Articole etichetate cu masa de paste

Program alimentar pentru masa de paste

Postat in Alimentatie   Tags:

În perioada sărbătorilor avem tendinţa să mâncăm mai mult decât de obicei, iar masa plină de bunătăţi nu ne ajută deloc atunci chiar şi atunci când suntem decişi să nu depăşim măsura. Mănâncă puţin şi des – Ideal ar fi să ne obişnuim cu un program alimentar cu câte o masă odată la 4-5 ore. Astfel, organismul are timp să digere alimentele consumate şi să menţină nivelul de energie şi de zahăr din sânge în limite normale. Adaugă şi o gustare între mese la meniul zilnic, dar ai grijă să nu depăşească 150 de calorii. Cele mai indicate gustări sunt fructele sau alunele nesărate. Pentru a fi ferită de tentaţii, ai grijă să ai mereu la tine câteva fructe uscate şi astfel vei avea la ce să apelezi când vei simţi nevoia să ronţăi ceva “interzis”.

masa de paste 2013

Nu sări peste micul dejun – Preferi să nu mănânci dimineaţa deoarece te gândeşti la masa copiasă de pe parcusul zilei? Nu este cea mai bună idee! Gândeşte-te la cât de tare îţi va fi foame în acel moment şi la cât de predispus vei fi să mănânci mai mult decât este cazul. Chiar dacă nu iei un mic dejun foarte consistent, câteva fructe proaspete sau un bol de cereale integrale îţi vor oferi o senzaţie de saţietate, iar tu nu vei mai uita să te ridici de la masă.

Fii atent la alimentele consumate – Ai grijă ca primul fel pe care-l consumi să fie o salată din legume. Alimentele solide dar cu un conţinut mare de apă, aşa cum sunt fructele şi legumele, reprezintă porţia ideală de mâncare deoarece sunt săţioase dar au puţine calorii. În acest mod, vei consuma cantităţi mai reduse din alimentele mai bogate caloric şi care sunt un pericol pentru sănătatea ta.

Nu exclude fibrele – Dacă vrei să eviţi excesul de mâncare din perioada sărbătorilor, ai grijă ca din dieta ta să nu lipsească alimentele bogate în fibre. Poţi combina meniul tradiţional de sărbătoare cu un stil de viaţă sănătos. Alege drept gustare între mese un măr sau un morcov şi înlocuieşte pâinea albă cu cea integrală sau cea neagră.

Nu uita de proteine – Deşi nici acestea nu trebuie consumate în exces, porţia recomandată trebuind să fie cât palma. Proteinele asigură buna funcţionare a organismului deoarece contribuie la formarea masei musculare. Tonul, carnea de pui şi albuşurile de ou sunt alimente bogate în proteine şi au un aport caloric scăzut.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Indicatii pentru cumparaturile de paste

Postat in Sfaturi   Tags:

Săptămâna Mare reprezintă momentul propice să te aprovizionezi cu toate alimentele care vor sta pe masa festivă. Ai grijă însă ce produse alegi, ca să n-ai parte de surprize neplăcute! Aşa alegi ouă proaspete! Produse uşor alterabile, ouăle suferă modificări importante dacă sunt ţinute în condiţii nefavorabile. De aceea, când le cumperi, ai grijă ca acestea să nu stea în bătaia soarelui sau în locuri foarte călduroase. De asemenea, când le alegi, uită-te la coaja acestora, pentru a nu fi sparte.

cumparaturile de pasteRecomandat ar fi să analizezi ambele feţe, nu doar cea expusă în cofraj. Dacă prepari maioneză sau alte reţete tradiţionale cu ouă, ai grijă ca acestea să nu aibă albuşul tulbure sau amestecat cu gălbenuşul. Foarte important este să verifici întotdeauna data inscripţionată pe coaja sau pe ambalajul ouălor, dar şi celelalte informaţii privind calitatea, categoria de greutate şi metoda de creştere a găinilor. Nu în ultimul rând, ouăle, chiar dacă le-ai achiziţionat proaspete, se ţin neapărat la frigider, în cartonul în care au fost cumpărate, şi se consumă în cel mult trei săptămâni.

De unde procuri carnea de miel – Cele mai bune locuri unde se vinde carne de miel sunt măcelăriile, halele autorizate, magazinele alimentare şi cele special amenajate din pieţe. Carnea trebuie să prezinte (fără excepţii) ştampila sanitar-veterinară. Ca să-ţi dai seama dacă este proaspătă, aceasta trebuie să aibă o textură elastică şi să nu prezinte o suprafaţă lipicioasă sau urât mirositoare. În plus, o culoare uşor verzuie a cărnii poate fi semn de alterare. După ce ai cumpărat carnea de miel, transport-o în condiţii igienice şi depoziteaz-o la temperaturi optime.

Verifică sticlele cu vin! Deşi pare tentant, pentru că este mult mai ieftin, nu cumpăra vinul din pieţele sau din celelalte locuri neautorizate, unde comercianţii îşi vând produsele în recipiente de plastic refolosite (sticle de apă sau de suc). Verifică întotdeauna sistemul de etanşare al recipientelor şi ai grijă ca licoarea să nu fie tulbure sau să aibă depuneri pe fundul sticlei. La fel de important este ca produsul să aibă o menţiune clară cu privire la provenienţa acestuia (seria lotului, data fabricaţiei, a îmbutelierii), dar şi o dată clară de valabilitate.

Alege vopsea specială pentru ouă! Cumpără vopsea de ouă numai din locuri autorizate, magazine alimentare şi hipermarketuri, şi fii atentă la termenul de valabilitate al produsului! În cazul în care vopseaua ajunge pe ou, din cauza spargerii la fierbere, ar fi bine să nu mănânci acea porţiune de albuş.

Nu folosi pentru colorarea ouălor alte tipuri de vopsea decât cele indicate pentru asta. Cerneala sau vopseaua tipografică ori textilă iese din discuţie pentru o astfel de întrebuinţare, mai ales că reprezintă un pericol pentru sănătate!

Produsele lactate, dăunătoare în caz că sunt expirate – În pieţe, dar şi în supermarketuri, oferta de produse lactate este variată, ceea ce ne îngreunează deseori alegerea. Încearcă să optezi pentru alimente proaspete, cu un conţinut cât mai redus de grăsimi şi care să reziste timp îndelungat.

Atunci când citeşti eticheta, fii atentă la data de ambalare şi de expirare a lactatelor şi respectă indicaţiile de consum. La fel de important este să cumperi lapte pasteurizat, evitând varianta crudă necertificată din pieţe, deoarece procesarea termică este cea care îţi oferă garanţia siguranţei de consum a produsului respectiv.

Dacă produsele cumpărate sunt expirate sau prezintă alte neajunsuri, poţi suna la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor (OPC), telefon 021.9551, număr cu tarif normal în orice reţea.

Sursa: clickpentrufemei.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Idei pentru decorarea mesei de pasti

Postat in Sfaturi   Tags:

Pastele..o sarbatoare frumoasa, o sarbatoare pe care este musai sa o petrecem in familie, in pace si liniste sufleteasca. Ce parere ai despre decoratiunile de Paste? De Craciun, stim deja, toata lumea impodobeste bradul, pune ghirlande si diverse decoratiuni in spiritul sarbatorii. De Pasti, insa, nu multa lume alege sa decoreze casa sau sa aduca un strop de energie si culoare cu ocazia acestei sarbatori.

idei masa de pasteIn afara de ouale rosii care sunt o traditie si care vor “decora” fiecare masa, fiecare ar trebui sa aduca putina originalitate si energie mesei de Pasti. Ouale pictate sunt o modalitate foarte buna de a da expresivitate si originalitate casei tale. Ele pot fi pictate cu acuarele sau solutii speciale de vopsit. De asemenea, poti alege sa lipsesti diverse mesaje sau pietricele pe ouale de Pasti.

Ouale confectionate din hartie pot fi si ele o metoda buna de decorat, daca ai prin casa o planta mai maricica, gen copacel. Sunt convinsa ca daca aveti, ea a fost folosita de multe ori si pe post de brad de Craciun, atarnand in ea diverse ghirlande sau beteala. Acelasi lucru il poti face si acum, numai ca in loc de ghirlande vei agata oua din hartie colorata. Sunt foarte dragute si dau cu totul alta atmosfera zilelor de Pasti.

Lumanarile sunt simbolul luminii. De Pasti, toti credinciosii merg la biserica pentru a lua Lumina Sfanta si pentru a aduce-o in casele lor, sa le lumineze vietile si destinele. Cumpara cateva lumanarele parfumate, preferabil care sa fie amplasate intr-un suport special, colorat, care sa nu permita extinderea focului. Aprinde-le in Seara Sfanta de Inviere si bucura-te de starea si linistea pe care o transmit. Ele iti vor lumina casa si te vor face sa simti mult mai intens atmosfera si caldura sarbatorilor.

Iepurasul este si el unul din simbolurile sarbatorilor Pascale, asa ca nu ar strica sa ai unul in casa sau pe masa de Pasti. Simbolic, desigur: el poate fi sub forma unei lumanari, a unui aranjament floral sau poti opta pentru niste servetele de masa cu imagini, colorate, cu iepurasi sau oua de Pasti.

Mancarea si delicatesele de pe masa pot lua si ele forme interesante si ingenioase. Spre exemplu, celebra salata boeuf poate fi decorata frumos, cu ajutorul maslinelor, a albusului de ou si a gososarilor. Poti forma diverse figurine pentru a le aduce un zambet pe buze celor dragi, in special micutilor mofturosi, care refuza sa manance de cele mai multe ori.

Sursa: fmo.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Cateva idei care te vor ajuta in aranjarea mesei de Paste

Postat in Sfaturi   Tags:

Te pregatesti din timp si pui suflet in tot ceea ce faci pentru ca masa de Paste sa fie perfecta dar, oare, stii cum sa pui in evidenta savoarea preparatelor pe care urmeaza sa le servesti si, mai ales, sa iti faci remarcat talentul de gospodina? Iata cateva idei care te-ar putea ajuta:

Stabileste din timp meniul si gandeste-te cum ai putea iesi din rutina.
Sarbatorile de Paste vin cu meniul lor traditional (drob, sarmale, cozonac, friptura de miel si…nelipsitele oua rosii), preparate pe care le regasim pe orice masa. Dar, desi te inscrii pe linia trasata din mosi-stramosi, poti sa faci ca toate aceste bucate sa poarte semnatura ta. De pilda, in cazul drobului de miel: chiar daca respecti reteta mostenita de la bunica, ai putea sa ii aduci o nota originala prin forma pe care i-o dai, prin umplutura (ai putea, de pilda, sa il umpli cu ou fiert, taiat in forma de inima sau cu zarzavat fiert din care sa construiesti motive florale; nu e greu dar e putin mai migalos!). Sarmalutele in frunza (mai ales de vita) sunt delicioase!

Aseaza-le pe platou in combinatie cu dovlecei si rosii umplute si vei avea posibilitatea sa creezi un design superb! Cozonacul este, prin el insusi, o opera de arta. Trebuie sa fii atenta, doar, cum asezi feliile, taiate cu grija, pe platou.

masa de paste 2012Piesa de rezistenta a mesei de Paste: ouale rosii
La masa de Paste, toate privirile sunt atrase de ouale rosii si, tocmai de aceea, trebuie sa le pui in evidenta prin modul in care le prezinti: un cosulet capitonat cu fire de iarba poate aduce o nota de prospetime, de vioiciune, de primavara. In privinta culorilor, stiu ca unii opteaza pentru rosu, considerand ca ar fi culoarea care se incadreaza cel mai bine in simbolistica sarbatorilor pascale. Eu, insa, prefer sa vopsesc ouale in culori cat mai variate, prin bogatia nuantelor folosite inviorand foarte mult masa si atragand, realmente, privirile tuturor asupra lor.

Pentru o nota de romantism, nu uita de lumanari
Lumanarile decorative, fin parfumate (in aceeasi gama ca si florile pe care le asezi pe masa) vor da o nota de eleganta, romantism si distinctie mesei de Paste.

Alege cu grija de fata de masa
Dat fiind ca felurile de mancare sunt atat de variate si ofertante prin coloristica lor, eu ti-as recomanda sa optezi pentru o fata de masa uni. Stiu, magazinele vin cu o gama extrem de bogata de fete de masa brodate cu motive pascale dar, in momentul in care asezi bucatele, in loc ca atentia sa fie captata de ceea ce este PE masa, totul va parea foarte incarcat si, astfel, monoton.

Nu uita de vazele cu flori de primavara, frumos colorate si aducand cu ele minunatul parfum al acestui anotimp: narcise, zambile, lalele.

Si, mai ales, ai grija de modul in care te prezinti tu insati: alege-ti o tinuta cat mai primavaratica, in culori proaspete, vesele, optimiste; un machiaj fin, in culori asortate cu rochia si un ruj rosu vor da stralucire chipului tau, transmitand celor din jur bucuria ta de a gati pe placul lor (si, de ce nu, al tau!!).

Astfel, cu siguranta, te vei putea bucura de un PASTE FERICIT alaturi de cei dragi tie!

Sursa: mayra.ro (c)

Termeni populari de cautare:

Matar.ro
StarShinerS

Primeste articole prin email

coafuri de ocazie

Etichete tunsori si manichiura