
Ştii şi tu o mulţime, sunt sigură! Şi deşi pe vremuri poate că le-ai fi dat crezare, acum nu se mai aplică, ba dimpotrivă, bine ar fi să treci cu brio peste ele. Iată cum faci! Mit: Nu ar trebui să porţi mixuri de imprimeuri – Poţi alege o fustă cu un model ceva mai mare (un motiv floral supradimensionat), iar pentru partea de sus, o cămaşă cu buline mici este soluţia salvatoare. Cromatic, trebuie să meargă între ele, asta este regula de bază! Dacă alegi o pereche de pantaloni, situaţia va fi la fel. Păstrează totul în aceeași paletă cromatică; dacă pantalonii sunt galbeni, poţi încerca o bluză cu dungi în nuanţe “lămâi”.
Mit: Dacă ești “voluptoasă”, poartă haine largi – Nu ştiu dacă îţi dai seama, însă cu cât mai largi sunt hainele, cu atât vei părea mai mare şi fără forme. Poartă o rochie plină de culoare, care să-ţi pună în valoare silueta! Încearcă un cardigan subţire și nişte pantaloni drepţi. Bluza poate avea un decolteu discret, şi o poţi accesoriza cu un colier de efect.
Mit: Asortează-ţi întotdeauna pantofii cu poşeta – Este o soluţie bună, într-adevăr, poate chiar elegantă, nimeni nu contrazice asta, însă şi asocierile cromatice “altfel” pot fi la fel de interesante! La o pereche de pantaloni turcoaz, poţi alege o variantă de geantă verde sau de un turcoaz mai intens decât a acestora, în timp ce pentru încălţări, o pereche de balerini bej sunt opţiunea cea mai potrivită. La o rochie casual poţi alege o poşetă roşie, de impact, iar pentru încălţări, mergi pe varianta “nude”, menită să nu deranjeze vizual, dar şi să-ţi alungească silueta!
Sursa: clickpentrufemei.ro (c)
Cum sa fii sigura ca ai o bluza unicat? O faci cu mana ta! Ca orice femeie, si tu iti doresti, cu siguranta, sa ai haine unicat. Tuturor ne place sa fim speciale, sa ne simtim speciale, iar cel mai usor mod pentru a arata lumii intregi sa suntem speciale este moda.
Cu siguranta ai observat ca, de ceva timp, nu mai exista magazin care sa nu detina macar o bluza cu tinte. Problema apare atunci cand tintele sunt aplicate prost sau cand, si mai rau (chiar este mai rau?), gasesti acelasi tip de bluza in fiecare magazin, indiferent ca este online sau offline.
Cel mai bine este, daca vrei ceva bine facut si, mai ales, ceva ce sa nu vezi peste tot, sa faci cu mana ta. De aceea, am ales pentru tine un tutorial despre aplicarea tintelor. Trebuie sa ai grija, atunci cand aplici tintele la urmatoarele lucruri:
- Sa nu strici tesatura.
- Sa nu te intepi.
- Sa nu gresesti modelul (e bine sa faci semne cu un creion, cu un pix sau cu o creta).
- Sa alegi tipul de tinte potrivit: sa se potriveasca intre ele (daca vrei sa combini felurile de tinte), dar si cu pulovarul sau bluza unde vrei sa le aplici.
Este o idee minunata atat pentru “condimentarea” sifonierului propriu, cat si pentru a oferi unei prietene un cadou personalizat. Mult spor sa ai!
Sursa: kudika.ro (c)
Nici nu este amiază şi te-ai plictisit deja de look-ul tău? Află că fără prea mult efort, te poţi “reîmprospăta” în doar cinci minute. Uite la ce trebuie să “umbli”! Adaugă o eșarfă – Există o mulțime de feluri în care poţi purta o eşarfă. O poţi pune în jurul gâtului, dar nici legată în jurul taliei, nu va arăta rău. În plus, dacă este ceva mai mică, poate fi transformată într-un turban. Iar dacă spiritul tău este ceva mai vesel sau mai colorat, poţi încerca varianta de eşarfă-brăţară, împletită în jurul încheieturii.
Poartă coliere! Colierele mari, XXL, sunt la modă acum, dar nu numai datorită acestui fapt ţi le recomand. Sunt genul de accesorii care fac minuni, atunci când vine vorba de garderoba ori ţinutele tale, uşor plictisitoare. Poartă unul masiv, sau mai multe, subţiri, suprapuse. Peste o bluză colorată, acestea vor arăta minunat!
Mare grijă la încălţări! Dacă în momentul în care arunci o privire în dulapul cu încălţări, observi numai tonuri închise de gri, maro şi negru, eu zic că a venit momentul să faci câteva schimbări. Nu, nu sugerez o curăţenie generală, pentru că ştiu că-ţi este greu să te desparţi de anumite modele, însă, data viitoare când ieşi la cumpărături, investeşte în pantofi de altă culoare.
Ia în considerare nuanţele de roșu, ceva mai închise sau de ce nu, pe cele de albastru electric. Dacă nu prea poţi purta tocuri, investeşte în pantofi plaţi ori balerini, dar alege-i în aceeaşi idee. Un print “animal” sau nişte detalii deosebite vor face minuni! În felul acesta, ţinutele tale vor fi scoase din anonimat, iar tu te vei simţi îndrăzneaţă.
Manichiură mini! Nu ai ajuns nici azi la manichiură, nu? Dacă ai o întâlnire urgentă şi nu eşti încrezătoare pe felul în care îţi arată unghiile, cel mai indicat ar fi să aplici un strat de ojă, proaspăt, peste cel deja existent. Nici nu-ţi dai seama ce diferenţă face! Plus că nu va observa nimeni acest mic detaliu.
“Aprinde-ţi” privirea! Cearcănele căpătate aseară sau “moştenite” de-a lungul vremii, sunt cum nu se poate mai nefavorabile pentru tine. Şi cum nu vrei să pari obosită încă de la primele ore ale zilei, soluţia ar fi următoarea: Aplică o cremă de ochi, cu retinol ori cafeină, în compoziţie, pentru a relaxa un pic zona. Ulterior poţi aplica, chiar şi peste fondul de ten, un strat subţire de corector. Ai să vezi că o privire luminoasă te va face şi mai remarcată.
Sursa: clickpentrufemei.ro (c)
Toate femeile isi doresc, la un moment dat o schimbare de look. Fie ca s-au plictisit de o tunsoare, fie ca nu mai e la moda un stil de manichiura, fie ca pur si simplu nu se mai plac in pielea lor, schimbarea de look le va aduce femeilor acel plus de incredere de sine de care au nevoie pentru a se simti mai bine. Nu trebuie sa faci cheltuieli costisitoare si sa iti schimbi intreaga garderoba, schimbarea de look se poate face urmand 6 pasi simpli.
Schimba-ti cararea parului si deja ai o schimbare de look – Daca obisnuiai sa-ti tii parul strans intr-o coada sau cu o bentita, sau sa ai cararea pe mijloc sau intr-o parte, aranjeaza-ti parul intr-un mod diferit. Acest truc este indicat persoanelor care au parul lung. Nu este nevoie sa tai din el pentru a se vedea diferenta, trebuie doar sa-ti schimbi cararea.
Accesorizeaza-te si te vei bucura de o schimbare de look – Nu trebuie sa-ti cumperi o bluza noua, cumpara doar o brosa, un colier sau o curea. Bluza ta favorita va parea noua, chiar daca obisnuiesti sa o porti aproape in fiecare zi. De asemenea, iti poti cumpara o poseta noua sau un clutch. Iar o pereche de pantofi noi si moderni va schimba intru totul o tinuta pe care o porti in mod obisnuit.
Poarta ruj rosu pentru o schimbare de look uluitoare – Rosul nu se demodeaza niciodata. Nu trebuie sa-ti fie frica sa-l pui pe buze. In plus, iti va da si un plus de feminitate. “Un ruj rosu este asemenea unei bijuterii fine. Va atrage negresit atentia”, spune James Boehmer, make-up artist al companiei de cosmetice NARS.
Poti sa faci o schimbare de look alegand un nou stil de manichiura – Mainile spun foarte multe despre o persoana. Manichiura french este draguta, dar deja e previzibila. Alege culori puternice sau nuante de bej si gri. Sunt alegeri mult mai sic.
O noua nuanta de dermatograf face minuni daca vrei o schimbare de look – Mai toata doamnele folosesc celebrele dermatografe negre sau maro. Iesi din anominat cu o linie trasata cu un dermatograf albastru puternic la coada ochiului si alba spre interioul ochiului. Vei arata mai putin obosita si mai in forma. Poti sa alegi si pentru mascara o nuanta de albastru marin sau indigo.
Fa pace cu sifonierul pentru o schimbare de look – E foarte greu sa-ti schimbi look-ul daca ai facut o pasiune pentru anumite haine si le porti doar pe acelea desi ai sifonierul plin. In plus, poate fi si dificil sa combini diverse lucruri daca le ai pe toate inghesuite. Renunta la lucrurile pe care nu le-ai purtat deloc in ultimul an. Doneaza-le sau scoate-le la vanzare daca te-au costat “o avere” cand le-ai cumparat. Renunta, de asemenea, si la hainele pe care le-ai purtat foarte des in ultimul an. In acest fel iti vei usura misiunea de a vedea mai multe haine aranjate lejer in sifonier si de a le putea combina mult mai usor.
Sursa: sfatulparintilor.ro (c)
Începând cu numărul acesta, te vom ţine la curent în fiecare săptămână cu noutăţile din domeniul frumuseţii pe care trebuie să le testezi şi tu! Iată-le pe cele cu care începem luna lui Brumărel. Aromă seducătoare – Lasă-te învăluită de miresmele magnetice ale noii ape de parfum de la Yves Rocher, So Elixir Purple! Îmbinarea inedită a infuziei de tuberoză și a uleiurilor esenţiale de vetiver și de patchouli, desăvârşită de extractul de smirnă, a dat naştere unuielixir floral-lemnos, feminin şi seducător. 185 lei
Imprimeurile aztece sunt la modă! Accesorizează-ţi ţinuta de zi cu o eşarfă în culori aprinse, cu imprimeuri interesante. Sezonul acesta la mare căutare sunt printurile aztece. Eşarfă colecţia Arizona, MOA, 69 lei. Asortează-le la o bluză uni, în tonuri mai închise, sau, dacă îţi plac combinaţiile îndrăzneţe, la un top oranj sau roz aprins.
Schimbare de look – Toamna aceasta, încearcă şi tu una din cele patru nuanţe de vopsea din colecţia Sublime Mousse “Şaten Senzual” de la L’Oreal Paris: ciocolată caldă, cireaşă neagră misterioasă, mahon rece magnific şi şaten foarte deschis însorit. Acestea au o formulă îmbunătăţită, care-ţi oferă o culoare mai intensă, o acoperire mai mare a firelor albe şi, în acelaşi timp, o îngrijire mai delicată, pentru un păr mătăsos. 35 lei
Secretul pielii catifelate e scris în stele! Aşa cum nu te poţi abţine să nu-ţi citeşti horoscopul în fiecare zi, la fel de mult ai nevoie de un aliat pentru piele, când vrei să recapeţi senzaţia de prospeţime şi de catifelare. Fie că îţi faci singură un cadou, fie că îţi bucuri prietenele, mama ori sora cu un dar original, nu rata colecţia în ediţie limitată NIVEA Creme Zodiac, în variante de 30 sau 75 ml, personalizate pentru fiecare din cele 12 zodii.
Răsfăţ oriental – Cu gelul de duş şi săpunul lichid din gama Discover Taj Mahal Oriental Sunrise de la Oriflame vei face o incursiune în India fascinantă chiar la tine acasă! Îmbogăţite cu accente de portocală şi prună, produsele au o formulă cu pH neutru, hidratează, revigorează şi energizează şi pot fi folosite de întreaga familie.
Sursa: clickpentrufemei.ro (c)
Intotdeauna femeile au cautat sa fie cat mai atragatoare, sa fie in pas cu moda, sa-si eclipseze “rivalele”. Ne dorim sa fim cat mai placute si apreciate. Cu toate acestea avem mereu o problema: Cum ne imbracam? Cum asortam hainele? Ce anume se poarta? Noi iti prezentam cateva greseli majore, pe care NU trebuie sa le faci niciodata, daca vrei sa fii bine imbracata:
1. Nu arata prea mult – A te imbraca cu haine exagerat de scurte si in acelasi timp foarte decoltate nu este deloc sexy. Dimpotriva! Este o mare diferenta intre a fi sexy si a fi vulgara.
2. Cu “aripiorele” pe afara – Nimeni nu este perfect,dar daca stim sa ne alegem tinutele care ne avantajeaza, micile defecte pot fi ascunse. O greseala des intalnita pe care o fac fetele este faptul ca nu tin cont de fizicul lor. Spre exemplu, numeroase persoane prefera pantalonii cu talie joasa, fara sa tina cont de soldurile inestetice ramase pe afara.
3. Blocata in trecut. Uneori fetele raman blocate intr-o perioada de timp si refuza sa recunoasca ca stilul de viata, moda si silueta s-au schimbat. Este bine sa pastrezi cateva piese vintage, dar nu sa te imbraci ca o adolescenta de 16 ani, atunci cand silueta nu iti mai permite, sau ceea ce era la moda caum cinci ani acum pare deplasat.
4. Haine mult prea mici pentru silueta ta. O alta greseala de care trebuie sa tinem cont este alegerea hainelor . Daca dorim sa aratam bine imbracate, trebuie sa acordam grija si acestui aspect. Incercati sa nu purtati haine mai mici, care la cea mai firava miscare pocnesc pe voi, doar pentru a parea mai slabe. Nu reusiti sa pacaliti pe nimeni astfel.
5. Calitatea materialelor. Nu este obligatoriu sa cumperi materiale cat mai scumpe pentru a face o buna impresie, dar nici nu este indicat sa le cumperi pe cele mai ieftine. Decat sa iti iei 12 tricouri de proasta calitate, care se strica la primul spalat, mai bine iti iei doar unul, dar calitativ.
6. Bronzul exagerat. Cabine de bronzat, creme autobronzate – sunt solutii cu adevarat folositoare atunci cand te simti complexat, inconfortabil. Dar exista o mare diferenta intre a folosi si a abuza de toate acestea. Foloseste totul cu limite. Ai pielea alba si iti doresti o piele ciocolatie, un bronz auriu? E ok, sa te bronzezi putin, dar nu exagera pentru ca nimanui nu ii place sa iasa cu un pui la rotisor pe strada, ca sa nu mai vorbim la riscurile la care te supui daca mergi la solar sau stai excesiv la soare.
7. Incaltaminte murdara. Mai este ceva de zis aici? Cred ca nuuu! Toate fetele ar trebui sa stie ca nu au voie sa poarte niciodata incaltamintea murdara sau pantofii cu tocurile roase, in speranta ca nu se observa. Fii ingrijita!
8. Tinutele neglijente. Daca nasturele unui sacou este lipsa, daca o bluza are o pata de grasime sau un fir descusut, repara! Aceste aspecte ies intotdeauna in evidenta. Vei lasa impresia ca esti o fata neingrijita si nu cred ca vrei asta.
9. Machiajul si tocurile la plaja. Intotdeauna au exista discutii despre machiajul exagerat, dar ce ziceti despre fetele, care se machiaza si poarta tocuri chiar si atunci cand nu este cazul? Sa mergi la plaja, incercand sa iesi in evidenta pe niste platforme imense, iar fondul de ten si mascara sa ti se intinda pe fata? Penibil!
10. Logo-urile. O alta greseala des intalnita, este alegerea unor tinute sau accesorii fake. Nu incerca sa iesi in evidenta cu ele, pentru ca nu vei impresiona pe nimeni. Este de preferat sa porti o geanta de calitate, dar care nu este Louis Vuitton, decat sa porti un fals de plastic. Un sfat sincer: Evita-le!
Sursa: acasatv.ro (c)
Gerul de afara ne pot face viata un infern. Dincolo de neplacerea de a merge prin frig, gripa de sezon si inconvenientele celor trei pulovere puse unul peste altul, frigul ne afecteaza foarte mult pielea, mai ales tenul si mainile. De aceea, pe timpul iernii, multe femei se confrunta cu o uscare accentuata a tenului si chiar cu o sensibilitate excesiva. Daca vrei sa previi aparitia acestor probleme specifice vremii foarte reci, iti dam cateva sfaturi.
Fara exfoliere.
Dermatologii sunt toti de aceeasi parere. Iarna, cand este foarte frig, trebuie sa te abtii sa iti exfoliezi tenul, deoarece poate duce la accentuarea senzatiei de uscaciune si chiar de usturime.
Dus, nu baie in cada.
O baie lunga si fierbinte poate pare un vis, dar nu va face altceva decat sa iti lase pielea uscata si sa iti cauzeze mancarimi. Pe timpul iernii, alege mai curand sa faci un dus decat o baie lunga. De asemenea, dermatologii recomanda ca pe parcursul iernii sa faci dus numai o data pe zi, fara sa stai prea mult sub jetul de apa fierbinte.
Schimba sapunul.
Unele tipuri de sapun pot fi foarte dure cu pielea, mai ales iarna. Specialistii recomanda ca mai ales pe perioada anotimpului rece sa folosim un sapun cu glicerina, ultrahidratant.
Fara prea multa caldura.
Caloriferele, radiatoarele sau aerotermele produc o caldura uscata, care nu-i face bine pielii tale. Da termostatul mai incet si mai pune-ti un pulover pe tine.
Fii atenta la ce creme folosesti.
Frigul distruge bariera naturala de protectie a pielii si tu trebuie sa ajuti la refacerea sa. Te ajuta sa folosesti o crema cu ceramide sau cu uree. Poti sa ceri la farmacie si creme preparate in laboratoarele proprii, fara coloranti, conservanti si parfum, dar cu vitamine.
Evita hainele de lana.
Aici este o problema. Hainele de lana sunt foarte calduroase, ideale pentru iarna, dar agraveaza senzatia de uscaciune si de mancarime a pielii. Incearca sa porti intotdeauna o bluza de bumbac pe sub puloverul gros de lana.
Sursa: acasatv.ro (c)
În orice situaţie dificilă, ai nevoie de un ajutor din partea destinului pentru ca şansele să-ţi surâdă din nou. Ei bine, dacă porţi anumite culori, vei trece cu bine peste probleme. Culorile ne-au influenţat dintotdeauna starea de spirit. Unele ne aduc buna-dispoziţie, unele ne liniştesc, iar altele ne fac melancolici.
Dar asta nu e singura lor calitate, anumite culori ne ajută să rezolvăm situaţiile conflictuale sau pe cele care par fără ieşire. Iată cum te ajută să ieşi din impas o anumită culoare, în câteva situaţii frecvente de viaţă.
Emoţiile te copleşesc
Culoarea norocoasă: VERDE
Pentru prima dată în viaţă, trebuie să vorbeşti în faţa colegilor? Ţi-ai găsit un alt serviciu şi vrei să faci o impresie bună? Totul e bine, dar… emoţiile te copleşesc, picioarele îţi tremură şi ai uitat tot „discursul” pe care l-ai pregătit temeinic. O bluză sau o eşarfă verde te va ajuta să-ţi redobândeşti calmul şi liniştea interioară. În plus, această culoare te îndeamnă să „te aduni” şi să-ţi exprimi gândurile cu uşurinţă şi cu claritate. Ţi s-au înecat toate corăbiile…
Culoarea norocoasă: ALBASTRU
Prietenele tale sunt prinse cu viaţa lor şi nu mai au timp de tine, cu soţul tău rar mai ai timp să discuţi deschis. Tocmai de asta, în ultimul timp te simţi din ce în ce mai tristă şi mai izolată. Parcă ţi s-au înecat toate corăbiile. Un pulover sau o cămaşă de un albastru senin îţi va schimba dispoziţia în care te afli. Albastrul este o culoare care-ţi ridică moralul şi-ţi aduce linişte în suflet.
Îţi dă o energie profundă şi liniştitoare, care te va ajuta să priveşti lucrurile cu mai multă detaşare şi să-ţi deschizi sufletul către cei dragi. Iar dacă ai în casă obiecte decorative albastre, este şi mai bine. Ai un vis de îndeplinit!
Culoarea norocoasă: ROŞU
Eşti pe punctul să-ţi împlineşti visul după care tânjeşti de atâta timp: să-ţi cumperi căsuţa pe care ţi-ai proiectat-o în gând încă din tinereţe. Însă, după ce au trecut momentele de exaltare, te simţi tensionată şi stresată. Îţi este frică să nu intervină ceva neaşteptat. În aceste momente, poartă o bluză sau o rochie roşie. Îţi redă energia şi tonusul pozitiv şi va atrage şansa de partea ta.
În plus, te vei simţi mult mai încrezătoare în propriile forţe, iar ceilalţi vor remarca acest lucru.
Sursa: clickpentrufemei.ro (c)
Trend-ul military este unul dintre cele mai populare din acesta perioada si unul dintre preferatele mele din acest sezon de toamna-iarna 2010-2011. Asa ca m-am gandit sa-i dedic astazi un ghid de buna purtare. Afla cum poti asorta cu succes acest trend!
Te-ai intrebat cum se “pupa” masculinitatea pieselor military cu feminitatea mult promovata in acest sezon? Foarte bine! O piesa delicata este binevenita pentru a domoli putin piesele vestimentare sobre. Cum faci acest lucru? Asorteaza:
Tinutele din piele sunt si ele foarte populare in acest sezon, asa ca poti sa impusti doi iepuri in acelasi timp! Asorteaza:
- o pereche de ghete military cu o pereche de colanti din piele
- un trench military cu o fusta chic din piele
- un sacou military cu o geanta mare din piele neagra (daca are si tinte, cu atat mai bine)

Revenim la feminitate, dar de aceasta data iti recomand sa porti piese vestimentare din dantela (tendinte in moda din acest sezon) cu piesele military. Asorteaza tinute precum:
- o rochie dantelata cu cizme military cu toc
- o fusta din dantela cu un trench military
- o bluza romantica cu insertii din dantela cu un sacou military cu nasturi
Primeste articole prin email
Subiecte hot