
Să te epilezi în faţa iubitului, să nu te mai machiezi şi să nu-ţi mai aranjezi părul când eşti cu el… Puţin câte puţin şi fără să-ţi dai seama, rutina învinge estetica. Nu-i permite! Cu timpul, relaţiile de cuplu devin mai relaxate, şi fiecare dintre noi se descoperă în faţa celuilalt. Şi nu vorbim numai de sentimente, ci şi de alt tip de intimităţi. Descoperă cele cinci gesturi de frumuseţe pe care ar trebui să începi să le eviţi de acum.
1. Să-ţi aplici măşti faciale şi alte tratamente ţipătoare. Fetelor, aşa cum voi nu vreţi să vedeţi cum îşi îndepărtează bărbaţii părul din nas, ei nici atât nu sunt interesaţi să vadă cum vă aplicaţi peeling-ul pe faţă. Soluţia? Dedicaţi o zi pe săptămână acestui tip de activităţi şi spuneţi-i că veţi fi puţin ocupate.
2. Să nu te faci frumoasă la sfârşitul săptămânii. Evident, nu se pune problema să stai duminică după-amiază în casă machiată şi îmbrăcată ca la spectacol, dar să-ţi aplici un pic de mascara pe gene, o culoare suavă în obraji sau un strat de gloss pentru a-ţi îndulci buzele, te va face să fii văzută cu alţi ochi. Sau poţi să recurgi la unele cosmetice cu efect surprinzător, cum ar fi un serum ce revitalizează instantaneu tenul şi combate oboseala.
3. Să faci un duş şi atât. În faza iniţială a relaţiei, duşul în doi e întotdeauna distractiv şi excitant dar, din păcate, cu timpul, acest moment devine inexistent sau, în cel mai bun caz, foarte rapid. Dacă de abia
poţi să-i dedici puţin timp, măcar din când în când, fă-l memorabil. Foloseşte produse cu ingrediente stimulante, ca menta sau lavanda. Spune-i iubitului să-ţi şamponeze părul, făcându-ţi un masaj uşor, în timp ce tu îi alinţi pieptul cu un gel de duş răcoritor sau îi aplici spuma de ras. Decorează baia cu lumânărele parfumate, pune muzică senzuală şi închide-ţi toate telefoanele.
4. Să renunţi la machiajul îndrăzneţ. Vine un moment când dispare dorinţa de a-ţi evidenţia buzele cu roşu pasional, care te face sexy în faţa lui. Cel mai probabil, el mai păstrează imaginea de femeia fatală cu care te-a cunoscut. Aşa că, într-o seară, când ieşiţi să cinaţi, încearcă să recuperezi lookul cu care l-ai fascinat. De exemplu, alternează umbrele de pleoape folosite cu unele mai întunecate sau mai strălucitoare sau alege un blush, pentru a conferi obrajilor un aspect mai tineresc.
5. Să-ţi negljezi coafura. Ştiu că e foarte comod să-ţi prinzi un coc la repezeală cu elasticul de păr al micuţei tale, dar acest tip de coafură nu e în niciun caz stilat sau atractiv. Dacă ceea ce-ţi doreşti este să atragi atenţia, ai grijă la micile detalii. Dacă vrei să-ţi strângi părul într-un mod simplu şi lejer, fă-ţi o coadă de cal şi, pentru a părea sofisticată, foloseşte accesorii de păr originale şi elegante. Dacă eşti tunsă scurt, apelează la un gel sau la o spumă fixatoare şi dă-i părului forme diferite, în funcţie de zi şi de moment.
Sursa: unica.ro (c)
Primăvara te îndeamnă să-ţi înnoieşti garderoba? Optează, în funcţie de formele corpului tău, pentru rochii lejere, din materiale fine. Fie că sunt cu volănaşe, printuri florale, monocrome, cu diverse aplicaţii decorative, lungi sau scurte, rochiile de primăvară sunt piese vestimentare care nu ar trebui să lipsească din garderoba.
Alege-o în funcţie de ocazie!
Fie că o alegi ca ţinută pentru serviciu, fie pentru o plimbare în parc cu prietenii ori familia, rochia lungă îţi oferă acea lejeritate pe care ţi-o doreşti tot timpul.
O poţi asorta la o pereche de pantofi moderni, din piele întoarsă, sau unei perechi de cizme elegante cu toc. Pe deasupra îţi poţi pune un trench în nuanţe deschide, sau un cardigan.
Dacă eşti o fire romantică combină ţinuta cu un şal din texturi fine sau cu un bolero din dantelă.
Rochiile simple, iuni, le poţi accesoriza cu broşe, curele împletite sau cu eşarfe înflorate. Pentru birou alege o rochie casual, neagră sau maro.
Se poartă dantela!
Dacă eşti invitată la un eveniment important nu ezita să optezi pentru o rochie cu dantelă, bleumarin sau violet. Pentru întâlnirile de seara cu iubitul optează pentru nuanţe calde de oranj şi rosu, iar pentru zi, pe cele în nuanţe de galben, verde fistic şi roz.
Vei face senzaţie dacă-ţi vei prinde părul în coc, la care vei ataşa un accesoriu cu pietre. Clamele florale scot orice ţinută din anonimat. Poşeta poate fi din catifea, iar pantofii trebuie să fie musai cu toc.
Ţine cont de forma corpului tău!
Înainte de toate, este bine să-ţi cumperi rochii care să se potrivească formelor tale. Dacă ai un bust generos, optează pentru rochii mai puţin preţioase, în culori închise. Dacă eşti mai slăbuţă atunci cele cu volane, din texturi fluide îţi vor evidenţia feminitatea. Unei siluete în formă de pară se potrivesc rochiile babydoll.
Machiajul auriu este vedeta sezonului rece. Tendintele in make-up il recomanda drept hitul toamnei deoarece combina intr-un mod armonios o gama variata de culori. Machiajul auriu a fost prezent in cadrul celor mai importante prezentari de moda in tonuri variate, de la bejuri calde, aurii pana la nuante senzuale de coniac.
Auriul opulent este un trend specific anilor ’80. Stralucitor si indraznet, este alegerea perfecta pentru un machiaj special. Seara poate fi combinat cu un contur fin realizat din tus negru, pentru a sublinia cat mai bine privirea. Buzele se pastreaza in nuante naturale. In completarea machiajului se recomanda o coafura simpla. Parul poate fi lasat liber pe spate sau prins intr-un coc.
Pe catwalk machiajul auriu s-a remarcat in prezentarile semnate Givenchy, Max Azria, Roberto Cavalli si Dries van Noten.
Tendintele toamnei includ si culori calde, estompate discret. In timpul zilei, auriul poate fi combinat cu farduri mate in nuante maro. Blush-ul se alege intr-o nuanta cu reflexe in acelasi ton, pentru un efect deosebit. Un fard de obraz piersica sau unul trandafiriu mat ar completa foarte bine restul machiajului.
Sursa: kudika.ro (c)
Eşti invitată la nunta celei mai bune prietene şi nu ştii ce coafură să adopţi? Sau trebuie să fii prezentă la o serată extrem de selectă? Îţi prezentăm câteva coafuri excelente pentru părul lung, care se potrivesc de minune la rochiţele vaporoase de seară.
Cu toate că, părul lung necesită o îngrijire aparte, el constiuie arma seducţiei a unei femei. Îţi prezentăm o coafură lejeră şi trendy, care se potriveşte domnişoarelor sau doamnelor cochete şi elegante. Cum o realizezi? Se începe din spate, se răsuceşte fir cu fir, din partea stângă şi din partea dreaptă, astfel încât, suprapuse firişoarele răsucite să creeze un joc de şah. Se strânge mănunchiul de firişoare în creştet, cu mici clămuţe care se ascund în păr. ( Imaginea 1 )
Vrei să fii elegantă şi destinsă asemenea unei prinţese? Îţi prezentăm un model de coafură cool şi extrem de şic. Cum se realizează? Faceţi două cozi de cal, prinse de cap, atât pe partea dreaptă, cât şi pe partea stângă. Când ajungeţi la mijlocul capului, faceţi o coadă din cele două. Aveţi grijă, ca atunci când vreţi să îl prindeţi cu un elastic, să mai rămână şi ceva păr neîmpletit. Look-ul va fi unul extrem de sofisticat şi sexy! ( Imaginea 2 )
În acest an, se poartă foarte mult buclele sub orice formă ar fi ele. Cu alte cuvinte, purtaţi părul lung în bucle mici sau mari. Fie că vi le faceţi cu ondulatorul, fie că vă împletiţi părul şi apoi vi-l despletiţi, pentru a vi-l încreţi atât cât este nevoie, buclele arată superb oricum, pe părul lung şi sănătos.
Iată un model deosebit pentru o seară mirifică. Incretiti-vă părul cu câteva bigudiuri mici. Prindeţi-vă părul într-un mănunchi, aproape de mijlocul capului. Aranjaţi-vă firele de păr creţe astfel încât, în faţă să obţineţi un fel de cuib de păsări încreţit. Cu siguranţă veţi arăta senzaţional, oriunde veţi purta această coafură. Atenţie! Trebuie să aveţi părul suficient de lung! ( Imaginea 3 )
Coc “romantique”
Un coc este perfect pentru a crea un look chic şi romantic pentru zi, cât şi pentru seară. Poate fi creat folosindu-te fie de un păr umed sau uscat, medium sau lung, mai ales dacă e subţire. Cum să creezi această coafură:
Pasul 1:
Leagă-ţi părul într-o coadă de cal, la baza gâtului, într-o parte.
Pasul 2:
Desparte părul din coadă în două şi răsuceşte aceste părţi una în jurul alteia, creând un efect de coadă răsucită. Aplică puţin fixativ pe lungimea cozii.
Pasul 3:
Răsuceşte coada în jurul bazei şi prinde pe alocuri cu agrafe.
Pentru un plus de romantism, scoate câteva şuviţe din coc, mai scurte. Sfat: Poţi opta şi pentru o cărare într-o parte, opusă celei în care este cocul. ( Imaginea 4 )
Coadă business-chic
O simplă coafură-coadă de cal, poate fi una extrem de originală şi în acelaşi timp şi foarte simplă. Perfectă pentru zi, pentru că ai faţa liberă şi mai ales pentru noapte când vrei să-ţi evidenţiezi linia gâtului.
Cum se creează:
Pasul 1:
Separă părul în două secţiuni, una mai subţire şi cealaltă mai groasă.
Pasul 2:
Prinde partea mai groasă în partea de jos a capului în mod clasic.
Pasul 3:
Prinde coada cu un elastic de păr, şi în jurul lui, răsuceşte partea de păr rămasă, pentru a-l acoperi.
Pasul 4:
Prinde vârful cozii mai subţiri, cu care ai înfăşurat coada, prin introducerea lor sub elasticul de dedesubt.
( Imaginea 5 )
Codiţe Hippy
Distrează-te cu părul tău. Adoptă această coafură mai ales în zilele în care te simţi copilăroasă.
Cum se creează:
Pasul 1:
Divide părul în două părţi egale, creând la spate o cărare dreaptă sau în zig-zag.
Pasul 2:
Prinde codiţele strâns cu elastice de păr. Apoi pieptănă codiţele de jos în sus, pentru a crea acel aspect de păr ciufulit. Aplică puţin fixativ pe toata lungimea coditelor.
Pasul 3:
Pe toată lungimea codiţelor “ciufulite”, pe alocuri prinde câteva elastice de păr pentru o “amprentă” hippy. Puţin spray de strălucire şi Voila! ( Imaginea 6 )
Sursa: feminis.ro & stilfeminin.ro
GALERIE IMAGINI:
Primeste articole prin email
Subiecte hot
Horoscop zilnic