
Categorie: Diete si slabire
Publicat la: 20:56
Nu e o glumă. Oamenii de ştiinţă israelieni susţin că o felie de tort cu ciocolată la micul dejun te ajută să-ţi menţii greutatea corporală şi te poate scăpa, în timp, şi de câteva kilograme în plus.
Deşi pare un vis, “dulcele” de la micul dejun îţi completează meniul, care ar trebui să nu depăşească 600 de calorii, cu proteine şi carbohidraţi, fiind o soluţie pe termen lung, sigură, de a scăpa de greutatea în exces.
Evitarea dulciurilor şi chiar eliminarea lor din alimentaţie poate duce la “dependenţe psihologice”, potrivit oamenilor de ştiinţă.
O echipă de specialişti de la Universitatea din Tel Aviv recomandă savurarea unei prăjituri cu ciocolată la masa de dimineaţă, atunci când metabolismul funcţionează la capacitate maximă. Explicaţia este următoarea: caloriile asigură organismului energia de care are nevoie să lucreze.
Cercetătorul Daniela Jakubowicz şi echipa sa de experţi au găsit în urma studiului efectuat, că refuzul de a consuma dulciuri poate declanşa o dependenţă care se poate transforma în kilograme în plus.
O prăjitură la micul dejun taie pofta de ceva dulce pe parcursul zilei şi reduce riscul de a consuma prăjituri în exces.
Cercetătorii au studiat 193 de persoane diagnosticate cu obezitate, timp de 32 de săptămâni, şi au descoperit că o felie de tort de ciocolată la micul dejun le-a redus, într-o mică măsură, greutatea corporală.
La finalul experimentului, cei care au consumat câte o prăjitură la micul dejun au slăbit mai mult decat cei care au scos glucidele din meniu.
Sursa: clicksanatate.ro (c)
Rutina obligatorie inainte de a ne culca
Cum ne aplicam un fard de obraz?
Castigatoarea concursului Miss Universe 2011
Cinci tehnici simple care te vor ajuta sa te relaxezi
Fii in forma perfecta cu ajutorul sportului, sfaturi de urmat
Detalii de care trebuie sa tii cont cand alegi verighetele de nunta
Ingrijirea parului deschis la culoare, cum ingrijesti parul blond
Impachetari cu kiwi
Tendinte in materie de calatorii: vacantele eco friendly
Salata de somon afumatPrimeste articole prin email
Subiecte hot
Horoscop zilnic