Rezultatele cautarii pentru culorile anului 2012

Verdele smarald va fi culoarea anului 2013

Postat in Tendinte   Tags:

culoarea anului 2013 verde smaraldVerdele smarald a fost desemnata culoarea anului 2013, au anuntat reprezentantii companiei americane Pantone. Incepând din 2000, compania Pantone, specializata in productia de lacuri si vopsele, dezvaluie in fiecare an nuanta sau culoarea care va fi favorizata in urmatoarele 12 luni in industria modei, industria obiectelor decorative si industria produselor cosmetice, informeaza lemonde.fr.

Astfel, pentru 2013, nuanta verde smarald a fost aleasa culoarea anului. “Cu toate fatetele si stralucirea sa, verdele smarald exercita o fascinatie deosebita asupra oamenilor din negura timpurilor. Dintr-un punct de vedere simbolic, el evoca claritatea, reinnoirea si reintinerirea, elemente vitale intr-o lume foarte complexa”, a declarat Leatrice Eiseman, directorul executiv al Pantone Color Institute.

Adeseori asociata cu piatra pretioasa omonima, culoarea smarald ii face pe oameni sa se gândeasca la lux si sofisticare. Verdele smarald succede nuantei Tangerine Tango (o nuanta de rosu-orange), selectionata pentru aerul ei energic, ideal pentru “a-si incarca bateriile si pentru a merge inainte”, dupa cum anunta anul trecut compania Pantone.

Alegerea culorii anului nu este aleatorie. Compania Pantone studiaza influenta pe care culorile o au pe plan mondial, inclusiv utilizarile lor in industria cinematografica si cea de divertisment, in colectiile de arta de pe Glob, dar si in ceea ce priveste destinatiile de vacanta in voga. Importanta unei culori poate sa provina si din anumite criterii tehnologice, din disponibilitatea noilor texturi si a efectelor pe care o culoare le are asupra lor.

Sursa articol Mediafax

Termeni populari de cautare:

Cinci calatorii recomandate de revista National Geographic

agua azul chiapas mexicoCelebra revista National Geographic a alcatuit un top al celor mai interesante destinatii pentru sfarsitul anului 2012. Fie ca adori zapada sau iti doresti sa petreci Sarbatorile la soare, pe plaja sau in orase superbe, topul NG le cuprinde pe toate. Cu siguranta iti vei gasi inspiratia pentru vacanta de iarna din acest an.

Petra si Wadi Rum, Iordania – Poti uita de vremea rece in Petra si Wadi Rum. Te vei aventura pe munti si pe poteci, descoperind temple construite in stanca si comori nationale spectaculoase. Ca turist poti apela la un tur cu masini 4×4.

Cuba – Arhitectura si culorile Cubei iti vor incanta sufletul. In timp ce vei explora bulevardele din Havana, vei avea ocazia sa descoperi cultura si istoria republicii. Este musai sa incerci un trabuc havanez la un pahar de rom.

Preda-Bergun, Elvetia – 39 de tunele, 55 poduri, 7 km si o diferenta de altitudine de 1123 metri reprezinta capodopera inginerilor de cai ferate elvetieni. Poti calatori cu trenul sau cu sania de lemn! Elvetia este o destinatie perfecta pentru iubitorii muntilor si zapezilor nesfarsite.

Miami, Florida – Miami este extrem de vibrant, inclusiv iarna. Din ianuarie pana in martie Miami este gazda expozitiei de arta Art Deco (13-15 ianuarie), festivalului de mancare si vin (18-20 februarie), cursuri de gatit tinute de unii din cei mai buni sefi din lume (23-26 februarie). Si poate cel mai important, din 2 pana in 11 martie poti participa la Festivalul International de film din Miami. Craciunul si Revelionul petrecute in Miami te vor relaxa si bine dispune.

Chiapas, Mexic – In cazul in care vrei sa scapi de frig iarna aceasta, cel mai sudic oras din Mexic iti ofera o comoara sub forma de jungla, munti vulcanici si ruine maiase spectaculoase. Fermele de cafea organica si un proiect de ecoturism iti ofera tururi si cazare.

Sursa: mayra.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Sapte trucuri care te ajuta sa maresti spatiul locuintei

Postat in Casa   Tags:

Când locuieşti într-o casă sau într-un apartament de mici dimensiuni, numai voinţă să n-ai şi nu vei reuşi să obţii efectul de lărgire a spaţiului. Încearcă măcar unul dintre cele sapte trucuri de mai jos şi vei observa diferenţa!

1. Vopseşte pereţii în nuanţe delicate! Oricât de atrăgătoare ar fi culorile închise, vor avea efect de micşorare a spaţiului. Cu cât vopseaua are o culoare mai deschisă, cu atât spaţiul va fi mai larg. Un truc la îndemână este să creezi puncte de atracţie a privirii, prin vopsirea unui singur perete într-o nuanţă închisă şi plasarea unui surse de lumină cum este o aplică. În acest fel, camera va părea mult mai spaţioasă.

schimbari care maresc locuinta2. Adaugă textură tavanului! Texturile metalice pot fi utilizate în locul vopselei albe pentru tavan, mai ales dacă este vorba despre o textură aurie. Rezultatul este o cameră mai înaltă.

3. Surpinde! Elementele surpriză atrag atenţia şi fac pe oricine să uite că a păşit într-o locuinţă cu camere mici. Alege alb pentru mobilă şi culoare pentru pereţi, alege o aplică surprinzătoare ca formă sau cumpără o lampă de podea originală. Şi spoturile sunt un avantaj. Pot fi plasate în spaţii înguste şi ascunse, dând amplitudine prin luminarea acelor zone.

4. Arta îţi vine în ajutor – Tablourile reprezentând peisaje ample, confer profunzime pereţilor pe care sunt fixate.

5. Oglinzile amplifică – Îndrăzneşte să te joci cu oglinzi în camerele mici. Efectul este cu atât mai reuşit dacă le aşezi pe un perete opus cu o fereastra. Nu este o investiţie foarte scumpă şi vei fi surprinsă cât de mult va mări încăperea. Până şi oglinzile micuţe pot crea senzaţia de spaţiu. Odată ce ai adunat 3-4, chiar şi de forme diferite, prinde-le una lângă alta, la o mici distanţe.

6. Creează transparenţe! Accesoriile sau mobilierul de mici dimensiuni realizat în mare parte din sticlă te ajută să realizezi transparenţe, ideale pentru a da iluzia de spaţiu mai mare. Într-o baie mică, o etajeră din sticlă este exact ceea ce trebuie pentru a o lărgi vizual, iar într-o sufragerie nu prea generoasă ca mărime, este potrivită o măsuţă de cafea din sticlă.

7. Decorează cu isteţime! Poţi crede că pentru o încăpere mică este bine să cumperi mobilă pe măsură, însă este de ajuns să ai o singură piesă specială decât multe altele mărunte care încarcă prin cantitate nu atât prin mărime. Mobilierul ieşit din comun va da personalitate locuinţei. Vei avea numai de câştigat dacă dai dublă utilitate mobilei, în ceea ce priveşte depozitarea rezistelor şi cărţilor. Mesele de bucătărie pot fi folosite şi ca birouri. La fel de utile sunt paturile sau mesele de sufragerie care creează spaţiu prin simpla lor pliere.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Top zece cele mai romantice locatii din Romania

Paris, Venetia, Praga, Viena… Cele mai romantice destinatii turistice ale Europei. In ton cu ultimele activitati ale ministerului condus de eleganta doamna Udrea, care vrea cu orice pret (numai imnul a costat 10.000 de euro) sa resusciteze turismul national muncind cu ardoarea Mesterului Manole la “construirea” brandului de tara, Feminis.ro propune topul celor mai romantice zece destinatii din Romania, locuri in care natura si istoria compun impreuna cea mai frumoasa partitura inchinata iubirii.

Reprezentantul Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania, Traian Badulescu, Miriam Bonasi, manager-marketing al agentiei de turism Europa Travel si Rodica Dragomirescu, responsabila departamentului de turism intern al agentiei Perfect Tour, cu peste 30 de ani de experienta in domeniu, ne-au ajutat sa gasim cele mai romantice zece destinatii ale Romaniei.

1. Sighisoara – Stradutele inguste, casele viu colorate, fiecare colt al cetatii te arunca parca intr-un timp in care tu erai o printesa capricioasa iar partenerul tau, un frumos cavaler. Niciun indragostit nu trebuie sa rateze Sighisoara. Cetatea medievala este probabil locul cel mai potrivit in care sa-ti traiesti mai viu ca oricand povestea de dragoste. NU rata: Festivalul Medieval de la Sighisoara, de la sfarsitul lunii iulie si o plimbare calare (in zona s-a dezvoltat turismul ecvestru)

destinatii romantice din romania2. Litoralul Marii Negre – Un rasarit de soare la Eforie, sau un apus la Cap Aurora. Ce poate fi mai romantic decat o vacanta cu partenerul pe malul marii? Desi o statiune precum Mamaia ofera poate conditii mai selecte, dragostea si romantismul se consuma in general departe de ochii multimii. NU rata: Un rasarit de soare la Cap Aurora

3. Delta Dunarii – Luminile se oglindesc in apa Dunarii. Barci intarziate prin canale mai sparg din cand in cand linistea noptii. Un pescar se intoarce acasa dupa o zi lunga de munca. Cu navoadele stranse el merge trist. Abia cand femeia ii deschide usa, in lumina din prag se vede un zambet cald. Ajunsese acasa. Delta, salbatica si capricioasa si… atat de romantica. NU rata: Gura Portitei

4. Maramures – Situat in inima Europei, Maramuresul este tinutul bisericilor de lemn, al legendelor al peisajelor impresionante si traditiilor stravechi. In Maramures au ramas intacte cultura, traditiile si viata taranului din trecut. Nimeni nu poate sa va tulbure linistea, iar peisajele sunt parca desprinse din povesti. NU rata: Cimitirul Vesel de la Sapanta si putin mai in sus satele cu vile de lux, alaturi de cocioabe ponosite

5. Bucovina – Cu siguranta nu exista un alt loc in lume cum este Bucovina in Nordul Moldovei. Monumente de arhitectura cu fresce interioare si exterioare din acest colt de tara au fost trecute de UNESCO in lista monumentelor de arta universala. Este locul ideal unde puritatea dragostei se ingemaneaza perfect cu misticismul religios. Bogatia naturii completeaza in mod armonios toate acestea. NU rata: Manastirea Voronet

6. Valea Prahovei – Culorile toamnei, albul iernii, verdele debordant al primaverii si diminetilor de vara. Ce poate fi mai frumos decat o plimbare in doi pe potecile incarcate de povesti de pe Valea Prahovei? Sfatul meu: chiar daca pretul e destul de mare (al unui somn de doar cateva ore), porniti in plimbare cu masina dis de dimineata, cand ceata se ridica din munti si drumul este numai al vostru. NU rata: O vizita la cetatea Rasnov, unde daca ai noroc dai peste body-guardul fara un ochi, care iti citeste viitorul

7. Iasi – Multi ar spune ca nimic nu se poate compara cu o plimbare romantica prin centrul Iasului. De la Palatului Culturii, pe Bulevardul Stefan cel Mare, apoi pe langa Mitropoliile Iasilor. Istoria si cultura se intrepatrund, iar bisericile si manastirile adopostite de cele sapte coline ale capitalei Moldovei imbraca intr-o aura mistica existenta tot mai desacralizata. Pe o banca din Copou, soaptele de amor ale indragostitilor vibreaza in ton cu fosnetul teiului care l-a inspirat pe Eminescu. NU rata: Copoul

8. Brasov – Probabil orasul in care vechiul si modernul se imbina in cel mai armonios mod cu putinta. Centrul istoric cu conacele vechi, bastioanele de aparare, zidurile crapate, portile orasului, dealurile si muntii care ii inconjoara, apa, aerul si parfumul padurilor de pe Tampa. NU rata: O plimbare prin Piata Sfatului

9. Targu Jiu – “Un sir de 40 de perechi de indragostiti asezati fata in fata, cu genunchii stransi si a caror curbura evoca ritmul unor arcade geminate. O linie mediana, intrerupta de braul infinit al bratelor ce se petrec unul cu altul”, intr-un cuvant Brancusi si opera la care fiecare indragostit viseaza macar o data in viata sa ajunga: Poarta Sarutului. Asezate cu maiestrie in orasul Targu Jiu operele celui mai mare sculptor roman aseaza orasul gorjean pe harta destinatiilor romantice. NU rata: Poarta Sarutului

Zece! Cel a mai romantic loc este acela unde fiecare isi traieste povestea de dragoste. Amintirile imbraca fie si un loc ponosit in haine pitoresti. NU rata: sa privesti cu iubire in jur

Sursa: feminis.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Modele de unghii in culori neon si cu pietre semipretioase de vara

Postat in Unghii   Tags:

Vara este cel mai bun sezon pentru a experimenta diverse idei de stil. Daca ti-am spus ca in materie de vestimentatie vara aceasta se poarta culorile neon, imprimeurile florale, colierele supradimensionate din pietre semipretioase sau sticla, este momentul sa iti spunem ca aceleasi trenduri se aplica si atunci cand vine vorba de infrumusetarea unghiilor.

Daca iti doresti cea mai hot manichiura a verii, atunci iti facem cateva propuneri aproape irezistibile. Manichiura nu mai este demult ce era pe vremea buncii si daca ne uitam la ce se poate face in saloane putem spune ca a devenit chiar o arta.

Asadar, specialistii din saloane ne recomanda pentru aceasta vara manichiura simpla accesorizata cu cristale opulente. Poti alege un fond alb, semi-mat, decorat cu cristale colorate. O alta manichiura inedita este cea simpla, intr-o singura culoare pentru noua unghii, si o culoare neon, care sa intre in contrast, pentru cea de-a zecea unghie.

Daca iti place manichiura pictata, trebuie sa stii ca poti alege combinatii de nuante pastelate – bleu, violet pal, roz pudrat, dau combinatii de nuante neon. Bulinele sunt inca in voga, florile de asemenea, precum si oja cu sclipici. Daca vrei ceva ultrasofisticat, poti alege abtibilduri pentru unghii cu modele animal print sau care sa ilustreze mini-peisaje. Orice ai alege, regula de aur este sa fii indrazneata si sa dai frau liber imaginatiei.

Sursa: acasatv.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Mai multe modele de manichiura in culorile anului 2012

Postat in Unghii   Tags:

Vestea cea buna anul acesta in materie de manichiura este ca au revenit in trend culorile nud. Dupa un exces de culori fluorescente si culori ciudate, accentul cade in acest sezon pe culori dragute, nuante purtabile si cremoase de bej.

Asta nu inseamna ca nu ne putem bucura de culori vii in aceasta primavara, dar sunt mai populare culorile de rosu clasic, culorile pastel, nuante moi de galben in combinatie cu diferite umbre inchise sau manichiura cu aplicatii metalice.

Noile nuante neutre, culorile minimaliste au avut cel mai mare impact anul acesta la prezentarile de moda. Nuante cremoase de gri, alb, roz pal si bej au reimprospatat look-ul manechinelor, fiind in contrast perfect cu hainele si accesoriile cu diferite imprimeuri.

Feminitatea si frumusetea au fost doua dintre trasaturile subliniate la prezentari. Prin manichiura acestea au fost puse in evidenta prin nuante de rosu, burgundia, nuante indraznete pastel, coral si verde crud. La unele prezentari look-ul a fost completat prin aplicarea aceleiasi culori pe buze si pleoape.

Prin modelele lor fanteziste manichiuristii au dovedit ca pot face aproape orice model cu o trusa, putin sclipici sau sabloane si un pistol de aplicat oja cu aer.

Acum ca standardele au fost ridicate, totul consta in perfectionarea artei si axarea pe manichiuri mai abordabile cum ar fi modele cu paiete, manichiura bicolora cu umbre, figuri geometrice si un model inspirat din “lebada neagra” de la prezentarea Wayne.

Nu ezitati sa incercati oricare dintre urmatoarele modele de manichiura, dar nu uitati sa le asortati cu look-ul pentru care ati optat!

Sursa: stilfeminin.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Cum ingrijesti hibiscusul cunoscut drept si trandafir japonez

Postat in Plante   Tags:

Cunoscut şi sub denumirea de trandafir japonez, hibiscusul dă o pată de culoare oricărei locuinţe. Este uşor de întreţinut şi, când este bine îngrijit, înfloreşte toată vara. Iată cum ai grijă de el! Hibiscusul crește sub forma unui tufiș înalt și provine de pe tărâmurile Orientului Îndepărtat.

De la începutul primăverii, are nevoie de mai multă umiditate decât în restul anului. Temperatura optimă de creștere variază în jurul a 20 de grade Celsius. Cu toate acestea, când stă la umbră, rezistă chiar și la 43 de grade Celsius. În anotimpul rece, temperatura nu trebuie să coboare sub 10-15 grade Cel­sius. Dezvoltarea plantei este favorizată de așezarea în încăperi orientate spre sud.

Cum scapi de dăunători: Dacă în apropierea verii observi că planta îşi pierde bobocii înainte să se deschidă, atunci trebuie să iei măsuri. Fie razele soarelui cad direct pe ea, fie este invadată de paraziți și nu mai are resurse să se dezvolte cum trebuie.

Printre cei mai răspândiți dăunători sunt păduchii de frunze și păianjenii, care atacă prima oară frunzele tinere și bobocii. Ca să scapi de ei, trebuie să tratezi planta cu insecticid, pe care îl amesteci cu apa și îl pulverizezi pe plantă.

trandafir japonezÎl găsești în magazinele de specialitate. Pentru însănătoșire, sunt necesare minimum două serii de stropiri cu această substanță. Dacă atacul dăunătorilor este într-un stadiu incipient, poți aduna insectele cu o cârpă umezită în spirt medicinal.

Câte soiuri de hibiscus există: Hibiscusul se remarcă prin splendoarea florilor, asemănătoare cu cele ale trandafirilor de grădină. În funcție de soiuri, florile pot fi mai simple sau mai bogate, iar culorile diferă de la alb și galben, până la nuanțe calde de roz sau de roșu-închis. Deși floarea durează doar o zi, strălucirea ei merită tot efortul.

Vara începe fertilizarea: Fertilizarea hibiscusului trebuie să aibă loc de mai multe ori în timpul verii, deoarece o carență de azot afectează calitatea frunzelor și a florilor.

Vara, trebuie să ţii planta în locuri semiumbrite, iar la sfârșitul anotimpului și toamna o poți muta în plin soare pentru a favoriza dezvoltarea și maturizarea lăstarilor.

Înlocuiește-i anual pământul: Substratul pentru hibiscus trebuie să fie un amestec format din trei părți mraniță, o parte pământ de țelină și puțin nisip. Ai grijă să înlocuiești în fiecare an pământul de la suprafață cu altul proaspăt.

Primăvara, la intervale de trei-cinci ani, în funcție de mărimea plantei, poți să transplantezi trandafirul japonez în vase mai mari. Pe fundul ghiveciului se pun pietre sau cioburi de teracotă pentru a ușura drenajul apei.

INFO: Din florile de hibiscus se prepară infuzii, decocturi şi substanţe cu proprietăţi calmante, antiinflamatoare, antioxidante, antibacteriene şi antifebrile.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Design interior la moda 2012 cu tematica de primavara

Postat in Deco   Tags:

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la primăvară mă gândesc la flori, culori calde, lumină, caldură, miresme de copaci înfloriţi, campuri de un verde crud ireal, la galben, la roz, la verde si la raze de soare printre crengile copacilor.

Nu ştiu tu ce părere ai, dar eu am simţit nevoia să mă transpun cumva în această minunată perioada a anului, în care viaţa pare să o ia de la început. Aşadar, de ce să nu aducem primăvara şi în casă?

În primul rând, decoraţiunile de primăvară trebuie, fara doar şi poate, să exprime tema şi culorile primăverii. Verde, galben, nuanţe vii florale, imprimeuri florale şi flori naturale vor da negreşit lumină, prospeţime şi caldură casei tale. Nu trebuie să schimbi mobilierul, tapiseriile sau culoarea pereţilor în fiecare sezon, în primul rând pentru că este scump. Combinând câteva accesorii pentru interior, cu multă lumină naturală şi cu o paletă de culori potrivită casei tale, vei obţine uşor un decor primăvăratic.

Cea mai uşoară soluţie de a schimba decorul sezonier instant este alegerea unor noi draperii, adăugarea plantelor verzi şi a florilor naturale în cameră, şi chiar a unui covor nou sau a unor perne cu imprimeuri florale pentru canapeaua ta. Dacă eşti pasionată de schimbarea decorului în fiecare anotimp, cumpără-ţi din timp seturi de draperii, feţe de perne, feţe de masă, etc, pentru a le avea la îndemană.

Un alt mod de a schimba atmosfera camerei este prin folosirea de vaze cu flori şi lumânări în nuanţe pastelate. Pentru locul de luat masa foloseste veselă colorată, o nouă faţă de masa şi şerveţele colorate, şi asează în mijlocul mesei o vază plină cu flori proaspete. Seara, schimbă vaza cu flori cu câteva lumânări de înălţimi diferite, grupate câte 3,5 sau 7. În dormitor, pur şi simplu, poţi schimba lenjeria de pat cu una înflorată, şi mai poţi adăuga draperii şi plante naturale.

Lemnul sau textilele uşoare şi colorate se potrivesc perfect decorului de primăvară, aşa că dacă beneficiezi de un frumos parchet din lemn natural, pune-l în valoare, şi în loc de un covor care sa îl acopere în întregime, alege un covor mic, într-o culoare vie. Pentru a aduce şi mai multă lumină în cameră, adaugă câteva oglinzi în apropierea ferestrelor, dar să ai grijă ca acestea să se potrivească decorului; deschide ferestrele pentru a lasa aerul curat să intre în casă, iar dacă ai o gradină, iar copacii şi florile au înflorit, vei avea în casă un adevărat miros de primăvară!

Inspiră-te, decorează şi invită-ţi prietenele la un ceai verde în noua ta casă cu iz de primăvară. Cu aceste câteva idei simple vei transforma cu uşurinţă un interior simplu, într-unul nou şi plin de viaţă, care te va face să te bucuri din plin de acest anotimp!

Sursa: intrefete.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Buchete de mireasa stralucitoare 2012 de primavara

Postat in Mirese   Tags:

Primavara este anotimpul care insipra dragoste si sensibilitate prin prospetimea florilor, ierbii si stralucirea timida a razelor soarelui. Iata de ce unele cupluri aleg aceasta perioada a anului pentru desfasurarea marelui eveniment: nunta de primvara. Buchetul de mireasa este este un aranjament floral de mare importanta in planificarea nuntii. Acesta este elementul cheie in alcatuirea celorlalte aranjamente de nunta si, desi in Antichitate avea un rol protector, in zilele noastre s-a materializat rolul estetic.

Buchete de mireasa de primavara delicate

Mireasa firava cu o rochie de mireasa diafana, care prin miscari fine da zenzatia ca pluetste precum zborul regal al unui future frumos colorat va dori aranjamente florale alcatuite din flori suave, insa puetrnic mirositoare. Florile albe: frezii, lalele, lacramioare, liliac, trandafirasi, anemone, orhidee sunt elegerea perfecta pentru alcatuirea buchetului de mireasa de primavara. Albul este culoarea ce ofera senzatia de puritate, delicatete si inspira eleganta.

Buchete de mireasa de primavara parfumate

Florile de primvara, pe langa faptul ca sunt viu colorate, au si un miros puternic care te poate invalui pe tine, ca si mireasa intr-un aer de poveste. De asemenea reprezinta si o posibilitate de a reduce bugetul de nunta, fiind flori de sezon, astfel ele devenin mai usor de procurat, iar costurile sunt mai reduse. Insa aroma cu care vrei sa iti imbii invitatii depinde foaret mult de tipul nunti. Pentru o nunta formala, in aer liber sau la malul marii foloseste flori simple, suave: lacramioare, liliac, orchidee. Insa pentru o nunta fastuoasa alege flori mari, impunatoare:precum trandafirii, bujorii, ranunculus etc.

Buchete de mireasa de primavara colorate

Creatorii de moda s-au inspirat din prospetimea gradinii de primvara si au adoptat culorile tari, puternice incolectiile din 2012. Asaar alegerea perfecta pentru nunta de primvara este un buchet de mireasaalcatuit din floriviu colrate: albatru, mov, visiniu, galben etc. Insa nici culorile patel nu si-au pierdut importanta in alegerea paletei de nuante pentru nunta in 2012. Rozul si verdele pal devin inlocuitoarele albului diafan, creand aceasi nuanta de simplitate si oferind eleganta prin transparenta dar si o nota de culoare, in acelasi timp.

Buchete de mireasa de primavara indraznete

O alegerea indrazneata pentru alcatuirea buchetului de mireasa pentru o nunta de primvara o poate reprezenta atat culorile neobisnuite din buchetul de mireasa cat si forma nonconformista a acestuia. Culorile care sfideaza natura pot fi trandafirii albastri, negri sau lalele mov inchis. Cat despre forma buchetului, au apus vremurile cand buchetul de mireasa era alcatuit doar in forma rotunda sau cascada, ulterior. In 2012 esti liber sa laegi de la simplitate si rafinament la eleganta si extravagandist. Formele moderne pentru buchetul de nunta pot fi inspirate din moda: buchete de mireasa in forma de plic de mana, posetuta cu baretuta, bol etc. Lasa0ti imaginatia sa lucreze si apeleaza la specialisti.

Sursa: karena.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Creme usor colorante, care bronzeaza treptat pielea

Pentru că vara pare mai departe ca oricând, bronzul frumos al pielii pare şi el un vis îndepărtat. Cea mai naturală abordare este cea a cremelor uşor colorante, care bronzează treptat, fără să lase urme vizibile şi care, folosite corect, fără excese, arată cel mai aproape de natural. Aceste creme pot fi folosite pe tot parcursul anului, dar o aplicare mai rară este recomandată iarna, pentru a evita o colorare artificială, care să iasă în evidenţă.

autobronzant iarnaCând vine vorba de machiaj, este cel mai indicată evitarea produselor bronzante, în special a celor strălucitoare. Acestea pot oferi un aspect sănătos şi atrăgător pe timpul verii, dar iarna arată complet nenatural în primul rând din cauza luminii. Lumina din timpul verii este general mai caldă şi se potriveşte cu strălucirea aurie a fardului. Pe când, în timpul iernii soarele apare mai rar, iar atunci când apare, vei observa o diferenţă de tonuri faţă de culorile sale de vară, în special din cauza mediului înconjurător.

Mat
Cuvântul de ordine pentru bronzul de iarnă. Nicio strălucire aurie nu este indicată pe pielea ta în sezonul rece. Foloseşte un fond de ten cu o nuanţă mai închisă decât de obicei, sau aplică o pudră mai închisă peste fondul tău de ten. Aplică în cantităţi foarte mici, cu o pensulă mare pe frunte, pomeţi, bărbie şi nas, asigurându-te că este bine estompat.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Primele tendinte din 2012: cele mai estetice culori

Postat in Tendinte   Tags:

Asa cum v-am obisnuit, la inceput de an intoarcem toate privirile catre Pantone si aflam care sunt culorile care vor inunda tinutele lui 2012 in moda. Anul acesta tot nuantele nude castiga locurile fruntase, iar portocaliul ramane cea mai iubita culoare, albastrul inchis si rozul aprins sunt cele care se disting prin intensitate, iar verdele este doar o urma delicata.

Daca te-am facut curioasa, este timpul sa insiruim cele mai frumoase culorile ale noului an, culori care in moda sunt abordate de majoritatea designerilor, si care sigur vor inveseli orice tinuta.

Tangerine Tango (portocaliu mandarina)
Asocierea acestor doi termeni: mandarina si tango nu poate sa insemne decat senzualitate debordanta. Portocaliul intens inspirat de parfumul puternic al mandarinei este cea mai intalnita nuanta pe podiumurile lui 2012, este simbolul sezonului cald, al feminitatii si singura nuanta care pare sa se asocieze cu usurinta cu oricare dintre culorile la moda in acest an.

Bellflower (movul zorelelor)
Zorelele sunt flori asemanatoare rochita randunicii, insa au o nuanta foarte interesanta de mov. Tocmai aceasta nuanta inspira moda in acest an, un mov delicat, nu atat de intens, insa perfect pentru a se evidentia el singur. Se pare ca il regasim asortat de cele mai multe ori cu albastru.

nuanta mov delicat bellflower movul zorelor

Sweet Lila (lila deschis)
Febra roze-ului nu scade nici in acest an, si devine o pasiune frematatoare pentru un lila delicat, ca o adiere de vant, inconjurat de tente de roz. Designerii il prefera mai ales pentru rochii usoare de vara, din materiale diafane, si il asorteaza cel mai adesea cu portocaliu sau alb.

sweet lila deschis

Solar power (galben solar)
Galbenul puternic, desprins din puterea soarelui, asa cum ii spune si numele, este parte din moda color-blocking a lui 2012. Spre marea noastra uimire, chiar si designerii care au ales mereu nuante delicate pentru creatiile lor, precum Monique Lhuillier sau Oscar de la Renta, chiar si Elie Saab, au introdus aceasta nuanta pe rochii in croieli extrem de feminine. Rezultatul? Absolut spectaculos.

solar power galben solar

Vezi toate nuantele de culori aici
Sursa: divahair.ro (c)

Pe tine care, dintre cele 4 culori prezentate, te-a cucerit?

Termeni populari de cautare:

Matar.ro
StarShinerS

Primeste articole prin email

Etichete tunsori si manichiura