Rezultatele cautarii pentru exercitii fizice pentru cifoza

Exercitii fizice care ajuta sa ne indreptam coloana vertebrala

Vă doare des spatele? Uneori, durerea poate apărea din lipsă de mişcare, însă de cele mai multe ori ascunde o afecţiune a coloanei vertebrale. Exerciţiile fizice sunt cele care ne ajută să scăpăm de durere. Dr. Alin Popescu, medic specialist medicină sportivă, ne arată cinci astfel de mişcări.

Exerciţiul 1: Aşezaţi-vă pe burtă, cu faţa spre podea, mâinile pe lângă corp, palmele privind în jos. Apropiaţi-vă picioarele şi contractaţi muşchii feselor. Ridicaţi-vă pieptul cât e posibil.

Ridicaţi apoi şi braţele, rotindu-le simultan spre exterior; în acelaşi timp apropiaţi umerii, încercând să-i direcţionaţi spre mijlocul spatelui.

exercitii pentru indreptarea coloaneiPriviţi drept înainte, astfel încât capul să fie perfect aliniat cu restul corpului. Menţineţi poziţia 10 secunde şi apoi relaxaţi-vă 10 secunde. Repetaţi exerciţiul de 10 ori.

Exerciţiul 2: Întindeţi-vă pe spate pe o saltea, cu genunchii îndoiţi şi mâinile aşezate la baza capului.

Ţinând umerii şi toracele în contact cu salteaua, coborâţi coatele uşor spre podea până când simţiţi o senzaţie de întindere pe faţa anterioară a cutiei toracice şi în axilă. Relaxaţi coatele şi repetaţi de 5-8 ori, până când simţiţi muşchii pieptului detensionaţi.

Exerciţiul 3: Din poziţia întins pe spate cu genunchii îndoiţi, ridicaţi picioarele de pe sol şi duceţi genunchii la piept. Menţineţi poziţia 30 de secunde. Apoi întindeţi un picior la nivelul solului şi menţineţi piciorul opus la piept.

Îndreptaţi şi al doilea picior printr-o mişcare de alunecare a călcâiului pe sol. Menţineţi spatele drept, la nivelul saltelei, pe tot parcursul exerciţiului. Repetaţi exerciţiul de opt ori pentru fiecare picior.

Exerciţiul 4: Întindeţi-vă pe spate cu genunchii îndoiţi şi tălpile lipite de sol. Contractând muşchii fesieri, ridicaţi şoldurile de pe saltea, în timp ce capul, gâtul şi porţiunea superioară a trunchiului rămân în contact cu solul. Ridicaţi şoldurile atât cât vă permite o contracţie maximală a muşchilor fesieri. Menţineţi 10 secunde şi apoi reveniţi la poziţia iniţială. Repetaţi de 10 ori.

Exerciţiul 5: Pentru a evita apariţia posturilor vicioase, spatele trebuie să fie drept, cu umerii traşi puţin în jos şi înapoi. Pentru asta se pot realiza exerciţii foarte simple, precum mersul cu spatele drept, având o carte pe cap, fandările cu un baston fixat la nivelul omoplaţilor, mersul cu bastonul ţinut de ambele capete la spate, de unde puteţi ridica braţele.

Apoi aduceţi bastonul înapoi sau realizaţi extensia braţelor şi apoi le înclinaţi lateral. Mai puteţi ridica bastonul în timp ce-l urmăriţi cu privirea. Astfel vă puteţi păstra coloana sănătoasă.

Cifoză – Apariţia unei cifoze anormale modifică postura corpului prin bombarea în exterior a coloanei toracale (stare cunoscută popular drept cocoaşă), însoţită de dureri şi contractură musculară la nivelul spatelui.

Lordoză – Curbarea exagerată a coloanei lombare sau lordoza poate fi cauzată de creşterea în greutate, sarcină sau sedentarism. Anumiţi muşchi se contractă şi se scurtează (flexorii coapsei), iar alţii se alungesc şi devin mai slabi (muşchii fesieri şi abdominali).

Sursa: clicksanatate.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Matar.ro
StarShinerS

Primeste articole prin email

Etichete tunsori si manichiura