei. Tocmai pentru ca forma acestei fete este lunga si ingusta, bretonul ideal este unul lung, dat pe o parte. Atentie! Lungimea este foarte importanta. Ai grija ca bretonul sa nu treaca de pometi!

2. Forma triunghi (frunte ingusta si maxilare late) – Bretonul ideal este unul rotunjit, subtiat catre varf. Acest breton va da impresia unei frunti mai largi.

3. Forma diamant (pometi lati, frunte ingusta, si maxilare egale) – Bretonul perfect este unul nu foarte lung, dat pe o parte, usor filat.

4. Forma de inima (maxilare inguste, pometi sau frunte lata) – Bretonul potrivit ar fi unul des, putin mai scurt in partea de mijloc si mai lung catre pometi. Evita bretonul foarte scurt.

5. Forma ovala – Persoanele cu fata ovala pot purta ce tip de breton vor, insa cele mai potrivite sunt fie cele scurte, inegale, fie dimpotriva, cele dramatice, care depasesc sprancenele.

6. Forma rotunda (latimea este egala cu lungimea) – In general, persoanelor cu fata rotunda nu le este recomandat bretonul, de orice tip, insa daca esti o persoana mai indrazneata si chiar vrei sa iti faci breton, cel mai potrivit ar fi cel lung, dat pe o parte, lasand fruntea aproape libera. Indicat ar fi ca bretonul sa fie filat, mai ales in dreptul tamplelor pentru a oferi volum coafurii. Evita bretonul dramatic, drept, care depaseste sprancenele.

Sursa: acasatv.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Modele populare de tunsori si coafuri 2012 in scari

Postat in Tunsori   Tags:

Dacă ar fi să realizăm un top al celor mai populare tunsori, modelele de tunsori în scări cu siguranţă ar ocupa o poziţie foarte înaltă. La fel cum o căutare pe Google ne-ar arăta că cel mai râvnit stil de către femeile din toată lumea este cel purtat de Jennifer Aniston.

In ciuda statisticilor şi a evidentei preferinţe pentru dulcele stil clasic, multe dintre noi caută constant o modalitate de a ieşi din rândul tendinţelor in materie de coafuri si tunsori 2012 şi a se diferenţia printr-un look original. Din fericire, nu toate site-urile îţi vor arăta exclusiv modele de tunsori în scări comune, pe care le putem regăsi la 70% din popularia feminină, ci şi stiluri edgy, nonconformiste, perfecte pentru a-ţi sublinia personalitatea şi unicitatea.

Noi ţi-am pregătit o galerit foto cu cele mai reprezentative şi populare tunsori în scări, de unde vei putea alege un model demn de a-l considera “stilul tău”. Fie că eşti tipul care se lasă influenţată de modele de tunsori în scări purtate de celebrităţi, te laşi sedusă de propunerile designerilor din Săptămâna Modei sau cauţi ceva nonconformist în sugestiile stiliştilor celebri, aici vei găsi cu siguranţă inspiraţia pentru viitoarea ta tunsoare.

Tunsorile în scări reprezintă, cu siguranţă, cea mai populară coafură aleasă de femei, întrucât conferă volum din plin, facilitează realizarea multor modele de coafuri şi oferă un plus de eleganţa. Receptive la styling şi suficient de versatile încât să îţi complimenteze trăsăturile feţei, aceste tunsori sunt singurele capabile să mascheze o frunte prea lată, o faţa rotundă sau un nas proeminent. Iar oricât de mult cred în puterea de transformare prin machiajul corector, trebuie să recunosc că nimic nu te va pune în valoare mai mult decât o tunsoare bine aleasă.

Consultă galeria foto pe care ţi-am pregătit-o şi alege una dintre cele mai populare tunsori în scări:

Cum decizi dacă este ceea ce trebuie? Analizând formă feţei şi trăsăturile tale, dar şi experimentând constant stiluri noi, lungimi diferite şi propunerile noastre. Reţeta pentru o tunsoare în scări perfectă este diferită pentru fiecare, în raport cu trăsăturile specifice. Fruntea, pomeţii, bărbia sunt cele mai importante elemente de care depinde noua ta tunsoare.

In special dacă alegi o tunsoare cu breton, ai curajul de a ajusta lungimea acestuia pentru a-ţi complimenta fizionomia. Ca punct de reper, acest element este crucial pentru a încadra tunsoarea aleasă intr-una dintre cele două categorii majore, când vorbim de tunsori în scări – edgy sau clasic.

In acest sens, putem obţine ori senzaţia de cascadă şi fluiditatea bazei în corelaţie cu volumul coroanei, ori dimpotrivă, tunsori în linii drepte, puse în valoare prin şuviţe mai lungi, foarte filate.

Suviţe mai scurte îmbinate cu unele mai lungi pe creştetul capului îţi vor conferi mai mult volum la rădăcină, iar părul filat la vârfuri va avea acelaşi efect. Aşadar, orice ai alege, vei beneficia de suficient volum pentru o apariţie uimitoare.

In loc de concluzie, te las cu un sfat – asigură-te că laşi o impresie profundă asigurând cel mai fresh look unei tunsori ce s-a menţinut pe parcursul istoriei în topul tunsorilor preferate de 90% dintre femei.

Sursa: intrefete.ro (c)

Termeni populari de cautare:

15 trucuri pentru un par ca la carte, tunsoare si styling

Postat in Ingrijire   Tags:

1) Tunsoare potrivita pentru parul ondulat: parul ondulat natural nu trebuie tuns prea scurt. Cel mai indicat este ca parul din spate sa fie usor filat pentru a se aranja frumos atunci cand este lasat liber pe spate.

2) Culoare intensa: indiferent daca sunteti blonda, bruneta sau roscata, soarele decoloreaza parul. De aceea, este bine sa folositi produse de ingrijire cu factor de protectie si cu ingrediente care protejeaza culoarea.

3) Uscarea naturala: aerul cald al foehnului deshidrateaza parul asa ca incercati pe cat posibil sa va uscati parul in mod natural. Daca nu, folositi foehnul si pe pozitia cu aer rece.

coafura superba de primavara4) Peria circulara: parul aproape uscat se poate coafa foarte usor cu o perie circulara. Treceti suvitele prin perie, de la radacina spre varfuri, incaldzindu-le totodata cu aerul foehnului.

5) Va spalati parul zilnic? Atunci incercati sa nu mai folositi samponul in fiecare zi sau daca nu, alegeti unul cu ingrediente cat mai blande. Aplicati o cantitate mica de produs.

6) Breton perfect: pentru aranjarea bretonului, peria circulara mica este de mare ajutor. In felul acesta, bretonul nu va sta lipit de frunte, dar nici nu va arata precum o bucla.

7) Aplicarea corecta: mastile si tratamentele sunt mai eficiente daca pieptanati parul dupa aplicare. In felul acesta produsul intra mai bine in par si se distribuie uniform.

8. Coafuri in functie de forma fetei: daca aveto fata rotunda sau mai plina, alegeti coafurile inainte, cu mai mult volum in calota si nu in lateral. In felul acesta, fata va fi subtiata optic. Procedati exact invers daca aveti o fata cu forme alungite.

9) Solutii de urgenta: daca nu aveti timp sa va coafati parul, alegi ca solutie temporara o bentita. Pentru tinutele office, alegeti-le pe cele in culori neutre, cat mai discrete, pentru tinutele elegante, puteti opta pentru bentite din metal sau satin.

10) Inamicii parului: permanentul si decolorarea distrug parul. Evitati pe cat posibil aceste metode daca vreti sa va pastrati parul sanatos.

11) Remediu natural: uleiul de masline este un remediu natural excelent pentru par. Hidrateaza in profunzime si confera stralucire parului tern. Aplicati-l ca atare pe parul proaspat spalat, infasurati-l intr-un prosp si dupa jumatate de ora degresati parul cu sampon si clatiti bine.

12) Varfuri despicate: nu exista produse care sa remedieze problema varfurilor despicate. Singura solutie este foarfeca. Parul trebuie tuns cu regularitate, la un interval de o luna si jumatate.

13) Bigudiuri electrice: va doriti o coafura cu mult volum? Folositi un set de bigudiuri electrice de dimensiuni mari si infasurati pe ele suvite de par medii ca grosime. La final, aplicati spray fixativ.

14) Bucle rezistente: daca vreti ca buclele dvs. sa reziste cat mai mult timp, treceti-le printr-un ondulator, iar apoi prindeti-le cu ace de par. Lasati-le sa se raceasca complet si abia apoi desfaceti-le. Pulverizati spray fixativ si aranjati-le cu degetele. Nu le pieptanati.

15) Par intins: sunteti adepta parului drept si folositi des placa de intins? Este bine sa stiti ca folosirea unui pieptene prin care sa treceti fiecare suvita inainte de a i intinde, va ajuta sa obtineti rezultate mai bune: parul se intinde mai bine si mai uniform.

Termeni populari de cautare:

Cea mai populara tunsoare, stiluri diverse de coafuri bob

Tunsoarea bob si nelimitatele variante de coafuri ce pornesc de la aceasta forma aparent simpla, si-au pastrat locul binemeritat in randul celor mai versatile si populare stiluri din lume.

Nu degeaba spunem despre Bob ca este cea mai ceruta tunsoare in randul femeilor moderne, intrucat aparitia ei a coincis cu schimbarea situatiei sociale pentru femeile implicate in primul Razboi Mondial. Din considerente practice, tunsoarea considerata pana atunci “nerespectabila” a devenit o emblema a emanciparii femeilor de pretutindeni.

Introdus in lumea fashion de catre Irene Castle in 1915, tunsoarea Bob a fost apoi popularizata de catre celebre fete ale micului ecran, Colleen Moore si Louise Brooks, femei tinere si independente, ce se mandreau cu stilul lor original, departe de imaginea eduardiana comuna la momentul respectiv.

Daca in anii ’20, tunsoarea Bob isi cunoaste inceputurile modeste, incepand cu 1960, Vidal Sassoon, vizionarul stilist Bauhaus, reinventeaza si cosmetizeaza aceasta tunsoare, conferindu-i structura geometrica, linia simpla si clara, precum si naturaletea feminina specifica in zilele noastre.

De atunci inainte, diverse stiluri de tunsori Bob au luat nastere, si odata cu ele, infinite posibilitati de coafuri pentru par scurt si mediu , ce au la origini acest stil simplu, dar incredibil de versatil. Multe dintre celebritatile noastre preferate, din prezent sau trecut sunt definite prin prisma tunsorii Bob, ramanand in memoria noastra drept adevarate promotoare a stilului feminist. Dintre ele le mentionam pe Anna Wintour, Faye Dunaway, Katie Holmes, Uma Thurman, Victoria Beckham, Charlize Theron, Christina Ricci, Billie Davis, Juliette Greco, Cyndi Lauper sau Sienna Miller.

Insa inainte de a te grabi si a alege din galeria foto de mai jos un look care iti pare perfect pentru sezonul primavara/vara 2012 care se apropie, ramai cu noi pentru a afla ce tip de Bob ti se potriveste in functie de forma fetei si de textura parului (par cret sau drept).

Bob clasic pentru par drept
Bobul classic este simplu de aranjat si se potriveste oricarei fizionomii si texturi de par, atat celui drept cat si celui ondulat. Cu toate acestea, multe dintre purtatoarele de par cret obteaza pentru modele asimetrice, ce depasesc barbia si nu confera atat de mult volum.

Iata mai multe modele de tunsori Bob in galeria foto ce urmeaza:

Bob scurt pentru fata ovala
Femeile cu fata ovala sunt avantajate de un Bob scurt, in stilul Louise Brooks sau Uma Thurman (Pulp Fiction) care va atrage atentia asupra trasaturilor fetei si va conferi delicatete chipului.

Bob asimetric pentru fata rotunda
Bobul asimetric, popularizat in anii 2000, se distinge prin forma scurta la spate si din ce in ce mai lunga catre barbie. Acest tip de tunsoare confera volum, alungind totodata forma fetei.

Bob cu breton scurt
Tunsoarea Bob cu breton scurt, foarte apreciat in 2012 de altfel, este cea popularizata de catre Audrey Tautou in Le Fabuleux Destin d’ Amelie Poulain. Se diferentiaza prin lungime egala de la ceafa pana la barbie si breton drept si scurt, pe toata lungimea fruntii.

Bob cu breton asimetric
Aceasta tunsoare popularizata de catre Rihanna este foarte scurta la spate si coboara, intr-un breton asimetric, spre fata. Adopta cu incredere look indiferent de forma fetei si textura parului si mandreste-te cu alegerea in special daca ai fata rotunda.

Bob ondulat pentru maxilar puternic
Ondulandu-ti tunsoarea Bob vei obtine nu doar o coafura de efect, deosebit de stilata, ci vei putea masca un maxilar puternic, masculin. Vei avea nevoie de produse de styling leave-in pentru coafuri in 5 minute si multa incredere in stilul ultra feminin adoptat.

Sursa: intrefete.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Gaseste forma ideala pentru sprancenele tale

Înainte de a te machia, piaptănă sprâncenele cu o perie specială. Îţi definesc chipul, îţi completează perfect trăsăturile şi îţi pot schimba radical expresia. Îngrijeşte-ţi regulat sprâncenele, află ce formă ţi se potriveşte cel mai bine, dar şi care sunt cele mai bune trucuri de întreţinere.

Ce formă ţi se potriveşte?
Arcuite, rotunjite sau ascendente? Forma perfectă este cea care ţi se potriveşte cel mai bine. Ca să te asiguri că faci cea mai bună alegere, trebuie să ţii cont de liniile feţei, de forma ochilor şi, bineînţeles, de forma naturală a sprâncenelor.

- Dacă ai faţa rotundă sau ovală şi ochii uşor migdalaţi, alege forma arcuită unde punctul cel mai înalt va fi în dreptul conturului exterior al irisului.
- Dacă ai faţa triunghiulară, cu linii ascuţite, păstează-ţi forma naturală, retuşând sprânceana într-o formă uşor ascendentă. Ai grijă să nu iei prea mult din lungime.
- Dacă ai faţa pătrată sau dreptunghiulară, dă-le spâncenelor o fomă rotundă, dar fii atentă să nu pensezi foarte mult colţul interior. în cazul tău, e bine ca sprânceana să fie mai groasă la bază şi să se îngusteze treptat spre exterior.

forma potrivita spranceneTrucuri pentru un pensat ca la carte
Cel mai bun moment pentru a te pensa este seara, după baie, din două motive: pentru că porii sunt deschişi şi operaţiunea va fi mai puţin dureroasă şi pentru că până dimineaţa se pot vindeca eventualele iriţaţii, iar punctele roşii vor dispărea.

Sprâncenele trebuie să fie perfect curate şi uscate, aşa că demachiază-le înainte de a le pensa. Pentru un plus de precizie, piaptănă-le cu o perie specială în sensul de creştere al firului de păr, pentru a putea observa mai bine care fire sunt mai lungi, care sunt în plus, deci ce trebuie pensat. Apucă firul ferm şi smulge dintr-o singură mişcare. Pentru că unele fire nu mai cresc la loc (mai ales cele superioare), ai grijă ce pensezi, pentru a nu-ţi strica iremediabil forma. Dacă eşti mai sensibilă şi te ustură pielea, aplică la final puţină cremă, pentru hidratarea zonei.

Cum ştii care este lungimea potrivită
Ca să îţi dai seama dacă şi cât anume trebuie să iei din lungime, fă următorul test: pune un creion de-a lungul nasului şi perpendicular cu sprânceana – acesta va reprezenta punctul interior de la care sprânceana trebuie să pornească -, apoi pune unul oblic, astfel încât să vină în prelungirea colţului exterior al ochiului, pentru a afla unde trebuie să se termine sprânceana. Pensează apoi tot ce iese în afara acestei “măsurători”.

Mici secrete pentru un look perfect
- Sprâncenele subţiri îmbătrânesc chipul, aşa că, indiferent de forma aleasă, încearcă să păstrezi mereu o grosime medie.
- Uleiul de ricin oferă mai multă rezistenţă şi stimulează creşterea, aşa că aplică-l periodic, mai ales dacă ai sprâncene rare şi subţiri.
- Nu schimba radical nuanţa sprâncenelor faţă de cea naturală, dar, totodată, ţine mereu cont de ele atunci când îţi vopseşti părul: schimbă-le culoarea cu un ton, două, în funcţie de nuanţa aleasă pentru păr.

Sursa: unica.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Bretonul, in tendinte si ultra sexy in anul 2012

Postat in Tunsori   Tags:

Noul an aduce si noi tendinte in lumina reflectoarelor, printre care si bretonul. Daca inainte era asociat mai curand cu fetele “cuminti”, in noul sezon a devenit ultra sexy. Daca esti gata sa iti schimbi si tu coafura iata ce trebuie sa stii despre bretonul in tendinte.

Bretonul clasic si-a demonstrat capacitatea de a schimba complet un look intr-un moment, asa ca nu trebuie sa te mire ca a revenit la moda. Noile intrumente de coafat ne ofera posibilitatea unui breton impecabil in fiecare zi. Daca acum 10 ani, mamele noastre urau bretonul ciufulit, acum noi nu trebuie decat sa bagam placa in priza si bretonul nostru se aseza cum vrei noi.

Daca iti doresti o coafura nonconformista si sexy, opteaza pentru o coafura in trepte cu un breton asimetric, care se potriveste inclusiv fetelor cu fata rotunda.

Pentru un look boem, alege un breton scurt, de timpul Amelie, dar trebuie sa stii ca e mai greu de intretinut.

Daca vrei o optiune “flexibila”, alege un breton lug, care sa vina peste sprancene si pe care sa il porti si pe frunte si intr-o parte.

Sursa: acasatv.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Top tunsori de vedete care se vor purta si in 2012

Postat in Tunsori   Tags:

In 2011 nu s-au schimbat foarte multe in materie de tunsori, majoritatea vedetelor le-au preferat pe cele simple, feminine, usor de intretinut si cat mai naturale. Insa acesta este doar un motiv in plus sa facem o retrospectiva, sa privim inapoi in 2011 si sa vedem care au fost cele mai interesante tunsori care merita sa fie aduse in atentia ta pentru inspiratie.

BRETONUL INTR-O PARTE
Indiferent de lungimea parului, se pare ca bretonul intr-o parte a fost unul dintre preferatele vedetelor in 2011. Unul dintre motive se poate sa fie acela ca acest tip de breton se potriveste oricarei fizionomii si oricarui tip de par. Pentru un par mai subtire nici macar nu are nevoie sa fie filat, iar un par cu fir mai gros poate fi aranjat mult mai usor. Si mai are o calitate minunata, poate sa faca echipa buna atat cu un par cret, ondulat cat si cu unul drept. Nu este, astfel, de mirare, ca a fost si este preferat de multe celebritati.

PARUL LUNG CU BUCLE LEJERE
In 2011 s-a purtat parul lung, ceea ce se va intampla si in 2012 si, cel mai adesea, a fost combinat cu bucle lejere, desprinse dintr-o alta tendinta puternica: coafurile retro. Asa ca am admirat de multe ori pe covorul rosu tunsori simple, de par lung, insa evidentiate de bucle naturale, lejere si foarte feminine.

BRETONUL LUNG CU CARARE PE MIJLOC
Potrivit unei fizionomii mai putin geometrice, precum o forma de fata ovala sau rotunda, bretonul lung cu o carare pe mijloc a evidentiat cel mai bine tunsorile in scari, indiferent de lungimea parului sau de textura lui. De fapt, un astfel de breton este potrivit si pentru persoanele cu par ondulat natural.

PIXIE CU BRETON INTR-O PARTE
Tunsoare pixie nu a pierdut deloc din teren in 2011, dimpotriva a castigat o reputatie de invidiat si multe dintre vedete au optat pentru ea. Preferinta principala a fost inndreptata spre un pixie asimetric, cu scari in dreptul tamplei, si cu un breton pierdut intr-o parte, mai lung, pentru un plus de feminitate. In functie de lungimea bretonului, aceasta tunsoare poate sa se potriveasca oricarei fizionomii: un breton mai lung avantajeaza o forma de fata alungita, sau patrata, un breton scurt se potriveste unei fizionomii mignone, cu trasaturi micute si o forma rotunda.

TUNSOAREA IN SCARI
Se pare ca tunsoarea in scari nu va muri niciodata. Daca bobul s-a cam pierdut, tunsoarea pixie vine si pleaca, o tunsoare in scari este cea mai sigura si mai feminine optiune. Se potriveste oricarei fizionomii si oricarui tip de par, poate fi asociata si unui breton, dar arata excelent si fara, iar in 2011 am avut ocazia sa o admiram pe mai toate lungimile de par.

Sursa: divahair.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Intra in noul an cu un nou look

Postat in Sfaturi   Tags:

Acum, când se apropie sfârşitul anului, n-ar fi rău să te gândeşti la o nouă tunsoare sau o nouă culoare pentru părul tău. Îndrăzneşte să arăţi altfel!

Prin schimbarea felului în care arată părul tău, prinzi încredere mai multă în forţele proprii şi curaj să schimbi mai multe în anul care vine.

nou look 2012Dacă te decizi să schimbi culoarea părului, alege un şampon şi un balsam care să-ţi hrănească părul vopsit. Ele te vor ajuta şi să-ţi păstrezi cât mai mult culoarea.

Optezi pentru tunderea părului? Pentru a arăta minunat, foloseşte un produs de styling: un fixativ, ca părul să stea „la locul lui” sau o spumă pentru un strop de volum.

O mască de păr cu unt de shea este ideală pentru a reda calităţile pierdute în urma unor diverse tratamente precum vopsit, permanent, decolorant. Ea hrăneşte şi hidratează părul, catifelează şi-i conferă strălucire.

Ai breton sau părul tuns în scări. Investeşte într-un ondulator sau într-o placă de îndreptat părul, ca să arăţi la fel de bine ca atunci când ai ieşit de coafor.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Matar.ro
StarShinerS

Primeste articole prin email

Etichete tunsori si manichiura